Concedieri la foc continuu - 1.000 de angajati din Romania sunt dati afara lunar
restructurariconcedierilocuri de muncajoburianofm
Romania traverseaza o perioada din ce in ce mai tensionata pe piata muncii. Cifrele oficiale arata ca, in fiecare luna din acest an, aproximativ 1.000 de romani au fost concediati. Potrivit datelor obtinute de la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), in primele sapte luni ale anului, 7.068 de angajati au ramas fara loc de munca. Iar perspectivele nu sunt deloc incurajatoare, presiunea fiscala tot mai mare asupra companiilor si relocarea unor activitati catre tari cu taxe mai mici si forta de munca mai ieftina riscand sa genereze un nou val de restructurari in perioada urmatoare.
Cele mai mari restructurari s-au inregistrat in sectorul industrial, unde peste 4.700 de persoane au fost concediate. Industria auto, aflata intr-un proces global de transformare, a fost lovita cel mai puternic, doar in fabricarea autovehiculelor de transport fiind disponibilizati 1.191 de angajati. La acestia se adauga aproape 700 de persoane care lucrau in fabricarea altor mijloace de transport si 332 de salariati din productia de echipamente electrice. Tot in zona industriala, aproape 1.000 de angajati din industria textila si 665 din sectorul de tabacire si finisare a pieilor au ramas fara un venit stabil.
De asemenea, probleme majore s-au resimtit si in domeniul serviciilor. Peste 520 de angajati din birouri si call-centere au fost disponibilizati, in timp ce sectorul de transporturi si logistica a pierdut 352 de lucratori. Comertul a raportat 287 de concedieri, iar constructiile, domeniu care pana recent era vazut ca motor al economiei, a renuntat la 102 angajati. Nici domeniul financiar-bancar nu a scapat neatins: 126 de persoane au fost disponibilizate, pe fondul restructurarilor din marile banci. In total, peste 2.000 de angajati din servicii, comert si alte domenii si-au pierdut locurile de munca.
Peste 250.000 de someri in Romania
Impactul asupra societatii este vizibil in cresterea ratei somajului. In prezent, rata oficiala a somajului se apropie de 3,2%, cu peste 51.000 de persoane care primesc indemnizatie si aproximativ 200.000 de someri neindemnizati. Chiar daca nivelul poate parea redus comparativ cu alte state europene, trendul este unul ingrijorator. Specialistii atrag atentia ca, in lipsa unor masuri de sprijin pentru companii si pentru angajati, situatia s-ar putea agrava in lunile urmatoare.
Totusi, ANOFM anunta ca exista si oportunitati. La nivel national sunt disponibile aproape
35.000 de locuri de munca, iar persoanele concediate pot beneficia de consiliere si cursuri de recalificare prin intermediul agentiilor judetene. Aceasta recalificare se dovedeste a fi importanta intr-o piata in care domenii traditionale, precum industria textila sau prelucrarea pielariei, sunt in declin, in timp ce sectoarele IT, servicii digitale si constructiile specializate cauta constant personal. Cu toate acestea, decalajul dintre nevoile angajatorilor si calificarile celor concediati ramane un obstacol major.
Tendinta nu este specifica doar Romaniei. La nivel global, companii din toate industriile reduc costurile si renunta la mii de angajati, in special in acest context economic marcat tot mai mult de incertitudine si presiuni fiscale. Tot mai multe firme aleg sa isi mute activitatea in tari cu regimuri fiscale mai avantajoase si cu salarii mai mici, ceea ce vine la pachet cu o presiune suplimentara pe piata muncii interne. Romania risca astfel sa devina victima unui dublu fenomen: pierderea investitiilor straine si cresterea numarului de someri.
In fata acestui val de concedieri, autoritatile sunt chemate sa gaseasca solutii pentru a limita efectele sociale si economice. De la politici fiscale care sa reduca presiunea asupra companiilor, la programe de sprijin pentru reconversia profesionala, este nevoie de un plan coerent, sustin tot mai multi specialisti de pe piata muncii.
Citeste si: Cum comunici corect o concediere: ghid pentru angajatori
Sursa foto: freepik.com