Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Administratorul Special al societatii Asigurare Reasigurare ASTRA SA a publicat situatiile financiare individuale la 31 decembrie 2013

Administratorul Special al societatii Asigurare Reasigurare ASTRA SA a publicat situatiile financiare individuale la 31 decembrie 2013
de la 13 Aug. 2014
Administratorul Special al societatii Asigurare Reasigurare ASTRA SA a publicat situatiile financiare individuale la 31 decembrie 2013 Tags: astrakpmgasfasigurariangajamenteangajati

"Dupa un proces lung, dar important de analiza a pozitiei financiare a societatii, facem publice situatiile financiare individuale ale societatii Asigurare Reasigurare ASTRA SA la 31 decembrie 2013, insotite de raportul auditorului independent. Analiza diagnostic a Administratorului Special asupra pozitiei financiare a societatii a stat la baza planului de redresare pe care l-am prezentat Autoritatii de Supraveghere Financiara, iar evidentele contabile care au stat la baza intocmirii situatiilor financiare au fost corectate pentru a reflecta rezultatele acestei analize, a procesului de inventariere a dosarelor de dauna si a creantelor din asigurare dispus prin decizia ASF, precum si a auditului desfasurat de auditorul independent Deloitte Audit SRL. Situatiile financiare anuale urmeaza sa fie supuse aprobarii Adunarii Generale a Actionarilor, conform prevederilor legale in vigoare", au declarat reprezentantii KPMG Advisory SRL, Administratorul Special al ASTRA SA.

„Situatiile financiare au fost intocmite in baza principiului continuitatii activitatii, in linie cu planul de redresare aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiara, iar bilantul contabil la 31 decembrie 2013 obtinut in urma intregului proces de pregatire prezinta pozitia financiara a Societatii conforma cu cerintele reglementarilor contabile aplicabile societatilor de asigurare din Romania in conditiile continuitatii activitatii.
 
Raportul de audit nu include rezerve cu privire la valorile prezentate in cadrul bilantului contabil al societatii la data de 31 decembrie 2013, iar faptul ca auditorul nu a avut obiectii cu privire la rezervele de daune, activele si pozitia financiara neta a societatii la aceasta data, asa cum sunt prezentate acestea in cadrul situatiilor financiare individuale, creeaza premisele continuarii implementarii planului de masuri de redresare aprobat de ASF, in special in ceea ce priveste majorarea capitalului social cu suma de 490 milioane de lei prevazuta a se efectua in doua etape, conform hotararii AGEA din 12 mai 2014.
 
In prezent, se afla in derulare prima operatiune de majorare a capitalului social cu 70 milioane de lei, in cadrul unei proceduri de subscriere care se adreseaza exclusiv actionarilor existenti ai societatii, si ne bazam pe suportul acestora pentru finalizarea cu succes a acestei operatiuni. In perioada imediat urmatoare, vom publica prospectul de emisiune proportionat al acestei emisiuni, in conformitate cu prevederile legislatiei pietei de capital, urmand ca dupa publicarea prospectului sa inceapa sa curga termenul de 30 zile in care actionarii pot subscrie in cadrul acestei majorari, asteptarea fiind ca acest proces sa se finalizeze inainte de sfarsitul lunii septembrie.” 
 
Conform informatiilor comunicate atat de Administratorul Special cat si de Autoritatea de Supraveghere Financiara, planul de masuri de redresare are ca element principal atragerea unui investitor strategic, cu reputatia si puterea financiara necesare pentru a sustine redresarea completa a societatii si repunerea activitatii acesteia pe baze solide si stabile. 
 
„Suntem in discutii cu un numar de potentiali investitori strategici si preconizam ca eforturile noastre de atragere a unui partener solid pentru ASTRA se vor concretiza dupa luna septembrie, cand vom lansa a doua operatiune de majorare a capitalului social pentru o suma ce va completa aportul actionarilor existenti din prima etapa pana la plafonul de 490 milioane lei. Aceasta operatiune de majorare a capitalului social va fi adresata atat actionarilor existenti cat si noilor actionari.”
 
