"The Big Short", un film cu rating AAA

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
The Big Short, un film cu rating AAA "The Big Short", un film cu rating AAA
de Vlad Strunescu la 02 Feb. 2016 Exclusiv
Urmareste-ne pe Google News
the big shortfilme crizalectii criza

Cine citeste etichetele produselor alimentare pe care le cumpara sau - macar din curiozitate - "textele" cu litere cat puricele tiparite pe "cartile de vizita" de la rafturi?

Cine compara preturile, sa vada ca o sticla de apa minerala plata, de 1,5 litri poate costa 2,37 de lei, iar o sticla de 2 litri, aceeasi apa, aceeasi marca, in acelasi magazin, pe acelasi raft (!) are un pret de 2,39 de lei?
 
Cine sta sa compare si sa calculeze pretul unitar al aceluiasi tip de hartie igienica, dar in ambalaje diferite, in acelasi magazin, pe rafturi apropiate: ambalaj cu 20 de suluri 35 de lei; ambalaj cu 10 suluri 14,99 lei? Foarte putini consumatori...
 
La fel, prin marile banci americane (si nu numai), cati dintre cei a caror meserie este sa citeasca, sa analizeze si sa interpreteze mii de coloane de date se achita de aceasta obligatie? Cati le inteleg si mai au si "tupeul" sa si traga o concluzie opusa curentului, inertiei generale?
 
Ei bine, in "The Big Short" (to short inseamna ca cineva realizeaza o speculatie pariind pe scaderea pretului unui derivat dintr-un activ suport), tradus "Brokerii Apocalipsei", dr. Michael Burry (Christian Bale), manager de fond de investitii face exact acest lucru, anticipand, cu argumentele solide ale datelor, cu vreo trei ani inainte de producere, criza imobiliara din SUA.
 
Daca trei oameni iti spun ca esti beat, te duci sa te culci. Mai rar, zicala atat de stupida! Daca nu ai pus strop de alcool pe limba, daca nici macar nu ti-ai inmuiat buzele intr-un pahar umplut cu bere, de ce sa te duci sa te culci? 
 
Poa’ sa-ti spuna nu trei, ci trei mii de insi ca esti beat, trebuie sa ai taria de a rezista parerii generale.
 
In "The Big Short" (film bazat pe cartea "The Big Short: Inside the Doomsday Machine" a lui Michael Lewis), exact asta face "ciudatul genial" Michael Burry, doctor in stiinte medicale (nu in finante!), care asculta "Master of Puppets" si alte melodii grele, care are un ochi (la propriu, unul singur) imbatabil la citit kilometri de date care ii semnaleaza iminenta prabusire a pietei imobiliare. 
 
Acelasi personaj are tupeul sa contacteze cele mai mari banci de investitii ca sa-i creeze un tip de produs (credit default swap) pentru a paria pe colapsul pietei imobiliare din SUA si, implicit, pe cel al cotatiilor produselor derivate din imprumuturile imobiliare pe care chiar bancile le vindeau cu atat de mult succes/profit.
 
Pe scurt, un ins apeleaza la bancile de investitii de pe Wall Street ca sa le convinga sa faca si sa vanda un produs impotriva bancilor de investitii de pe Wall Street...
 
De intentia sa considerata sinucigasa de aproape toata lumea, convinsa ca piata imobiliara americana este sigura, solida si merge numai in crestere, afla si alte persoane rationale (interpretate de Steve Carell, Ryan Gosling, Brad Pitt), de pe la baza Wall Streetului, care incep sa faca si ele analize si sapaturi, descoperind ca un credit imobiliar (sau mai multe) se obtine de pe azi pe maine, de catre oricine, cel mai ilustrativ exemplu fiind al unei stripteuze care detine nu mai putin de cinci case si un apartament, luate pe credit cu dobanda variabila...
 
Probabil ca niciun alt film despre criza nu a explicat atat de bine si cu atat umor cum au aparut produsele financiare, derivatele, legate de creditele imobiliare; ce inseamna credite subprime; ce sunt CDSurile; CDO-urile si CDO-urile... sintetice, cum a aparut si s-a spart bula imobiliara; cum "bancile, agentiile de rating si guvernul au adormit la volan".
 
In afara de asta, "The Big Short" este plin de ironii superbe: Michael Burry, cel care prevede criza imobiliara are un singur ochi valid; una dintre sefele de la o mare agentie de rating nu da de medicul oftalmolog, asa ca, pana la urmatorul consult, poarta ochelari de protectie, cu lentile aproape opace...
 
Respectiva povesteste cum, desi ea ar avea argumente, nu indrazneste sa penalizeze o banca pentru ca aceasta si-ar lua jucariile si cifrele de afaceri si s-ar duce cu ele la alta agentie de rating.
 
O angajata a Securities and Exchange Commission (SEC), insititutia de reglementare si control din SUA echivalenta ASF din Romania, vrea sa lucreze pentru una dintre cele mai mari banci de investitii, sperand ca un prieten (posibil amant) care lucreaza deja acolo sa-i puna o pila.
 
Filmul este ilustrativ pentru negarea realitatii si pentru indemnul la negare a realitatii de tipul "nu ce vedeti voi este adevarat, ci ceea ce va spunem noi..." De exemplu, fiecare dintre noi are propria difinitie (daca este argumentata, cu atat mai bine) de "film prost". 
 
