Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Mirela Paduraru, Consilier in Estetica: "Femeile din Romania sunt frumoase, destepte si puternice! Trebuie doar sa descopere asta!"

Mirela Paduraru, Consilier in Estetica: "Femeile din Romania sunt frumoase, destepte si puternice! Trebuie doar sa descopere asta!"
de la 17 Iun. 2014 Exclusiv
Mirela Paduraru, Consilier in Estetica: "Femeile din Romania sunt frumoase, destepte si puternice! Trebuie doar sa descopere asta!" Tags: mirela padurarusfaturicosmeticainterviucarierafacebook

Mirela PADURARU (foto), Consilier in Estetica & Trainer Cosmetica si Machiaj Profesional, ne-a acordat recent un interviu exclusiv, in care a vorbit despre cat de importanta este IMAGINEA in viata profesionala si personala, complexitatea activitatii sale si sacrificiile din spatele succesului. Ce sfaturi are Mirela pentru persoanele care vor sa se afirme in industria cosmetica? Sa investeasca 20% din ceea ce castiga lunar in cursuri de specializare, sa faca cursuri de comunicare, sa invete limba engleza si, cel mai important, sa fie perseverente.


Manager.ro: Povesteste-ne cate ceva despre cursurile pe care le-ai absolvit in domeniul cosmeticii. Care sunt cele mai importante?

Mirela Paduraru: Toate sunt importante: si cele de cosmetica si cel de design-ul sprancenelor si cele de machiaj. Consider ca aceste trei calificari / specializari sunt interdependente. Printre cele mai reprezentative stagii de pregatire se numara cele anuale de la Institutul Maria Galland Paris – formation Visage, Institutul de Cosmetica Stiintifica Skeyndor Barcelona si Institutul Ericson Laboratoire Paris. Cat priveste Masterclass-urile in Cosmetologie si Estetica Aplicata, preferatele mele raman cele cu Sharon Oldham – Education Manager Europa la Intraceuticals, cele sustinute de Constanza Soru – trainer international Italia si de Profesorul Dr. Umberto Borellini.  

Manager.ro: In ce masura te consideri consilier in estetica, trainer cosmetica & machiaj profesional si bineinteles, antreprenoare? Cum imbini aceste activitati? 

MP: Sa incep cu “antreprenoriatul” la proiectul meu de suflet – Aquarium Spa Center – primul centru spa din zona de sud a tarii. Aici sunt in egala masura si manager si antreprenor si “prestator de servicii”. 

Tratez membrii echipei mele in primul rand in calitate de “colegi”, iar ei, prin respectul pe care mi-l si si-l acorda, precum si prin profesionalism, imi usureaza sarcina de “manager”. Astfel imi permit sa fiu mai aproape de clientii spa-ului, in calitate de specialist in domeniul esteticii. Training-urile si masterclass-urile de cosmetica, design sprancene si machiaj profesional pe care le sustin pentru personal deja calificat, au data si locatia fixate cu minim 3 luni inainte, ceea ce imi permite un foarte bun time-management. Partea de consiliere estetica are loc atat in tara, cat si in strainatate (via skype / e-mail). Interviurile, invitatiile la evenimente oficiale, filmarile, shooting-urile, sunt stabilite de asemenea cu minim o luna anterior. Incerc, pe cat posibil, sa le leg unele de altele. Deplasarile in strainatate la cursuri de specializare sau ca speaker la conferinte internationale se stiu chiar si cu aproape un an in avans, in anumite cazuri existand chiar si un contract in acest sens. Practic, imbin toate aceste activitati, planificat si foarte organizat (atat cat permite conjunctura). 

Manager.ro: Reusesti sa mai ai viata personala? Cum arata FEMEIA Mirela Paduraru, dincolo de activitatea profesionala?

MP: Cu efort si sustinere din partea familiei, reusesc sa am si viata personala. Pe aceasta cale multumesc sotului si fiicei mele pentru iubirea si intelegerea lor, pentru weekend-urile in care am avut anumite proiecte si n-am putut fi alaturi de ei. Ma straduiesc sa planific macar un weekend complet pe luna, in care sa nu mai raspund la telefon si mailuri si sa petrecem impreuna timp de calitate.

FEMEIA Mirela Paduraru? Din punctul meu de vedere, normala si fireasca. Si, pe masura ce trece timpul, din ce in ce mai simpla si mai modesta. Nu imi place sa merg la shopping, cumpar rapid ce am nevoie din aeroporturi sau de pe internet. Ma uit foarte rar sau deloc la televizor. Imi place sa citesc, mai ales vara in gradina. Cercul meu de prietene, in timp s-a format din clientele mele si colaboratori (jurnalisti, oameni de televiziune, reprezentanti companii cosmetice, traineri, manageri, hairstilisti, designeri, vip-uri). Asa ca, daca merg ocazional la un ceai cu prietenele, de fapt discutam cumva si anumite proiecte. Manichiura si pedichiura mi le fac la spa, cu laptop-ul sau agenda pe genunchi si telefonul in mana. Ma straduiesc sa fac macar saptamanal yogalates si un masaj, dar... “nu-mi iese” intodeauna. Ceea ce ma face sa ma simt cu adevarat femeie este atunci cand o tin de mana pe fiica mea sau cand primesc flori de la sotul meu, fara o ocazie speciala.

