Ce sa faci cu o mie de cuvinte?

Ce sa faci cu o mie de cuvinte? o mie de cuvinteresurse planetagestionare resurse

Filmul "A Thousand Words", "O mie de cuvinte", nu s-a bucurat nici macar de vreo 20 de vorbe de lauda din partea criticilor, fiind plasat de acestia la nivelul "capodoperelor" in care, de foarte mult timp, se incapataneaza sa joace Adam Sandler.
Din fericire, in "O mie de cuvinte", nu apare Adam Sandler, ci Eddie Murphy. El interpreteaza rolul lui Jack McCall, un agent literar plin de el, un agent literar care citeste numai primele si ultimele cinci pagini ale unei carti si care vorbeste aproape incontinuu, de multe ori, laudandu-se pe sine.
 
La un moment dat, in urma intalnirii unui om luminat, destinul lui Jack McCall ajunge sa fie foarte strans legat, indivizibil, indisolubil de cel al unui arbore care-i rasare, la propriu, in fata casei. Orice indura copacul, simte si omul.
 
Da cineva cu toporul in el, senzatie tare si pentru om. Il stropeste gradinarul cu insecticid, si Jack resimte "parfumul".
 
Iar asta nu este totul: dupa fiecare cuvant pe care-l rosteste sau pe care il scrie McCall, din copac cad frunze, dupa "algoritmul": un cuvant egal o frunza. Daca arborele ramane fara frunze, moare... si McCall o data cu el.
 
Dincolo de cat de bun sau de rau este filmul, de cate scene (ne)reusite, ideea limitarii, in general, si a unei resurse atat de importante cum este vorbitul, in special, ar trebui sa indemne la reflectie.
 
Ce ar face fiecare dintre noi daca am mai avea numai o mie de cuvinte de spus sau de scris? Ce am face daca am ramane numai cu hainele de pe noi? Ce am face daca ar trebui sa supravietuim in jungla, in Alpi, in Carpati, in Alaska, intr-un oras bombardat, intr-un oras inundat sau in flacari?
 
Ce am face daca am mai avea numai o mie de lei, o mie de euro, o mie de orice valuta?
 
Intrebari existentiale se pot pune mai ales la scara intregii planete. Ce am face, ce vom face cand vom mai avea numai o mie de litri de petrol? Ce am face, ce vom face cand vom mai avea numai o mie de litri de apa, o mie de tone de minereu de fier, cupru, plumb, zinc si orice alt element chimic exploatat?
 
Ce am face, ce vom face cand vom mai avea numai o mie de metri patrati pentru pasunat, o mie de capite de fan, o mie de oratanii, o mie de bancuri de peste, o mie de metri cubi de lemn, o mie de metri cubi de gaze naturale?
 
Pacat ca, din ideea acestei limitari, s-a nascut numai o dramoleta-comedie, cu farmecul ei, totusi, dar, din punct de vedere al gestionarii unei resurse vitale, filmul are meritul ca tocmai asta arata: cum sa nu risipesti, cum sa fii inventiv si sa te descurci cu foarte putin.
 
In mod sigur, predestinat sau nu, numarul de ore ale musculitei de otet este limitat. Numarul de zile ale unui fluture, fir de iarba, broasca testoasa, stejar, sequoiua, munte sau om este limitat.
 
Suma tuturor acestor limite s-ar putea sa o dea pe cea a planetei care ne suporta. Nu ar fi pacat sa vorbim prea mult si sa facem prea putin? Nu ar fi pacat sa risipim frunzele pe nimicuri?
 
Se spune ca o imagine face cat o mie de cuvinte. Vederea unei planete exploatate in ritmul logoreei lui Jack McCall s-ar putea sa coste mult peste...