Medicii UE vor putea profesa in Romania daca au studii echivalente cu rezidentiatul
medicicomisieechivalareprofesieromaniaue
Medicii care s-au specializat in Israel, SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelanda pot profesa in Romania ca medici specialisti. Conditia obligatorie a unui proiect propus de Ministerul Sanatatii este ca formarea medicilor, efectuata in unul dintre aceste state, sa fie echivalenta cu rezidentiatul romanesc, potrivit Agerpres.
Ministerul Sanatatii a lansat in dezbatere publica proiectul privind aprobarea Criteriilor si Metodologiei de echivalare a titlurilor oficiale de medic specialist eliberate de Australia, Canada, Israel, Noua Zeelanda si Statele Unite ale Americii.
Medicul care aplica pentru a profesa in Romania pe baza calificarii obtinute in una dintre cele cinci tari trebuie sa fie cetatean roman, al unui stat membru UE, dar si al Islandei, Liechtenstein-ului, Norvegiei si Elvetiei, sotul unui cetatean roman sau descendent/ ascendent in linie directa, aflat in intretinerea unui cetatean roman, este membru in familia unui cetatean al UE sau Elvetiei, cetatean al unui stat care are statutul de rezident permanent in Romania sau rezident pe termen lung in UE sau Elvetia.
Titlul de calificare obtinut intr-unul din cele cinci state trebuie sa ateste una din specialitatile medicale clinice sau paraclinice prevazute de Nomenclatorul romanesc de specialitati medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistenta medicala.
In plus, acest titlu trebuie sa fi fost eliberat de autoritatea competenta in statul pe teritoriul caruia a avut loc formarea.
O alta conditie: formarea de medic specialist pentru care se cere echivalarea sa fi fost efectuata in conditii de studiu si practica medicala care asigura titularului competenta profesionala similara cu cea dobandita in urma rezidentiatului in specialitatea respectiva.
Echivalarea in scop profesional a titlurilor de medic specialist dobandite in Israel, SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelanda se face de catre Ministerul Sanatatii, dupa consultarea Colegiului Medicilor din Romania.
Procedura de echivalare consta in analiza competentelor profesionale insusite de titular in statul emitent, in comparatie cu cerintele de formare si a competentelor profesionale prevazute de normele romanesti in vigoare.
Aceasta se efectueaza in termen de maxim 60 de zile calendaristice de la data inregistrarii la Ministerul Sanatatii a dosarului titularului.
Pentru aplicarea acestei proceduri, ministrul Sanatatii numeste o comisie de echivalare, pentru fiecare din specialitatile clinice si paraclinice prevazute de Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistenta medicala.
Comisia de echivalare analizeaza pregatirea in specialitate, educatia medicala continua si experienta profesionala ale titularului si stabileste daca formarea de specialist ale acestuia intruneste cerintele.
In plus, conform proiectului, in vederea echivalarii, durata de formare in specialitatea analizata se calculeaza in ore de pregatire/ saptamana, in luni sau ani de specializare, dupa caz.
Comisia ar putea sa ceara titularului documente suplimentare privind abilitatile insusite, precum cursuri sau stagii de educatie medicala continua, experienta profesionala, criterii suplimentare de autorizare in profesie in statul in care acesta a exercitat profesia.
In cazul in care formarea de specialist intruneste toate cerintele, comisia inainteaza Ministerului Sanatatii si presedintelui Colegiului Medicilor din Romania avizul favorabil de echivalare insotit de o copie a procesului verbal intocmit in acest sens si dupa caz de o copie a documentelor solicitate suplimentar de aceasta.