Manager.ro: Ce sfaturi ai pentru tinerele aspirante din industria cosmetica?

MP: 1) Sa isi ia doua job-uri si sa nu se plafoneze. Exemplu: o zi lucreaza in salon, o zi intr-un magazin produse cosmetice, in alt salon sau ca freelancer (cosmeticiana /makeup artist). Pot fi in paralel reprezentant companie cosmetica, produse naturiste, gen MLM. Lucrul cu oamenii ajuta enorm din punct de vedere formativ sau ca dezvoltare personala.

2) Sa investeasca 20% din ceea ce castiga lunar pentru cursuri de specializare. Aceasta investitie, dupa 5 ani de zile, se va intoarce cu siguranta in profit, o clientela stabila si un respect pe care il vor primi pentru activitatea profesionala desfasurata.

3) Sa faca cursuri de comunicare, vanzari si sa invete limba engleza.

4) Sa fie perseverente! Orice usa inchisa se deschide la un moment dat: cineva intra sau iese din incapere si poate fi abordat.

Manager.ro: Am observat ceva interesant in CV-ul tau: Spa Make-Up, un machiaj Spa inventat chiar de tine, in curs de brevetare la nivel international. Ce presupune acest concept?

MP: Spa Make-up sau Machiajul Spa reprezinta transformarea unei sedinte de machiaj intr-o experienta senzoriala spa. Sau, cu alte cuvinte... rasfat total. Indiferent ca se desfasoara la domiciliul clientei, atunci cand o mireasa doreste o experienta deosebita in ziua nuntii, intr-un salon, sau intr-un spa, se doreste transmiterea unei stari de bine si relaxare totala. O bautura spa, o abordare spa, un minitratament facial spa, un masaj al umerilor, scalpului sau al mainilor pot face diferenta. Pe o faţă relaxata in mod natural, cu un ten luminos, hidratat, pensulele fine de machiaj pot face mici miracole... Si frumusetea naturala, adevarata noastra frumusete, iese la iveala.

Manager.ro: Cat de importanta este IMAGINEA in viata (profesionala si personala)? 

MP: Foarte importanta! Fireste, pentru cei care isi desfasoara activitatea interactionand cu alti oameni. Ganditi-va ca avem doar 30 de secunde pentru a putea crea celorlalti o prima buna impresie.

Manager.ro: Vorbeste-ne despre cele mai "de suflet" proiecte ale tale.

MP: Toate proiectele mele sunt “de suflet”. Eu pun suflet in toate! Dar, este adevarat ca intr-unul am depus mai mult timp si energie decat in altele: Aquarium Spa Center. Dar este si cel care, din punct de vedere al dezvoltarii personale, m-a ajutat foarte mult. Fara el, nu exista proiectul Spa Make-up / Machiajul Spa...

Manager.ro: Cati bani poti obtine din activitatea ta? Realist vorbind (am vazut zilele trecute un reportaj in care se spunea ca unii jucatori din industria cosmetica si de ingrijire castiga << cel putin 4.000 de euro pe luna...>>". Cum ti se pare aceasta cifra?

MP: Cifra poate fi corecta si realista pentru un business in acest domeniu, dar nu este universal valabila. Depinde de mai multi factori. Se poate castiga chiar si mai mult, dar este posibil ca profitul net sa nu fie foarte mare, daca se investeste mereu in aparatura performanta, de ultima generatie. Pentru specialistul care se respecta din punct de vedere profesional, e necesar sa participe mereu la congrese, simpozioane si stagii de pregatire atat in tara, cat si in strainatate. Si aceste deplasari costa extrem de mult, cel putin pentru nivelul meu de perceptie. Anul trecut am participat la 3 stagii internationale si costurile “investitiei” in specializarile mele s-au ridicat la aproximativ 15.000 de euro. 

Manager.ro: In ce masura esti apreciata ca profesionista in Romania si cum te vad cei de peste hotare?

MP: Judecand dupa cele peste 300 de articole in publicatii atat de diverse (incat aproape nu au nici o legatura unele cu altele) si filmari am avut... se pare ca sunt destul de apreciata de publicul din Romania. Dar, desigur ca (in mediul virtual) exista si o anumita categorie de persoane care nu rezoneaza cu mine. In timp, am invatat sa trec peste. 