Cu toate acestea, criticii ne pot spune ca acelasi film este "cel mai bun", desi seamana izbitor cu pelicula castigatoare de Oscaruri din "Idiocracy".
 
La fel, desi vedem o darapanatura, o autoritate statala, un reglementator o poate clasifica drept hotel de cinci stele; desi vedem o cazatura de masina, evaluatorul ne spune ca este Rolls Royce, proaspat iesit pe usa fabricii.
 
Daca ii credem, cu atat mai rau pentru noi...
 
Din fericire pentru cine ar vrea sa investeasca pe piata de capital si va fi speriat de "Brokerii Apocalipsei", in tot filmul, termenul actiune (ca titlu de detinere a unei parti dintr-o societate comerciala) este pomenit de vreo trei ori. 
 
Nu ele, nu investitiile in actiuni au cauzat bula imobiliara si nici colapsul economic, ci pretul umflat al caselor si mai ales produsele derivate aproape la nesfarsit din imprumuturile imobiliare, multe cu ratinguri maxime AAA, dar care nu valorau cat o ceapa degerata. 
 
De altfel, unul dintre primele cadre ale filmului arata vorbele de duh atribuite lui Mark Twain (desi se pare ca ii apartin lui Josh Billings): "Nu ceea ce nu stii iti face necazuri, ci ceea ce tu stii sigur ca este sigur, dar, de fapt, nu este adevarat".
 
"Capitalismul este putred si sinistru" - este concluzia facila pe care cineva ar putea sa o traga vazand filmul, cand, de fapt, nu capitalismul este putred si sinistru, ci frauda - cancerul oricarui regim... 
 
Partea proasta este ca, dupa cum spune o vorba auzita de realizatorii filmului intr-un bar, "adevarul este precum poezia, iar majoritatea oamenilor urasc poezia..."

Sursa foto: thebigshort.com
Jurnalist Manager.ro

Ultimele NOUTATI

De la ce varsta nu mai ai voie sa ceri bani de la parinti: e rusinos
Economie

De la ce varsta nu mai ai voie sa ceri bani de la parinti: e rusinos

today19 Apr. 2024
Cum se foloseste corect un card de credit, pentru cumparaturi, ca sa nu ajungi sa platesti dobanzi uriase
Comunicate

Cum se foloseste corect un card de credit, pentru cumparaturi, ca sa nu ajungi sa platesti dobanzi uriase

today19 Apr. 2024
Tichete gratis de la stat pentru masa de Paste. Doar o cerere e necesara si banii vin la usa prin postas
Ultima ora

Tichete gratis de la stat pentru masa de Paste. Doar o cerere e necesara si banii vin la usa prin postas

today19 Apr. 2024
Kovesi, sefa EPPO, a dat ordin sa se faca perchezitii la niste functionari publici din Romania: ar fi furat 160.000 de euro din fonduri europene
Ultima ora

Kovesi, sefa EPPO, a dat ordin sa se faca perchezitii la niste functionari publici din Romania: ar fi furat 160.000 de euro din fonduri europene

today19 Apr. 2024
ANAF incepe sa dea amenzi de 8.000 - 10.000 lei din octombrie 2024: pe lista neagra sunt comerciantii, ce urmareste Fiscul
Economie

ANAF incepe sa dea amenzi de 8.000 - 10.000 lei din octombrie 2024: pe lista neagra sunt comerciantii, ce urmareste Fiscul

today19 Apr. 2024
Sfaturi de econonomisire pentru romanii cu salarii si pensii mici: cum sa-ti gestionezi corect bugetul lunar
Banii tai - sectiune de educatie financiara

Sfaturi de econonomisire pentru romanii cu salarii si pensii mici: cum sa-ti gestionezi corect bugetul lunar

today19 Apr. 2024
Raben Romania lanseaza o noua ruta de transport intre Timisoara si Viena
Noutati auto 2022 - stiri din domeniul auto

Raben Romania lanseaza o noua ruta de transport intre Timisoara si Viena

today19 Apr. 2024
Monedele meme care continua sa creasca (P)
Business

Monedele meme care continua sa creasca (P)

today19 Apr. 2024
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

Tichete gratis de la stat pentru masa de Paste. Doar o cerere e necesara si banii vin la usa prin postas
Ultima ora

Tichete gratis de la stat pentru masa de Paste. Doar o cerere e necesara si banii vin la usa prin postas

today19 Apr. 2024
Kovesi, sefa EPPO, a dat ordin sa se faca perchezitii la niste functionari publici din Romania: ar fi furat 160.000 de euro din fonduri europene
Ultima ora

Kovesi, sefa EPPO, a dat ordin sa se faca perchezitii la niste functionari publici din Romania: ar fi furat 160.000 de euro din fonduri europene

today19 Apr. 2024
ANAF incepe sa dea amenzi de 8.000 - 10.000 lei din octombrie 2024: pe lista neagra sunt comerciantii, ce urmareste Fiscul
Economie

ANAF incepe sa dea amenzi de 8.000 - 10.000 lei din octombrie 2024: pe lista neagra sunt comerciantii, ce urmareste Fiscul

today19 Apr. 2024
Sfaturi de econonomisire pentru romanii cu salarii si pensii mici: cum sa-ti gestionezi corect bugetul lunar
Banii tai - sectiune de educatie...

Sfaturi de econonomisire pentru romanii cu salarii si pensii mici: cum sa-ti gestionezi corect bugetul lunar

today19 Apr. 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
x