Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Te uiti in jur si cauti in ceilalti ceea ce-ti lipseste tie: siguranta de a face pasul inainte, de a-ti indrepta spatele si a merge hotarat spre statia de tramvai. De cele mai multe ori nu o gasesti, iar bolboroseala ta existentiala se reflecta exponential in mahnirea si tarsairea de picioare a celorlalti.
Intreb in fiecare zi daca exista oameni fericiti. Sau macar impacati cu viata lor, cu ritualurile pe care trebuie sa le duca la bun sfarsit mereu. Fiecare apus de soare inseamna o scurta pauza de la halucinantul joc al trezirii si al reluarii cotidianului. Exista vreun scop in toate astea? De ce ne ducem indatoririle la bun sfarsit? De ce ne mai trimitem copiii la scoala? De ce cumparam mancare de la supermarket?
Raspunsul simplu ar fi ca asa trebuie. Ma confrunt cu aceasta problema de fiecare data cand trebuie sa sterg praful sau sa calc rufe. Daca las o saptamana sa se aseze intre mine si fierul de calcat se va prabusi cerul? Voi fi aratata cu degetul pe strada? Sau imi voi fi castigat libertatea dupa care tanjesc? Nu stiu, pentru ca nu am incercat inca. Construiesc musuroiul cu migala, il puric, aduc plasele incarcate acasa si sunt multumita cand se golesc farfuriile seara. Dar asta nu ma impiedica sa ma revolt iara si iara. La ce bun insa?!
Raspunsul s-o afla undeva in conditia femeii care trebuie sa fie in mijlocul lucrurilor, sa fie miezul din dodoasca, cum ar spune cineva. Si mai mereu o face, pentru ca nu o lasa inima altfel. Chiar daca a fost invatata astfel sau nu (cazul meu, caci singurul lucru pe care l-am retinut din perioada de formare a fost sa nu vorbesc cu oameni mai prosti decat mine), femeia e, de cele mai multe ori, cea care le face pe toate. In cazurile extreme, cand se sustrage de tot, este cu atat mai batjocorita si neinteleasa, cu cat e femeie.
Si vorbim de situatia fericita a femeii educate si "libere". Citind despre femeile afgane, mi-a venit sa plang si am avut o reactie de eroina de roman traditionalist: i-am fost recunoscatoare sotului ca pune paine pe masa si ma lasa sa-mi arat degetele in sandale colorate cu multe flori, i-am mai spus o data noapte buna si l-am intrebat daca vrea un ceai (nu bea ceai decat daca delireaza de febra la 41 de grade, adica aproape niciodata). M-am suprins si pe mine insami si apoi m-am intristat. Chiar nu se poate mai bine?
Un produs media marca Rentrop&Straton 