De la jurnalistii si oamenii din mass media, specialistii si cei din domeniul meu, cu care colaborez de ani de zile, am doar feedback-uri bune. Anul trecut am fost prima persoana din Romania premiata de Gina Brooke – Makeup artist-ul Madonnei la Gala Premiilor Intraceuticals, un premiu care m-a onorat si m-a facut sa inteleg ca sunt apreciata pentru munca mea. 

In afara tarii, sunt respectata si platita corespunzator. Anul acesta am fost singura romanca invitata ca speaker pentru femeile antreprenor prezente la Conferinta Internationala IFTF#Success Zagreb 2014 „Invest for the future” – organizatie patronata de Hillary Clinton. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Departamentului de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii, ZSEM (Zagreb School of Economic and Management) si MMN (Macedonian Mentoring Network). Am avut onoarea sa particip la Conferinta de presa alături de Excelenţa Sa Kenneth Merten - Ambasadorul SUA în Croaţia, Ministrul Drazen Pros - Ministerul Afacerilor Mici şi Mijlocii din Croaţia, Tina Lee Odinsky Zec – Project Manager IFTF si Maja Martinovic – Vice-Decan Zagreb School of Economic and Management.

Manager.ro:
Vine vara. Ce sfaturi ai avea pentru un angajat sau angajata care merge la munca? Sau un candidat care vizeaza un interviu de angajare? Un speaker? Un manager? Cum ar trebui sa se prezinte in fata oamenilor, avand in vedere ca va fi cald si trebuie sa se imbrace mai lejer? Ce machiaje ar trebui sa poarte doamnele si domnisoarele? Recomanzi ceva si pentru domni?

MP: Vara, toate doamnele din domeniul business trebuie sa respecte urmatoarele reguli:

- machiaj minimalist, fara strat de fond de ten si gene supraincarcate de rimel
- evitarea gloss-urilor cu sclipici
- folosirea rujurilor mate, hidratante, nuante naturale
- sprancene cu aspect natural, adecvate fizionomiei (daca au fost pensate excesiv se foloseste o crema pentru regenerarea lor)
- imbracaminte din fibra naturala, usoara (bumbac, matase cu imprimeu – pentru a nu se observa eventualele urme de transpiratie)
- par ingrijit, fara exces de fixativ
- dantura impecabila
- unghii ingrijite, de lungime rezonabila, fara flori, strass-uri si culori tipatoare
- apa de toaleta foarte light, cu note proaspete, fresh

Pentru domni:

- imbracamintea din fibra naturala, usoara
- dantura impecabila
- manichiura business pentru barbati (fara lac transparent, doar cu buffer pentru luciul natural al unghiei)
- un aftershave care sa nu aiba miros puternic
- apa de toaleta fresh, light
- o tunsoare care sa nu favorizeze transpiratia pe frunte

Un articol scris de Mirela: Cum te energizezi in 5 minute inainte de o sedinta >>>

Manager.ro: Esti femeie. Esti puternica. Esti cunoscuta. Cat de greu se construieste o asemenea cariera? COO-ul Facebook, Sheryl Sandberg, spunea la un moment dat ca "din cauza prejudecatilor, femeile nu reusesc sa fructifice toate oportunitatile vietii"...

Mirela Paduraru: Fals! Sheryl Sandberg vorbeste in nume propriu. Daca vrei si muncesti “pe rupte” ... se poate! Greu, foarte greu, cu sacrificii, hotarare si disciplina! Daca-ti propui ceva, pana la urma, tot iti iese! 

Pentru un om inteligent Nu exista reusita fara efort si nici efort fara un rezultat! Uite, eu iti raspund la interviul acesta la ora 3 dimineata! Este un efort atat din partea ta, ca jurnalist, cum l-ai conceput si structurat, cat si din partea mea, ca intervievat? Da. 
 
Si, in incheiere, as mai vrea sa adaug ceva: Femeile din Romania sunt frumoase, destepte si puternice! Trebuie doar sa descopere asta!

Site-ul Mirelei Paduraru: http://mirelapaduraru.ro/


Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Alte articole similare pentru fiecare cuvant
click pe cuvantul dorit


Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul Manager.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Top imagine

Comentarii

0 comentarii


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Top imagine
Newsletter zilnic GRATUIT
Manager de succes - 6 strategii imbatabile
Aboneaza-te la newsletterul Manager.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit  "Manager de succes - 6 strategii imbatabile".

Consilier Managementul Deseurilor

Descarca Alerter Manager.ro



Cele mai citite stiri




Ultimele comentarii



Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Din fericire, NU scriem despre
cancan, showbiz, lifestyle sau scandal.

Adauga e-mailul tau pentru Stiri din Romania reala, cu informatii zilnice, articole din economie, politic si administrativ.

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Advertisement