Probleme in Irlanda din cauza unei legi scandaloase referitoare la avorturi
legeirlandaavorturireglementarifemei
Parlamentarii irlandezi au adoptat o lege controversata in statul cu o puternica traditie catolica, ce permite avortul, dar numai in cazul in care viata femeii este pusa in pericol sau daca aceasta are tendinte sinucigase.
In noua lege care reglementeaza sarcina au fost introduse amendamente referitoare la protectia vietii, scrie The Guardian.
Cu toate amenintarilor venite din partea cardinalilor si a episcopilor, premierul irlandez a reusit sa isi impuna punctul de vedere, in urma unei serii de dezbateri care au durat doua zile.
Membrii Parlamentului irlandez au acordat legii 127 de voturi pentru si 32 de voturi impotriva, legalizand astfel avortul in cazul urgentelor medicale si in caz ca exista riscul de sinucidere.
Astfel, in ultima perioada au existat numeroase tensiuni intre gruparile pro-alegere libera si cele anti-avort. Legea a fost adoptata dupa o dezbatere de 24 de ore, insa aceasta nu va pune insa capat procesului dintre Irlanda si Marea Britanie.
Potrivit Ministerului Sanatatii din Irlanda, aproximativ 4.000 de femei irlandeze au mers in Marea Britanie, anul trecut, pentru a face avort in spitalele de acolo.
Printre acestea s-au numarat si 124 de minore. Legea nu permite intreruperea sarcinii in cazul femeilor violate, ceea ce inseamna, sustin specialistii, ca vizitele medicale in Marea Britanie ale femeilor irlandeze vor continua, ca si pana acum.
Mara Clarke, directoarea Asociatiei pentru Avorturi din Londra, care ofera ajutor femeilor irlandeze sa stranga bani pentru avorturi, a spus ca legea nu le va ajuta foarte mult.
"Nu sunt experta in lege, dar sunt experta in ce se intampla cu femeile carora li se refuza accesul la avort. Chiar daca legea a trecut, un numar foarte mic din femeile care au nevoie de intrerupere de sarcina va beneficia de ea", a precizat aceasta.