Lectia colectiva
incendiu colectivcatastrofa colectivmorti colectiv
Cateva zeci de oameni au murit dupa ce au luat foc intr-un fel de depozit, transformat in ce a devenit cel mai la moda loc de distractie: clubul. Coasa lunga a incendiului care a retezat deja 30 de vieti se intinde acum dupa alte zeci de oameni agonizand pe paturi de spital.
Au murit sau au fost foarte grav raniti dupa ce au participat la lansarea albumului unei trupe rock, asa cum poate s-au mai dus, in alte parti, intr-unul din cele 3.400 de restaurante, cluburi, cafenele si baruri din Bucuresti, numai ca, de data asta, multi nu s-au mai intors acasa.
Supravietuitori, medici, jandarmi, politisti, martori-oculari, presedinte si prim-ministru s-au declarat socati de amploarea dezastrului, iar Guvernul a decretat trei zile de doliu national.
In relatarile care au urmat imediat sinistrului, nu s-a pomenit numele celui/celei/celor care adiministrau clubul, numele cui trebuie sa aiba grija de siguranta celor carora le iau banii pentru a participa la tot felul de evenimente.
Abia astazi, Primaria Sectorului 4, a publicat contractul prin care firma COLECTIV CLUB S.R.L, inchiria, din 30 septembrie 2014, de la S.C PIONIERUL S.A, spatiul cu pricina, pentru care platea 1.488 de euro pe luna, adica 3,5 euro pe metru patrat.
Potrivit zf.ro, firma Colectiv Club este detinuta de Alin George Anastasescu (47%), Costin Mincu (23%) si Paul Catalin Gancea (30%).
Prin contract, locatarul se obliga sa doteze spatiul cu mijloace de stingere, in caz de incendiu; sa nu depoziteze si sa nu utilizeze in desfasurarea spatiilor productive substante inflamabile sau explozive; sa mentina in buna stare elementele de constructie si instalatiile destinate stingerii incendiilor.
Este foarte putin probabil ca altcineva, in afara patronilor si a autoritatilor care au acordat autorizatii de functionare spatiului, sa fie responsabil de faptul ca sandramaua a luat foc, iar oamenii nu au avut pe unde sa fuga din calea flacarilor.
Prim-ministrul Romaniei le-a cerut, a doua zi, autoritatilor centrale sa inceapa o verificare a conditiilor in care functioneaza cluburile din toata tara. Aproape imediat, mai marii unor sectoare din capitala au anuntat si ei ample controale la operatorii economici care administreaza restaurante si cluburi.
Comunicatele primariilor arata ca actiunile lor survin incendiului din noaptea de 30 noiembrie, la clubul Colectiv. Culmea este ca, atat primul intre ministri, cat si primariile sustin ca ale lor controale au caracter... preventiv...
Adica, zeci de oameni mor arsi de vii tocmai pentru ca respectarea normelor nu s-a facut si probabil nu a fost verificata, si, dupa ce bietele suflete se ridica la ceruri, tu faci control... preventiv?
Trebuie sa cada un avion MIG sau un elicopter Puma, pentru ca restul flotilei sa fie oprita la sol si sa fie verificata. Trebuie sa cada un politist intr-una dintre "lucrarile" care brazdeaza Bucurestiul ca sa inceapa controlarea modului in care sunt semnalizate santierele. Trebuie sa arda cineva de viu, ca sa fie controlate subsolurile de blocuri, pretentios numite cluburi.
Traim in tara in care (aproape) nimic nu se face ante-factum, ci (aproape) intotdeauna post-factum, iar post-factum inseamna, iata, si post-mortem...
Dupa nenorocire, sunt verificate autorizatiile; dupa nenorocire, vine inspectia muncii; dupa moartea femeii de serviciu, se gandeste statul sa-i ajute familia...
De ce se intampla asta? Pentru ca ante-factum, nu este nimic spectaculos, nu este nimic emotionant, nu este nimic din care politicienii pot trage profit de imagine si televiziunile profit si de imagine si banesc.
La CNN, plange vreun prezentator "live", chiar daca cel mai cunoscut canal de stiri a pierdut oameni pe fronturile de unde relateaza?
Pentru ca ante-factum, lumea se distreaza la exercitiile menite sa reduca efectele unui incendiu sau ale unui cutremur. Pentru ca ante-factum, toti suntem viteji, pentru ca "mie nu mi se poate intampla asa ceva".
Poate mai mult ca oricand, probabilitatea ca adevaratii vinovati, ca adevaratii responsabili pentru producerea unei catastrofe sa fie trasi la raspundere este mare.
