4.561 de firme intrate in insolventa in 2025. Cererile de concordat preventiv au urcat cu 30%. Cel mai afectat domeniu este Transportul

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
4.561 de firme intrate in insolventa in 2025. Cererile de concordat preventiv au urcat cu 30%. Cel mai afectat domeniu este Transportul
4.561 de firme intrate in insolventa in 2025. Cererile de concordat preventiv au urcat cu 30%. Cel mai afectat domeniu este Transportul
de Magda Florea la 06 Oct. 2025
Urmareste-ne pe Google News
insolvente romania 2025firme in insolventa 2025insolventa 2025

Numarul insolventelor inregistrat in primele opt luni ale anului curent este la un nivel similar cu cel din 2024, insa in acest an se consemneaza o crestere cu 30% a cererilor de concordat preventiv.
 


 
Conform datelor proaspat date publicitatii de CITR, liderul pietei de insolventa si restructurare din Romania, in primele opt luni ale lui 2025 s-au inregistrat 4.561 insolvente, in scadere usoara, cu 2% fata de aceeasi perioada din 2024. In schimb, avem 189 cereri de concordat preventiv in aceeasi perioada, cu 30% mai multe decat anul trecut (145 cereri).
 
Cele mai afectate domenii: Transport si Depozitare (+20%), Servicii administrative & suport (+17,5%), Industria extractiva (+60%).
 
Cele mai afectate regiuni: Bucuresti-Ilfov (1.067 cazuri), Bihor (412), Cluj (310).
 
"In primele opt luni din 2025, insolventele din Romania au ramas aproape la acelasi nivel ca anul trecut, cu o scadere de doar 2%, insa cererile de concordat preventiv au urcat cu 30%, semnaland o schimbare de comportament in randul companiilor aflate in dificultate. Totodata, pentru prima data, instanta a confirmat un acord de restructurare in baza Legii 85/2014, un moment foarte important pentru piata locala.
 
Potrivit datelor CITR, in intervalul ianuarie - august au fost inregistrate 4.561 de insolvente, comparativ cu 4.657 in aceeasi perioada din 2024. Numarul companiilor de impact in insolventa – cele cu active de peste un milion de euro – s-a redus de la 95 la 78. In acelasi timp, cererile de concordat preventiv au crescut de la 145 la 189", transmite CITR.

Sectoare sub presiune

 
Analiza CITR arata ca vulnerabilitatile economice se repozitioneaza. Transporturile si depozitarea au inregistrat 571 de insolvente, cu 20% mai multe decat anul trecut, evolutie influentata de scumpirea combustibililor si presiunea pe marje. Serviciile administrative si suport au ajuns la 201 cazuri, in crestere cu 17,5%, domeniu expus prin dependenta de contracte mari si marje reduse. Industria extractiva a avansat cu 60%, pe fondul volatilitatii materiilor prime, iar sanatatea si asistenta sociala au inregistrat o crestere de 33%, confirmand ca nici sectoarele percepute ca stabile nu sunt ferite de presiuni.
 
In paralel, domeniile traditional expuse la insolvente raman afectate, dar cu o dinamica descrescatoare. Comertul a inregistrat 1.131 de insolvente, in scadere cu peste 8%, constructiile au raportat 947 de cazuri, cu 2,87% mai putine, iar industria prelucratoare a stagnat la 556 de cazuri. In HoReCa, numarul insolventelor a scazut cu 9,24%, la 324.
 

Distributia regionala

 
Cele mai multe insolvente continua sa fie concentrate in marile centre economice. Bucuresti-Ilfov a raportat 1.067 de insolvente, urmat de Bihor cu 412, Cluj cu 310 si Timis cu 239, aceste patru judete cumuland aproape jumatate din totalul national. Dinamic, insa, ies in evidenta cresterile accentuate din judete precum Mehedinti (+88,9%), Salaj (+87,1%), Ialomita (+48,3%), ceea ce arata ca presiunile se extind catre zone cu baze economice fragile.
 

Premiera in Romania: primul acord de restructurare confirmat de instanta

 
Un pas decisiv pentru consolidarea culturii de preventie a fost realizat in prima jumatate a anului, cand CITR a obtinut confirmarea de catre instanta a primului acord de restructurare. Planul, validat juridic si economic, priveste o companie romaneasca de impact, cu active de peste 50 de milioane de euro si zeci de locuri de munca salvate. Restructurarea unei creante de aproximativ 15 milioane de euro se va realiza pe o perioada de sase ani, oferind companiei premisele pentru continuarea activitatii.

