Suntem oare competenti in comunicare?

Suntem oare competenti in comunicare? comunicareautocunoasterestil de comunicarecomportament non-verbal

Urmuz - "De vreti ca-n timpul noptii somnul dulce sa-l aflati/Nu faceti schimb de ilustrate cu cel primar din Carligati!"
Traim intr-o societate complexa in care comunicarea dintre indivizi a devenit "elementul cheie" al bunastarii in viata cotidiana.  Mai mult decat atata, traim in ceea ce sociologul german Ulrich Beck a numit societatea riscului, definita prin unul dintre cele mai productive concepte ale lumii contemporane, din punctul meu de vedere. Conceptul a fost creat dupa accidentul de la Cernobal cand oamenii au inteles ca trebuie sa fie partasi la luarea deciziilor care le afecteaza direct viata. Ei nu mai cred in onestitatea guvernantilor si nici chiar in onestitatea stiintei, pe care o vad – si din pacate nu fara temei – aservita in mare masura intereselor guvernantilor. In aceasta societate in care abunda minciuna prin omisiune de informatii comunicarea dintre oameni si accesul direct la informatii esentiale pentru supravietuire au devenit insasi motorul  vietii lor.

Marii ganditori – filozofi, economisti , sociologi – au inteles inaintea lui Beck importanta comunicarii in viata cotidiana, ca apanaj al lumii moderne – in care indivizii isi organizeaza in cea mai mare parte viata proprie - dar numai el a avut spontaneitatea si mai ales prilejul de a-si impune definitiv conceptul.

Martin Heidegger  a abordat ideea comunicarii ca datorie publica .
Jurgen Habermas a spus ca traim intr-o societate de oameni competenti din punct de vedere comunicational.
Manuel Castellas ne vede intr-o “network society”, o societate brazdata de fluxuri informationale.
George Delanty pomeneste de societatea noastra ca despre o societate a cunoasterii.

Genialul Urmuz – despre care se vorbeste din ce in ce mai putin desi el a descris primul societatea ubuesca in care traim acum- spunea ca cele mai multe rele de pe lume nu se datoreaza prostiei ci neintelegerii dintre oameni . Cu alte cuvinte, unei lipse crase de abilitati si cunostiinte de comunicare . Si acum vorbim de viata noastra cotidiana. Putini stiu, de exemplu, ca majoritatea cuplurilor matritale se dizolva din cauza lipsei de comunicare dintre parteneri. Nemultumirile se acumuleaza, se acutizeaza, nu au solutii, explodeaza.

Este esential ca la nivel de individ sa invatam sa comunicam eficient si sa-i facem si pe altii sa comunice la fel de bine. Adica sa ne montam in creierul propriu un releu al comunicarii care sa fie tot timpul in alerta  si sa conduca la o comunicare de buna calitate.

Personal nu pot urmari la posturile de televiziune romanesti “talk-show”-urile. Este un exemplu despre cum nu ar trebui sa fie o comunicare eficienta . Dar ce inseamna o comunicare eficienta ? Iata doua exemple .

A . Mi-au placut foarte mult sfaturile expertului francez  Regis Bossut, fondatorul companiei “International Leadership”, preluate de pe blogul lui de jurnalul Le Monde pe data de 5 ianuarie 2017.

El ne arata cum sa facem o critica constructiva. Situatia tratata este aceea a  confruntarii cu un interlocutor care are alta opinie decat tine. Esti convins ca tu ai dreptate si doresti ca el sa ajunga in situatia de a dori sa te asculte- renuntand deci de a riposta agresiv -si, de ce nu, sa-si schimbe maniera de a privi lucrurile.  In general interlocutorul reactioneaza agresiv din doua motive : tu ai reactionat  “la cald” si ai facut-o in public.

Regis Bossut spune ca daca vrei sa ai o critica constructiva si sa nu-ti strici o relatie cu interlocutorul, uneori pe parcursul unor ani de zile, ar trebui sa urmezi niste pasi:

1) Sa alegi momentul bun al criticii: exista momente favorabile si nefavorabile pentru a te disputa cu o persoana. Eu nu uit, in acest caz, faptul ca ca inteleptii razboinici antici trimiteau iscoade ca sa afle in ce ape se scalda dusmanul . Atacau daca era bolnav, se certase cu consoarta, ii murise un apropiat, pieduse recent o confruntare, era indragostit lulea, etc, etc. Bineinteles ca trebuie sa alegem de aici numai ideea gasirii momentului favorabil si nu pe aceea a iscoadei calificate sau a pandei pentru “prea-deprimarea” sau “prea-exaltarea” oponentului.

2) Sa fii stapan pe tine: Regis Bossut ne da urmatoarea formula: inspira adanc de mai multe ori si spune in gand "sa fiu calm" - pregateste-ti cuvintele - repeta cuvintele potrivite.

