Siemens va iesi din industria nucleara
siemenscentrale nuclearefukushimagermaniaenergie regenerabila
Conglomeratul industrial german Siemens va continua sa activeze in sectorul energetic, insa va iesi de pe piata de echipamente destinate centralelor nucleare, a anuntat directorul executiv Peter Loescher.
Acesta a spus ca decizia companiei a fost influentata de dezastrul nuclear care s-a declansat in Japonia dupa cutremurul si tsunamiul din 11 martie, anul curent.
Politica Siemens se aliniaza celei a guvernul german, care si-a propus sa renunte la centralele atomice in urmatorii 11 de ani.
Compania va renunta si la o societate mixta (joint venture) pe care planuia sa o realizeze impreuna cu rusii de la Rosatom. Potrivit lui Loescher, cele doua companii vor continua sa colaboreze "in alte domenii".
Gigantul industrial a construit toate cele 17 dentrale nucleare existente in Germania.
Totusi, Siemens va continua sa construiasca turbine pe abur, care pot fi folosite si in facilitatile nucleare.
Peter Loescher crede ca Germania isi poate atinge obiectivul fixat, sa produca 35% din energia necesara din surse regenerabile pana in 2020.
Inainte de dezastrul de la Fukushima, energia nucleara avea o pondere de 23% in productia germana.