Congresul, vazut foarte prost de americani
congresamericacetateniviitordemocrati
Congresul american a fost extrem de ineficient, cel putin in ochii a trei din patru cetateni ai SUA. Totodata, doi din trei americani cred ca acest Congres este cel mai prost pe care l-au avut vreodata, se arata intr-un sondaj preluat de UPI si citat de Agerpres.
Mai bine de 7 din 10 americanii care au raspuns la chestionar spun ca parlamentarii lor nu au rezolvat problemele tarii, se arata intr-un sondaj al CNN. In acelasi timp, un cetatean din patru este de parere ca liderii tarii nhu au fost chiar atat de ineficienti.
“Sentimentul exista in randul tuturor subgrupurilor demografice si politice. Barbati, femei, bogati, saraci, tineri, batrani, toti considera ca Congresul de anul acesta a fost cel mai prost de care l-au cunoscut vreodata. Americanii nu cred ca Congresul se va schimba in bine”, este de parere Keating Holland, oficial al CNN, citat de agentia romana.
Putin peste jumatate dintre americani sunt de parere ca democratii duc SUA pe o cale gresita, in timp ce alti 54% sunt de parere ca republicanii fac acest lucru. Sondajul a fost realizat intre 16 si 19 decembrie, acesta avand o marja de eroare de 3 procente. Chestionarul a fost unul cu posibiliate multipla de raspuns.