Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Apetitul pentru tranzactii atinge cel mai inalt nivel din ultimii ani si indica o revenire la nivelul din 2006

Apetitul pentru tranzactii atinge cel mai inalt nivel din ultimii ani si indica o revenire la nivelul din 2006
de la 14 Oct. 2014
Apetitul pentru tranzactii atinge cel mai inalt nivel din ultimii ani si indica o revenire la nivelul din 2006 Tags: eyernst and youngernst & youngtranzactiigarantii

40% dintre companii intentioneaza sa faca achizitii in urmatoarele 12 luni - cel mai mare procent din ultimii trei ani, conform celui de-al unsprezecelea studiu bi-anual EY, Global Capital Confidence Barometer. Studiul are la baza un sondaj derulat in randul a peste 1600 de directori de top din peste 60 de tari.

Imbunatatirea conditiilor de piata  si cresterea numarului de tranzactii care urmeaza sa fie finalizate ar putea marca o revenire a pietei globale de fuziuni si achizitii la volumele si valorile de dinainte de 2006, dupa cinci ani de stagnare.
 
In timp ce anul 2014 s-a remarcat prin mega tranzactii cu mare vizibilitate in piata, Barometrul EY indica faptul ca si tranzactiile de dimensiuni medii vor juca un rol important in cresterea pietei de M&A in acest an. 
 
Aproape doua treimi (60%) dintre respondenti se asteapta ca volumul tranzactiilor sa continue sa creasca in urmatoarele 12 luni – chiar si dupa un an 2014 pozitiv pentru activitatea de fuziuni si achizitii.
 
"Barometrul nostru precedent anunta valul de mega tranzactii la care am fost martori in 2014. Aceste tranzactii de multe miliarde de dolari au un efect de cascada asupra pietei de fuziuni si achizitii. Au crescut gradul de incredere in piata si au declansat activitatea de tranzactionare si la niveluri mai coborate de tranzactionare", a declarat  Pip McCrostie, EY Global Vice Chair, Servicii de asistenta in tranzactii.
 
Perspective de crestere a pietei de fuziuni si achizitii, pe masura ce stabilitatea economica ofera cadrul de materializare a intentiilor de cumparare
 
Numarul de tranzactii ce urmeaza sa fie finalizate reprezinta cel mai relevant indicator al activitatii din perioada urmatoare. Iar cresterea acestui numar a inregistrat o remarcabila crestere, de 30% din aprilie 2014. In plus, doua treimi (66%) dintre directorii de top se asteapta ca numarul tranzactiilor sa atinga un nivel mult mai mare in urmatorul an –  cu un procent mai mult decat dublu fata de cel estimat cu sase luni in urma.
 
O alta caracteristica a pietei privind sentimentul investitorilor fata de activitatea de tranzactionare este intensificarea ofertelor de cumparare ostile si nesolicitate, mentionate de peste jumatate dintre respondenti (53%).
 
Activitatea de pe piata de M&A este, in acelasi timp, sustinuta de nivelul ridicat de incredere al oamenilor de afaceri in climatul macroeconomic global. Procentul executivilor care cred ca economia globala este stabila aproape s-a dublat in decurs de un an (de la 24% la 44%). Problemele geopolitice raman pe mai departe cel mai mare motiv de ingrijorare pentru 37% dintre executivi – in crestere fata de nivelul de 30% inregistrat acum sase luni. Cu toate acestea, aceasta ingrijorare este contrabalansata de o crestere a optimismului privind castigurile corporative (de la 43% la 77% in decurs de 12 luni) si a increderii in stabilitatea pe termen scurt a pietei (de la 21% la 64% in decurs de 12 luni).
 
Stabilitatea preturilor activelor, alaturi de cresterea nivelului de incredere in mediul economic global creeaza un context favorabil intensificarii activitatii pietei de fuziuni si achizitii. Dupa mai multi ani de volatilitate a pietei, aceasta stabilitate in crestere confera o mai mare siguranta companiilor in ceea ce priveste planificarea strategica – desi directorii executivi vor continua sa monitorizeze indeaproape desfasurarea evenimentelor geopolitice.
 
Avantul tranzactiilor de dimensiuni medii – motorul de crestere al pietei de M&A

Piata fuziunilor si achizitiilor din 2014 a fost marcata pana acum de mega tranzactii iar contextul continua sa ramana favorabil achizitiilor de mari dimensiuni. Insa, cresterea pietei de M&A in urmatorul an este asteptata din zona tranzactiilor de dimensiuni medii, conform raspunsurilor oamenilor de afaceri chestionati care au declarat ca se gandesc sa incheie tranzactii cu valori de 250 milioane de USD sau mai mici. O schimbare majora la nivelul interesului investitorilor. 
 