Dar, in afara de asta, toti avem responsabilitatea de a ne trezi la cruda realitate, de a renunta la "mie nu mi se poate intampla asa ceva" si la "asa ceva nu este posibil", ultima spusa la cinci minute dupa ce realitatea tocmai ti-a dovedit, cu varf si indesat, contrariul.
Pana cand nu ne loveste nenorocirea, moartea ni se pare romantica, nu-i asa? Ni se pare ca e departe. Ni se pare ca le face ultime vizite numai batranilor si gravilor bolnavi printre care avem uriasa iluzie ca nu ne vom numara niciodata, pentru simplul fapt ca "gandim pozitiv" sau ca suntem... zen.
Dar, in virtutea libertatii de exprimare si de opinie, nu avem... curajul sa deschidem gura pentru a argumenta o parere de teama ca ne sare majoritatea in cap.
Facem versuri si muzici... cool, inclusiv despre moarte, o... ardem pe beat-uri si pe rock-uri prin cluburi. Importam si mestecam sarbatori. Importam si mestecam clisee. Ne vopsim copiii pe fete, ii facem sa se creada printi si printese, ne maimutarim in vrajioare calaritoare de maturi, ne schimonosim in strigoi si zombie, ne punem bentite cu cornite de diavol, cioplim dovleci si punem lumanari in ei. Postam bancuri si ziceri savante "pe net", ne intrecem in citate din sfinti inventati.
Pe toate acestea, realitatea nu da doi bani. Ea isi vede mai departe de treaba, in timp ce noi ne batem in "smartfoane" si tablete, in terrabiti, in like-uri, in poze care sa le arate si altora cat de minunati ne credem noi, traind un etern complex al lui Peter Pan.
A propos de “nu am mai vazut asa ceva”, spusa preferata in aceste zile, exista documentare cu imagini reale din cele doua razboaie mondiale, cu oameni carbonizati (inclusiv unii dintre cameramanii care si-au dat viata pentru ca generatiile viitoare sa vada cum a fost), striviti, cu Berlinul aproape ras de pe fata Pamantului, cu Hiroshima, cu victimele scheletice din lagarele de concentrare, cu executii de oameni nevinovati.
Exista imagini document de la Revolutia romana, de barbati casapiti, de mame ucise cu ai lor prunci in brate! Exista, “Memorialul Durerii”, cu marturii cumplite ale unor chinuri cumplite!
Chiar puteti vedea ce poate face mai rau fiinta umana si ce i se poate intampla mai rau fiintei umane.
Chiar puteti vedea "asa ceva", numai sa va intereseze, numai sa acceptati sa vedeti, in loc sa intoarceti privirea de la “imagini care va pot afecta emotional”.
Daca nu ziua de maine, atunci cea de poimanine sau de raspoimanie, luna viitoare, trimestrul urmator, anul urmator vor aduce ceva si mai rau si mai tragic si care, la fel ca razboiul troian, razboiul punic, conflagratiile mondiale si pana la incendiul din Colectiv, puteau fi evitate, dar noua ne va aparea ca un lucru nou.
Asa cum peste moartea politistului motociclist, s-au asternut cadavrele din clubul Colectiv, viata, realitatea va asterne peste ele o noua nenorocire...
Dar, daca vreo tragedie are ceva bun in ea, este lectia, cheia prevenirii unei noi catastrofe, cheie pe care, bineinteles, de destepti si de zen ce suntem, o pierdem ca niste copii neglijenti absorbiti de joaca.
Mai devreme sau mai tarziu, ce s-a intamplat in noaptea de 30 octombrie 2015 va fi uitat. Cica e firesc… Uita oamenii (si sunt lasati sa o faca) lectiile bombei atomice, lectiile razboaielor in care au murit zeci de milioane de semeni, lectiile asasinatelor, ale Titanicului, ale prabusirii de avioane, ale molimelor, epidemiilor care fac mii sau zeci de mii de victime. O sa tina minte lectia data involuntar de cateva zeci de victime? Doamne ajuta!
Poate ca semnul cel mai mare de respect pentru victime si pentru familiile lor, nu este sa plangem ipocrit in public, nu este sa bocim pe retelele de socializare sau la televizor, nu este sa facem emisiuni in care "moderatorul" se screme sa lacrimeze, ci este sa nu le uitam si, mai ales, sa nu uitam ce, fara sa vrea ele, ne-au invatat, sa nu uitam aceasta lectie colectiva!
Un produs media marca Rentrop&Straton 
