Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Este indicat sau nu sa tratam angajatii ca pe membrii familiei?

Este indicat sau nu sa tratam angajatii ca pe membrii familiei?
de la 27 Iul. 2016
Este indicat sau nu sa tratam angajatii ca pe membrii familiei? Tags: angajatiangajatorirelatia cu angajatii

"La noi in firma suntem toti o mare familie". Mai toate companiile se lauda astfel. Dar este intr-adevar sanatos pentru organizatie sa-ti tratezi angajatii ca pe membrii familiei? Parerile specialistilor sunt impartite. Pe de-o parte, firma castiga un plus de implicare din partea angajatilor, pe de alta parte masurile nepopulare, inerente in viata unei companii, devin aproape imposibil de luat.


Un studiu Gallup arata ca 68,5% din angajati nu se implica emotional in bunul mers al companiei in care lucreaza. Mai precis, ei indeplinesc sarcinile de serviciu, dar nu petrec nicio secunda in plus pentru a veni cu idei si solutii noi.

"Cand angajatii sunt tratati de manageri doar ca niste bunuri mobile ale companiei, de care se pot folosi si dispensa oricand, este firesc ca oamenii sa nu-si dea interesul pentru binele organizatiei. Ei ajung ca niste roboti, isi fac treaba - nimic in plus, nimic in minus fata de ce li se cere si pleaca acasa. Compania castiga disciplina, dar pierde implicare, ceea ce poate fi mult mai daunator pe termen lung", spune Cosmin Badea, specialist in resurse umane si trainer HPDI, firma ce furnizeaza solutii de leadership si dezvoltare a resurselor umane, prin servicii de training, coaching si teambuilding.

Echipe sudate si omogene, angajati loiali
Tratarea angajatilor ca pe membrii familiei aduce dupa sine cateva avantaje deloc de neglijat. In primul rand, comunicarea in interiorul companiei se imbunatateste considerabil. “Cand lucreaza intr-un mediu prietenos, cand se simt apreciati si cand stiu ca opiniile lor sunt ascultate, angajatii devin mai deschisi, mai comunicativi si mai predispusi sa-si foloseasca timpul in beneficiul companiei. Apoi, atunci cind comunicarea e buna, conflictele apar mai rar si se rezolva mai repede”, este de parerere specialistul HPDI.

Colegii care se simt bine impreuna la locul de munca au obiceiul de a-si petrece si timpul liber impreuna. “Se formeaza, astfel, echipe sudate, omogene, care au si tendinta de a deveni loiale companiei. Cand oamenii petrec momente placute atat la serviciu, cat si in timpul liber, satisfactia lor creste si, odata cu ea, si multumirea fata de angajator si locul de munca”, completeaza Cosmin Badea.

Poate cel mai important avantaj al acestui mod de-a trata angajatii este cresterea implicarii lor in proiectele organizatiei. “Este o consecinta fireasca a faptului ca se simt apreciati. Cand vede ca angajatorul are grija de el, ca il asculta, ca tine cont de parerile lui, angajatul va incerca sa raspunda cu aceeasi moneda. Atunci este mult mai probabil ca va lucra mai bine, mai mult, ca va veni cu idei noi si fara sa astepte neaparat o compensatie in bani pentru efortul lui. O va face pentru companie, tocmai pentru ca si compania face multe pentru el”, mai spune Badea.

"Prieteni" greu de concediat
"Dezavantaje? Desigur ca sunt si dezavantaje atunci cand iti tratezi angajatii ca pe membrii familiei. In primul rand, nu toate familiile sunt functionale. In al doilea rand, o familie in sensul propriu al cuvantului nu are misiunea de a aduce profit, asa cum o are o companie comerciala, de exemplu", sustine specialistul HPDI.

Un manager are si sarcini neplacute de indeplinit, de exemplu sa avertizeze, sa sanctioneze, iar uneori, in situatii economice neprielnice, chiar sa restructureze echipa. Astfel de misiuni devin extrem de dificile atunci cand managerul are o relatie de prietenie cu angajatul vizat. In plus, va veni un moment in care, din “gasca” lui de amici de la locul de munca, va trebui sa-l promoveze pe unul in dauna altora. "Este o situatie imposibila: toti cei care au ratat promovarea te vor uri, pentru ca fiecare in parte era <sigur> de prietenia ta si niciunul <nu s-ar fi asteptat la asa ceva tocmai din partea ta>", adauga specialistul HPDI.

O alta problema care poate aparea intr-un mediu prea familiar ar fi un eventual exces al libertatii de exprimare. “Intr-o atmosfera destinsa, oamenii au tendinta de a se exprima mai relaxat, mai direct, cu mai putina grija in alegerea cuvintelor. Intr-adevar, multi apreciaza o astfel de libertate, dar sunt destui care nu sunt obisnuiti sa li se vorbeasca fara menajamente, drept urmare se pot simti lezati de o abordare prea directa, lipsita de acea <politically correctness>. Una e sa ti se spuna <Proiectul tau nu-i rau, dar mai trebuie imbunatatit pe ici, pe colo> si alta e sa ti se spuna <Ai dat-o-n bara de data asta, proiectul tau e varza de la un cap la altul>”, precizeaza Cosmin Badea.

Si, in final, avem libertatea de initiativa, care vine si cu avantaje, dar si cu dezavantaje. “Intr-un mediu familiar, angajatii au, de regula, mai multa libertate de initiativa. Un angajat poate lua pe cont propriu un proiect si sa-l duca cu succes la bun sfarsit. Acesta este cazul ideal. Problema apare atunci cand proiectul esueaza - de vina este exclusiv angajatul, dar de suferit sufera toata compania”, explica specialistul HPDI.

Jurnalist Manager.ro
5 ani de experienta in domeniul editorial
adresa de email: mariat@rs.ro

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 3.31 din 5 - 13 voturi.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant
click pe cuvantul dorit


Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Manager.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Top imagine

Comentarii

0 comentarii


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Top imagine
Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te la newsletterul Manager.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit  "Manager de succes - 6 strategii imbatabile".

Consilier Managementul Deseurilor

Descarca Alerter Manager.ro



Cele mai citite stiri




Ultimele comentarii



Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Din fericire, NU scriem despre
cancan, showbiz, lifestyle sau scandal.

Adauga e-mailul tau pentru Stiri din Romania reala, cu informatii zilnice, articole din economie, politic si administrativ.

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Advertisement