Kremlin: Vladimir Putin a recunoscut independenta Crimeii
vladimir putincrimeearusiaucrainareferendum
Liderul Rusiei, Vladimir Putin, a semnat ordinul prin care recunoaste independenta Crimeii, anunta Russia Today.
Imediat dupa referendumul inregistrat in republica autonoma ucraineana Crimeea, in urma caruia majoritatea cetatenilor au decis alipirea la Rusia, Vladimir Putin a semnat ordinul prin care recunoaste Crimeea drept stat independent si suveran.
Acelasi ordin recunoaste ca orasul Sevastopol din peninsula Crimeea are un statut special.
Potrivit sursei citate, parlamentul provinciei mentionate a declarat independenta fata de Ucraina si a solicitat alipirea la Federatia Rusa, in urma referendumului in care 96,6% dintre cetateni au cerut unirea cu Rusia.
Autoritatile din Ucraina au anuntat ca nu recunosc rezultatele scrutinului, iar parlamentul ucrainean a aprobat mobilizarea partiala a circa 40.000 de rezervisti, ca raspuns la ceea ce numeste "o situatie de razboi".
Mai mult, SUA si UE au declarat votul ilegal si au initiat sanctiuni la nivel international impotriva unor cetateni rusi si ucraineni.
Potrivit rezultatelor oficiale privind referendumul din Crimeea, la vot s-au prezentat 83,1% dintre alegatori, care au votat in proportie de 96,6% pentru desprinderea de Ucraina si unirea cu Rusia.
Sursa citata arata ca acest vot a fost boicotat de minoritatea tatara din Crimeea, care reprezinta aproape 12% din populatie.
Problemele din Pensinula Crimeea au demarat dupa ce Opozitia a preluat puterea la Kiev, iar fostul lider din Ucraina, Viktor Ianukovici a fugit in Rusia.
In plus, Camera inferioara a parlamentului rus va discuta si vota in data de 21 martie un proiect de lege ce va permite republicii ucrainene sa se alature mai rapid Rusiei.