„Acest acord este dovada ca Romania a intrat intr-o noua etapa in materie de ajustare financiara. Nu mai vorbim doar despre reactii in fata dificultatilor, ci despre capacitatea companiilor mari de a-si anticipa nevoile si de a construi din timp solutii clare, transparente, validate juridic. Este un moment care arata ca restructurarea poate fi un act de viziune strategica, nu doar o masura de corectie”, afirma Paul-Dieter Cirlanaru, CEO CITR.
 

Concordatul preventiv, solutie in crestere

 
Tot mai multe companii cauta solutii de preventie. In primele opt luni din 2025, 189 de companii au depus cereri de concordat preventiv, cu 30% mai multe fata de anul trecut. Totusi, eficienta mecanismului este limitata de momentul tardiv la care este accesat, mai putin de jumatate dintre cereri fiind omologate. „Chiar daca cifrele totale dau impresia unei temperari, presiunea nu dispare, ci se redistribuie pe alte domenii. Concordatul preventiv este solutia atunci cand companiile il acceseaza la timp, dar prea multi antreprenori amana decizia. Restructurarea nu este un esec, ci o oportunitate de recalibrare, iar timpul este factorul decisiv”, subliniaza Paul-Dieter Cirlanaru.
 

Context international si perspective pentru finalul anului

 
La nivel global, insolventele se afla pe un trend ascendent. Germania, Franta si Marea Britanie raporteaza volume peste nivelurile pre-pandemie, pe fondul costurilor energetice si al conditiilor de finantare tot mai restrictive. Romania se aliniaza acestui trend, chiar daca cifrele la 9 luni indica o aparenta stabilizare. Pentru ultimele luni ale anului, CITR estimeaza un risc de reaccelerare a insolventelor, daca persista costurile ridicate ale finantarii, cererea externa scazuta si presiunea pe marjele companiilor.
 
„CITR recomanda companiilor sa actioneze din timp prin protejarea cash-flow-ului, optimizarea costurilor si digitalizarea proceselor, renegocierea termenelor cu creditorii si accesarea timpurie a mecanismelor de restructurare disponibile. Pe de alta parte, pentru investitori, perioada actuala creeaza oportunitati in piata de dificultate, unde exista companii cu modele de business viabile, dar cu bilanturi afectate de investitiile din ultimii ani sau de contextul macroeconomic”, a concluzionat Paul Dieter Carlanaru, CEO CITR.

 
Sursa foto: freepik.com

 
Senior Editor Manager.ro

Ultimele NOUTATI

Guvernul nu mai lasa nici medicii si nici profesorii sa isi cumuleze pensia cu salariul de la stat
Ultima ora

Guvernul nu mai lasa nici medicii si nici profesorii sa isi cumuleze pensia cu salariul de la stat

today18 Nov. 2025
Proiect de lege pentru proprietarii blocului explodat din Rahova. Despagubiri la valoarea reala a imobilului
Ultima ora

Proiect de lege pentru proprietarii blocului explodat din Rahova. Despagubiri la valoarea reala a imobilului

today18 Nov. 2025
Document REFORMA ADMINISTRATIEI. Ce masuri lanseaza Ilie Bolojan pentru a taia cheltuielile la stat
Ultima ora

Document REFORMA ADMINISTRATIEI. Ce masuri lanseaza Ilie Bolojan pentru a taia cheltuielile la stat

today18 Nov. 2025
Cum sa alegi domeniul si numele potrivit pentru magazinul tau online
Companii

Cum sa alegi domeniul si numele potrivit pentru magazinul tau online

today18 Nov. 2025
SURSE Guvernul Bolojan pregateste o OUG pentru bugetari. Cumulul pensie-salariu la stat, limitat
Ultimele stiri economice

SURSE Guvernul Bolojan pregateste o OUG pentru bugetari. Cumulul pensie-salariu la stat, limitat

today18 Nov. 2025
Beneficiile utilizarii unui pulsoximetru pentru monitorizarea sanatatii
Sanatate

Beneficiile utilizarii unui pulsoximetru pentru monitorizarea sanatatii

today18 Nov. 2025
Evolutia tehnologiilor in chirurgia refractiva: de la PRK la ReLEx SMILE si solutia moderna pentru presbiopie - PRESBYOND
Sanatate

Evolutia tehnologiilor in chirurgia refractiva: de la PRK la ReLEx SMILE si solutia moderna pentru presbiopie - PRESBYOND

today18 Nov. 2025
Comisia Europeana da de pamant cu reforma lui Bolojan. Austeritatea loveste in economie
Economie

Comisia Europeana da de pamant cu reforma lui Bolojan. Austeritatea loveste in economie

today18 Nov. 2025
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x