Planul de redresare al ASTRA SA aprobat de ASF prevede, pe langa majorarea capitalului social, o serie de masuri ce includ, printre altele, solutionarea amiabila a unui numar restrans de litigii derivand din raporturi de asigurare, recuperarea in conditiile legii a unor imprumuturi acordate de societate, cresterea capacitatii tratatelor de reasigurare incheiate de societate pentru transferul riscurilor de natura catastrofala si fuziunea cu un alt asigurator din piata. 
 
„In sublinierea complexitatii exceptionale a procesului de redresare si a inerentei incertitudinilor in implementarea acestuia, in raportul sau ce insoteste situatiile financiare auditorul independent a descris elementele de incertitudine si impactul posibil al acestora asupra activitatii viitoare, concluzionand in urma analizei acestora, alaturi de elementele de suport in implementarea planului de redresare financiara a societatii, ca nu poate emite o opinie in sensul infirmarii continuitatii activitatii prin emiterea unei opinii contrare sau in sensul confirmarii acestui principiu contabil, ce a stat la baza intocmirii situatiilor financiare ca expresie a angajamentului societatii in finalizarea cu succes a planului de redresare aprobat de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara. Administratorul Special, in urma tuturor demersurilor efectuate impreuna cu personalul societatii si cu actionarii existenti si in continua comunicare si consultare cu Autoritatea de Supraveghere Financiara, isi mentine preocuparea pentru implementarea masurilor de redresare in conformitate cu mandatul cu care a fost investit, avand ca obiectiv final restabilirea indicatorilor prudentiali ai societatii si relansarea activitatii acesteia.
 
In perioada de la intrarea in administrare speciala, ASTRA si-a continuat activitatea obisnuita de subscriere a unei game largi de produse de asigurare, aflandu-se in acelasi timp intr-un proces permanent de revizuire a fluxurilor interne in scopul eficientizarii activitatii, precum si de redefinire a politicilor de pret si de gestionare a riscurilor direct legate de activitatea de subscriere. 
 
Dorim sa multumim pe aceasta cale clientilor si partenerilor de afaceri pentru increderea acordata societatii si pentru ca sunt alaturi de ASTRA in aceasta perioada care nu este usoara pentru societate, precum si angajatilor pentru angajamentul si dedicatia cu care sustin eforturile de redresare. De asemenea, multumim Autoritatii de Supraveghere Financiara pentru colaborarea permanenta cu societatea in scopul identificarii celor mai bune solutii menite sa asigure implementarea planului de redresare aprobat. In continuare, ne bazam pe suportul angajatilor, actionarilor, clientilor, partenerilor de afaceri si Autoritatii de Supraveghere pentru implementarea cu succes a planului.” 
 
ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiara prin administrare speciala a societatii ASTRA SA in februarie 2014, numind firma de consultanta KPMG Advisory SRL in calitate de administrator special. Echipa KPMG, prin actiunile intreprinse in baza mandatului acordat de ASF si in conformitate cu prevederile legale, contribuie la re-echilibrarea parametrilor financiari ai societatii, astfel incat toate drepturile asiguratilor sa fie protejate corespunzator.


Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant
click pe cuvantul dorit


Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Manager.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Top imagine

Comentarii

0 comentarii


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Top imagine
Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te la newsletterul Manager.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit  "Manager de succes - 6 strategii imbatabile".

Consilier Managementul Deseurilor


Descarca Alerter Manager.ro



Cele mai citite stiri




Ultimele comentarii



Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Din fericire, NU scriem despre
cancan, showbiz, lifestyle sau scandal.

Adauga e-mailul tau pentru Stiri din Romania reala, cu informatii zilnice, articole din economie, politic si administrativ.

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Advertisement