Ce modificari s-au facut la sustinerea examenului auto
permis de conduceredrpcivexamenmodificariscoala
Cei interesati de obtinerea unui permis de conducere vor sustine proba teoretica in aceeasi zi in care se inscriu, potrivit noilor reglementari publicate in Monitorul Oficial.
Inregistrarile in aplicatia de examinare se pot realiza inclusiv de catre scolile de conducatori auto, nu numai de catre candidati, arata Agerpres.
Modificarile sunt cuprinse in Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 82/2013 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului Administratiei si Internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obtinerea permisului de conducere, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 340, din 11 iunie 2013.
Potrivit noilor reglementari, examinarea aplicantilor va fi facuta dupa indeplinirea formalitatilor necesare, adica dupa verificarea dosarului de examen, preluarea imaginii faciale si inregistrarea in aplicatia informatica.
In plus, probele teoretice pentru mai multe categorii pot fi sustinute in aceeasi zi, cu exceptia situatiei in care obtinerea unei categorii este conditionata de detinerea prealabila a unei alte categorii.
Potrivit documentului, solicitarea si datele necesare inregistrarii in aplicatia informatica de examinare se pot transmite si de catre scolile de conducatori auto in care acestia au urmat cursurile de pregatire teoretica si practica, prin utilizarea unei aplicatii informatice puse la dispozitie gratuit de catre Directia Regim Permise de Conducere si inmatricularea Vehiculelor, DRPCIV.
Ca si pana acum, candidatii declarati ADMIS la proba teoretica se programeaza pentru sustinerea probei practice, in limita locurilor disponibile si in ordinea solicitarii.