Parlamentul a votat conversia creditelor din franci elvetieni in lei
conversie crediteconversie franci
Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, astazi, in unanimitate, proiectul de lege privind conversia creditelor in franci elvetieni in lei la cursul de la data incheierii contractului.
Dupa votul din Camera Deputatilor, proiectul va fi inaintat presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, care il poate trimite inapoi Parlamentului pentru reexaminare.
Conform proiectului, conversia se realizeaza prin act aditional, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii, iar costurile creditului convertit in lei vor fi negociate de parti respectandu-se principiul bunei credinte si diligentele profesionale, astfel incat obligatiile de plata sa nu fie mai impovaratoare pentru consumator.
Forma finala a proiectului prevede eliminarea plafonului de 250.000 de franci elvetieni si faptul ca bancile care au schimbat deja creditele in franci pot reveni la contractul in moneda elvetiana si vor efectua conversia in conditiile prezentei legi.
De conversie vor beneficia debitorii care au credite imobiliare sau ipotecare si cei care au contractat credite de consum, garantate cu ipoteca.
De asemenea, persoanele fizice executate silit vor putea cere, in instanta, conversia la un curs mult mai avantajos decat cel actual.