Arabii vor rasturnarea conducatorilor autocrati sprijiniti de SUA
iordaniasuaprotestemubarakisrael
Liderul iordanian al Fratiei Musulmane a avertizat sambata, in cadrul unui protest organizat in fata ambasadei egiptene din Amman, ca revoltele din Egipt se vor raspandi in intreg Orientul Mijlociu si arabii vor rasturna liderii aliati cu Statele Unite, relateaza agentia AP.
Declaratiile lui Hammam Saeed au fost facute in fata a aproximativ 100 de membri ai grupului fundamentalist si activisti ai organizatiilor de stanga si ai sindicatelor. Acestia au au scandat "Mubarak, pleaca!" si "Decizia e luata, revolta poporului va continua".
Protestele din Iordania au fost relativ restranse, dar regele Abdullah al II-lea, un aliat cheie al Statelor Unite, a promis ca va reforma societatea. Abdullah nu este considerat la fel de vulnerabil ca Mubarak sau fostul lider tunisian. Chiar si Fratia Musulmana - un critic dur al guvernului moderat din Iordania - ramane loiala regelui, care se declara un succesor al profetului Mohamed.
Saeed a afirmat ca arabii s-au saturat de dominatia americana, de ocupatia militara din Irak si din Afghanistan si de suportul SUA pentru liderii "totalitaristi" din regiune.
Hamas si Fratia Musulmana se implica in criza din Egipt
SUA si Israelul sunt in alerta in ceea ce priveste rolul Fratiei Musulmane (FM) si a Hamas-ului in demonstratiile din Egipt, relateaza Stratfor Global Intelligence, citand o sursa din interiorul Hamas.
Potrivit Stratfor, politia egipteana nu mai patruleaza in zona de frontiera cu Gaza, iar membri Hamas inarmati intra in Egipt si colaboreaza strans cu FM. Fratia s-a implicat intens in proteste si este nemultumita de demiterea Guvernului, insistand pe un nou cabinet care sa nu includa membri ai Partidului National Democratic aflat la putere.