Ghidul angajatorului. O neglijenta care poate anula pe loc sanctiunea aplicata unui salariat indisciplinat

Ghidul angajatorului. O neglijenta care poate anula pe loc sanctiunea aplicata unui salariat indisciplinat ghidul angajatoruluisalariat indiciplinatangajat indisciplinatsanctiuni pentru angajat

Un salariat refuza sa indeplineasca o solicitare venita din partea superiorului direct. Solicitarea respectiva este in perfecta concordanta cu atributiile trecute in fisa postului, salariatul este in timpul programului si in momentul acela nu este angrenat in nicio alta activitate. Refuzul sau constituie un caz clar de insubordonare, ca urmare angajatorul decide sanctionarea sa cu reducerea salariului de baza pe o durata de 3 luni cu 10%. Masura este insa contestata in instanta si anulata imediat, dintr-un motiv care, aparent, pare un simplu moft. Despre ce este vorba? 


Motivul este unul banal: in decizia de sanctionare, angajatorul a precizat ca fapta pentru care salariatul este penalizat cu reducerea salariului o constituie „un act de insubordonare”. Si atat. Or, conform art. 252 alin. (2) din Codul muncii, aceasta formulare nu este suficienta, decizia trebuia sa contina “descrierea faptei care constituie abatere disciplinara”.

Fara aceasta descriere, cum ar putea sa stie salariatul de ce anume este acuzat, concret? Si cum ar putea sa se apere eficient?

Degeaba a aratat angajatorul ca fapta a fost descrisa in amanunt in cadrul cercetarii disciplinare si ca salariatul stia foarte bine despre ce este vorba, din moment ce a participat la audieri, unde a avut ocazia sa isi spuna punctul de vedere referitor la cele intamplate.

Instanta a precizat ca decizia de sanctionare este un document de sine statator, care trebuie sa poata fi inteles clar de oricine il citeste (in primul rand de salariatul sanctionat), fara sa fie necesare explicatii suplimentare sau trimiteri la alte note sau rapoarte intocmite in timpul cercetarii disciplinare. 

Formularea “un act de insubordonare” – a argumentat instanta – este insuficienta, precizand ca art. 252 din Codul muncii contine dispozitii imperative: 

„Art. 252
(2) Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;
d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;
e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata;
f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.”

Instanta nu a mai analizat, deci, si fondul cauzei, adica nu a mai cercetat daca intr-adevar a fost un act de insubordonare, pentru ca nu a mai fost nevoie. Redactarea defectuoasa a deciziei de sanctionare a fost suficienta pentru anularea pe loc a sanctiunii. 

Sursa foto: www.pexels.com