Putin vrea sa dinamizeze relatiile economice cu Japonia
rusiarelatiieconomicejaponiadinamizare
Presedintele Rusiei s-a declarat a fi in favoarea dinamizarii relatiilor economice ruso-japoneze, potrivit AFP.
Putin este de parere ca aceste relatii pot si trebuie sa se dezvolte intr-un mod dinamic.
"Suntem convinsi ca posibilitatile de care dispun Rusia si Japonia ne obliga sa examinam mijloacele pentru a promova relatiile noastre economice si comerciale intr-un mod mai energic", a declarat liderul de la Kremlin.
Schimburile comerciale dintre cele doua tari au revenit la nivelul de dinainte de criza, potrivit presedintelui rus. Astfel, volumul schimburilor comerciale a ajuns la 30 de miliarde de dolari, ceea ce este, deocamdata, o cifra considerata insuficienta.
Dinamizarea relatiilor economice se poate face pe fondul interesului important manifestat de societatile japoneze fata de piata rusa, mai ales in sectorul auto, potrivit lui Putin.
Printre alte legaturi dintre Rusia si Japonia, presedintele rus a mentionat existenta unor proiecte bilaterale promitatoare in domeniul energetic. In plus, 10% din gazele de pe piata japoneza sunt de provenienta rusa.
Declaratiile au fost facute in cadrul unor discutii cu ministrul japonez de externe, Joichiro Gemba, care a facut o vizita de lucru in Rusia.