Majoritatea companiilor se concentreaza pe achizitii in zonele lor principale de business, cautand sa-si mareasca cota de piata, sa-si gestioneze mai eficient costurile si sa-si imbunatateasca marjele. Cum eficienta in zona costurilor este imperativa pentru marea majoritate a companiilor, planificarea activitatii de fuziuni si achizitii va lua in considerare achizitiile care vor putea sa completeze modelul de business existent.  
 
Managementul eficient al costurilor ramane pe mai departe o componenta esentiala in definirea strategiilor de crestere organica si anorganica. Aproape jumatate dintre respondenti (48%) sustin ca reducerea costurilor a fost ridicata la rang de prioritate pe agenda consiliilor de administratie ca rezultat al intensificarii activismului actionarilor. Astfel, concentrarea pe costuri va directiona activitatea de M&A a companiilor spre consolidarea activitatii principale de business. 
 
In vreme ce majoritatea companiilor isi concentreaza achizitiile pe segmentul principal de business, mai mult de o treime dintre respondenti (37%) continua sa se astepte la incheierea de tranzactii de natura  transformationala, corporatiile americane detinand primul loc in aceasta privinta. Astfel, la polul de sus al pietei de fuziuni si achizitii vom continua sa asistam la incheierea de mega tranzactii, dar, in acelasi timp, ne asteptam la o crestere a activitatii pietei medii de fuziuni si achizitii.
 
Destinatiile si sectoarele atractive pentru tranzactii

Sentimenulul investitorilor fata de pietele mature si cele emergente ramane echilibrat. Conform Barometrului EY, Statele Unite, Marea Britanie, China, Japonia, India si Australia vor reprezenta principalele tari de provenienta a cumparatorilor. In timp ce Brazilia, China, India, Marea Britanie si Statele Unite ocupa primele cinci locuri in topul destinatiilor atractive pentru investitii. 
 
Sectoarele cele mai atractive pentru achizitii sunt: auto, tehnologie, industria farmaceutica, telecomunicatiile si produsele de larg consum.
 
Dupa ani de contractii si stagnari ale pietei, activitatea din zona tranzactiilor la nivel global pare sa revina la nivelurile de dinainte de criza economica. Tranzactiile de natura tranformationala care au generat titluri de prima pagina in 2014 vor continua. Cu toate astea, urmatorul capitol al activitatii de M&A ar putea fi acaparat de avantul tranzactiilor de dimensiuni medii.
 
Florin Vasilica, partener si lider al departamentului Servicii de asistenta in tranzactii, EY Romania, comenteaza: “In ceea ce priveste piata romaneasca, tranzactiile mari mult asteptate nu s-au materializat inca, dar au aparut anumite tranzactii mari in domeniul energiei si materialelor de constructii, tranzactii care urmeaza sa se finalizeze in 2015. 
 
Cu toate acestea, piata locala a companiilor de marime medie a inregistrat semnale pozitive puternice, cu mai multe tranzactii in sectorul serviciilor financiare, atat banci cat si portofolii bancare, inclusiv portofolii considerabile de credite neperformante, dar care au garantii. Un alt semn pozitiv este cresterea numarului de tranzactii urmarite de catre fondurile de Private Equity, prin noi investitii sau achizitii efectuate de companiile din portofoliu, dar si o serie de tranzactii secundare. Alte sectoare care se bucura de un interes semnificativ sunt productia industriala (cu un accent in special pe companii exportatoare) si produsele de consum (atat in ceea ce priveste retelele de magazine cat si produsele cu marci recunoscute). 
 
Antreprenorii locali, carora EY le ofera suport in mod deosebit, au devenit, de asemenea, mai atenti la realitatile pietei. Ca urmare, am vazut asteptarile acestora in descrestere cu privire la evaluarea companiilor atunci cand vizeaza un exit, dar, in acelasi timp, o deschidere mai mare catre achizitii locale, o tendinta pe care o vedem continuand si in perioada urmatoare.”


Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant
click pe cuvantul dorit


Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Manager.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Top imagine

Comentarii

0 comentarii


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Top imagine
Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te la newsletterul Manager.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit  "Manager de succes - 6 strategii imbatabile".

Consilier Managementul Deseurilor

Descarca Alerter Manager.ro



Cele mai citite stiri




Ultimele comentarii



Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Din fericire, NU scriem despre
cancan, showbiz, lifestyle sau scandal.

Adauga e-mailul tau pentru Stiri din Romania reala, cu informatii zilnice, articole din economie, politic si administrativ.

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Advertisement