Ambasada SUA: CCR trebuie lasata sa ia o decizie in mod independent cu privire la referendum.
ccrcurtea constitutionalaambasadasuareferendum
Curtea Constitutionala a Romaniei trebuie lasata sa ia o decizie cu privire la referendumul din 29 iulie bazata pe principii, in mod independent, fara niciun amestec din afara, sustine Ambasada SUA la Bucuresti.
"Cunoastem faptul ca Biroul Electoral Central a anuntat rezultatul referendumului de duminica, iar acum acesta trebuie confirmat de catre Curtea Constitutionala. Luna trecuta, Curtea Constitutionala si Parlamentul au stabilit reguli foarte clare privind desfasurarea referendumului.
Acum, Curtea trebuie sa decida daca aceste reguli au fost respectate. Curtea Constitutionala trebuie lasata sa ia o decizie bazata pe principii, in mod independent, fara niciun amestec din afara. Este esential ca poporul roman sa aiba incredere ca referendumul s-a desfasurat in mod liber si corect si ca regulile stabilite au fost aplicate", conform comunicatului remis de Ambasada SUA.
In comunicat se face trimitere la declaratia ambasadorului american Mark Gitenstein in data de 4 iulie, la sarbatorirea a 236 de ani de la Declaratia de Independenta, care sustinea ca "nicio economie nu poate prospera si nicio democratie nu poate supravietui in lipsa unui angajament ferm fata de statul de drept si a respectului pentru institutiile democratice".
"Nimeni nu se poate indoi ca Romania are procurori curajosi si consecventi si judecatori neinfricati. Pentru ei, nimeni nu este mai presus de lege", declara Mark Gitenstein, la acea data, potrivit Agerpres