Gafe celebre comise de politicienii americani (I)

Gafe celebre comise de politicienii americani (I) Timp de 6 zile, in iunie 2009, Mark Sanford, guvernatorul statului Carolina de Sud, a fost de negasit. Nimeni din echipa sa nu a avut habar unde se afla, nici macar membrii familiei sale nu au putut sa il contacteze (apelurile pe telefonul mobil intrau direct in mesageria vocala). Cand in sfarsit a reaparut in peisaj, a anuntat ca a facut o drumetie in Muntii Apalasi, doar ca presa a descoperit ca fusese de fapt in Buenos Aires, sa-si viziteze amanta. Incidentul a pus capat atat carierei sale politice, cat si casniciei. A ramas de pe urma lui o expresie, un eufemism pentru a denumi actiunea de a-ti insela sotia: “a face o drumetie in Apalasi”. Sa vedem in continuare alte asemenea intamplari din lumea politicii americane.

Rod Blagojevich
Cand a castigat presedintia SUA, in 2008, Barack Obama a trebuit sa renunte la locul sau de reprezentant al statului Illinois in Senat, iar obligatia de a numi un inlocuitor i-a revenit guvernatorului Rod Blagojevich. 

La vremea aceea, acesta era anchetat pentru frauda de catre autoritatile federale si telefonul lui era ascultat. Nestiind insa acest lucru, Blagojevich s-a apucat in timpul unei convorbiri cu un consilier sa-si expuna planul de a vinde locul in Senat: “Oricine va vrea sa devina senator de Illinois va trebui sa cheltuiasca multi bani. Am un atu extrem de valoros si, daca nu primesc ce vreau, voi ocupa eu insumi locul.” Coruptie pe fata.

Blagojevich a fost arestat si condamnat la 14 ani de inchisoare (inclusiv pentru frauda anterioara), invatand astfel, prea tarziu, o lectie de baza in politica: atunci cand faci ceva ilegal sau dai un ordin ilegal, doar insinuezi asta, niciodata nu o spui in mod direct. 

Ronald Reagan
Ronald Reagan a avut intotdeauna o abilitate speciala de a evita scandalurile politice. Personalitatea sa de bunicut bland si mereu optimist i-a facut pe multi americani sa aiba incredere in el. Doar ca increderea aceasta s-a stins cand, in timpul celui de-al doilea mandat al sau, a izbucnit scandalul Irangate.

Concret, luni la rand, Reagan a negat ca ar fi stiut ceva despre planul complex al administratiei sale de a vinde arme Iranului (aflat atunci sub embargou) in schimbul eliberarii ostaticilor americani din Liban si de a canaliza apoi banii catre insurgentii de dreapta din Nicaragua, sustinuti de SUA. Insa dovezile se acumulau si negarile lui Reagan deveneau din ce in ce mai stravezii.

Astfel ca, pe 17 martie 1987, acesta a fost nevoit sa recunoasca faptele, dar intr-un mod penibil: „Acum cateva luni i-am spus poporului american ca nu dau arme contra ostatici. Inima mea si cele mai bune intentii imi spun ca acest lucru este adevarat, dar faptele si dovezile imi spun ca nu este.” (?!?)

Poporului american nu i-a pasat insa de ce i-au spus „inima si cele mai bune intentii”, i-a pasat doar de faptul ca a fost mintit. Rata de aprobare a lui Reagan a scazut dramatic, dovada ca scuzele lacrimogene nu functioneaza atunci cand esti prins cu mata in sac.

(va urma)