Singurul lucru care conteaza
emotii negativeaprecierenevoiesupravietuire
Ganditi-va pentru o clipa la ultimul moment in care v-ati simtit coplesiti de un val de emotii negative din cauza unei persoane sau a unei intamplari. In cazul majoritatii, catalizatorii reactiilor de inciudare sunt senzatia ca se profita pe seama lor, lipsa unui raspuns la un mail si neprimirea aprecierii pentru ceva dus la bun sfarsit.
Vorbind despre emotiile negative, trebuie sa aducem in discutie sentimentul de amenintare sau de pericol. Ce este amenintarea, mai exact? Cum putem explica faptul ca ne simtim asediati, in primejdie? Raspunsul se leaga de o cauza unica: senzatia ca suntem devalorizati sau subapreciati de cuvintele sau comportamentul altcuiva.
Lupta de a se simti valorizat este problema cea mai insinuanta si cel mai putin luata in considerare in organizatii. Se asteapta din partea angajatilor sa-si lase trairile la usa. Incercam, dar nu reusim mereu.
Modul in care ne simtim, in special daca suntem sau nu valorizati si apreciati, ne influenteaza comportamentul, ne consuma energia si ne afecteaza deciziile, fie ca suntem constienti sau nu.
Nevoia emotionala de baza este sa fim pretuiti. Daca aceasta nu este satisfacuta, nu stim cine suntem si nu ne mai simtim in siguranta.
Din punct de vedere evolutiv, nevoia de pretuire se leaga de cea de supravietuire. Respectul este cheia convietuirii. Sociologii spun ca o persoana poate creste in functie de abilitatea de a dobori o alta persoana. Cu alte cuvinte, tanjim in asa masura dupa respect, incat riscam mult pentru a-l obtine si mentine.
Studiile privind efectul stresului in cadrul organizatiilor conchid ca cele mai mari niveluri de cortizol, hormon implicat in raspunsul la stres (care genereaza raspunsurile de tip "lupta sau fugi") sunt produse de amenintarile la gradul de acceptare sociala, la stima de sine sau la status.
Nevoia de apreciere este la fel de constrangatoare ca si nevoia de hrana. Cu cat propria valoare este mai supusa riscului, cu atat ne implicam mai mult in refacerea ei.
Trebuie insa sa constientizam ca raspunsul este totusi in mainile noastre. In ultima instanta, nu ceilalti declanseaza lantul nemultumirilor, ci modul in care noi insine interpretam acest comportamentul lor. Ceea ce e o veste buna, pentru ca sugereaza ca nu suntem victime neajutorate. In loc sa ne concentram asupra altuia, este indicat sa incercam sa schimbam traseul atentiei spre sine.
Provocarea cea mare este asadar sa ne reconectam cu propria valoare, chiar atunci cand cinismul sau critica altuia raneste adanc. Si, pentru asta, este nevoie de compasiune pentru noi insine.
Articolul are la baza un articol din revista TIME.