3) Sa fii precis: daca lucrurile pe care le invoci sunt interpretabile nu faci altceva decat sa-l discreditezi pe celalalt. Daca spui clar ceea ce ai de spus interlocutorul te va lua in consideratie.

4) Sa fii direct: vorbeste pozitiv si descrie clar obiectul disputei.

5) Sa constati ceva, nu sa faci un rechizitoriu.

6) Sa fii orientat spre o solutie: este simplu sa critici dar este constructiv sa avansezi si o solutie.

7) Sa tii cont de comportamentul non-verbal: privirea, gesturile, tonul  trebuie sa dezvaluie colaboratorul din tine si nu razboinicul.

8) Sa faci critica majora in particular - “Tete-a-tete”- si nu in public. Nu faci o “executie exemplara” ci cladesti o relatie cu un om pe care ti-l vrei aproape.

9) Cand ceva s-a rupt, atunci s-a rupt: evita sa faci ravagii.

10) Sa transmiti mesajul ca nu exista un perdant in aceasta relatie.

Aici am vorbit despre un proces intreg de construire a criticii constructive. Daca reusim insa sa ne montam acel releu al comunicarii si sa-l folosim in mod curent atunci vom spune si frazele bune in toate ocaziile. Iata cateva exemple date de Regis Bossut :

- nu: “caravata aceasta nu merge deloc la costum “; DA : “ la acest costum ar merge o cravata de culoarea verde”;
- nu: “nu sunt dispus sa va platesc pentru erorile pe care le faceti” ; DA : “astept de la dumneavoastra solutii pentru un lucru mai bun”;
- nu: “ acuzati fara sa stiti situatia” ; DA : “consumati putin timp sa verificati lucrurile inainte de a aduce acuze”.

B. Analiza tranzactionala este o metoda de analiza inventata de Eric Berne in anul 1950.  Se postuleaza faptul  ca exista in fiecare persoana niste “stari ale Eului” pe care el le numeste parinte, adult, copil. Cunoasterea acestor stari si maniera echilibrata a utilizarii lor conduc la autonomia persoanei  si, in plan interpersonal, la o anumita calitate a comunicarii.

Parintele: este rolul pe care trebuie sa-l jucam atunci cand dorim sa transmitem cutume, valori sau informatii de baza altor persoane;
Adultul: prin jocul acestui rol ne punem gandirea proprie la contributie, utilizand ratiunea si inteligenta pentru gasirea de solutii bune in viata cotidiana.
Copilul: este rolul prin care ne manifestam afectivitatea, creativitatea, spiritul ludic si spontaneitatea in viata de toate zilele.
Teoria lui Berne sustine ca la nivel individual daca nu folosim eficient toate cele trei roluri nu vom deveni o persoana autonoma.

Dar ce se intampla daca doua persoane care au incastrate aceste trei roluri intra intr-un proces de comunicare? Aceasta parte este ineteresanta pentru discutia noastra. Berne spune ca pentru a exista o comunicare eficienta ea trebuie sa fie paralela si nu incrucisata. Comunicarea paralela insemna situatia, de exemplu, in care daca parintele persoanei A i se adreseaza copilului persoanei B atunci persoana B trebuie sa-i dea un raspuns de la copil la parinte. De exemplu A spune “ v-am invatat niste reguli de care nu vreti sa tineti cont” . Pentru a fi o comunicare eficienta B ar trebui sa dea un raspuns de genul “ am uitat regulile dar mi le voi rememora” sau “ nu m-am simtit bine si nu am putut sa le aplic dar nu se va mai repeta”. Daca persoana B da un raspuns de genul “ m-am gandit ca regulile respective sunt proaste si le-am modificat astfel...” atunci ea adreseaza prin comunicare adultul ei adultului celeilalte persoane si astfel taie/incruciseaza comunicarea initiala desfiintand dialogul eficient. Acelasi lucru se intampla daca A se adreseaza cu adultul, adultului persoanei B si aceasta raspunde, de exemplu, cu copilul. Si asa mai departe.

Si in acest caz ma gandesc la releul de comunicare pe care ar trebui sa facem efortul de a-l monta la nivel individual. Daca el ar fi montat ne-am gandi , in fiecare ocazie, la perspectiva rolului pe care se pozitioneaza interlocutorul nostru si la varianta de raspuns pe care ar trebui sa o dam pentru a nu realiza o comunicare incrucisata.

Morala acestor randuri este ca trebuie sa invatam sa comunicam. Si, am invatat eu,chiar cu orice pret. Mi-aduc aminte de o calatorie de studii facuta in Danemarca in 1995. Un director de scoala mi-a aratat o revista scrisa de elevi si care era sustinuta financiar din bugetul institutiei. Am constatat ca era plina de injurii la adresa profesorilor. M-am mirat ca scoala sponsorizeaza revista si i-am spus acest lucru profesorului. Reactia lui a fost prompta ; daca elevii invata sa comunice injurandu-ne pe noi, nu este nici o problema!

Foto: pixabay.com