Romania ar putea ramane cu datoriile. Cazul Lukoil, o posibila noua paguba in buget
datorii lukoilsanctiuni sua lukoil
Ministrul Economiei, Digitalizarii, Antreprenoriatului si Turismului, Radu Miruta, a declarat recent ca autoritatile romane trebuie sa se asigure ca datoriile companiilor straine, precum Lukoil, care aleg sa paraseasca Romania, nu vor ramane neplatite.
Miruta a raspuns astfel unei intrebari legate de sanctiunile americane impuse grupului petrolier rus Lukoil si de eventualele pierderi economice pentru statul roman. „Trebuie ca statul roman sa se asigure ca aceste datorii nu vor ramane istorie si ca nu vom ramane din nou cu o paguba”, a spus ministrul, citat de Agerpres. In acest context, el a subliniat ca Ministerul de Finante analizeaza atent situatia si identifica cele mai bune solutii pentru protejarea intereselor economice ale Romaniei.
Vanzarea activelor internationale ale Lukoil
Grupul petrolier rus Lukoil, sub presiunea sanctiunilor impuse recent de Statele Unite, a anuntat pe 30 octombrie ca a acceptat o oferta de la traderul global Gunvor pentru achizitionarea filialei sale internationale, Lukoil International GmbH. Lukoil, care detine active semnificative pe pietele internationale, va transfera astfel controlul asupra acestor operatiuni, inclusiv asupra retelei sale de benzinarii si rafinarii din Europa.
Conform Reuters, Gunvor, traderul global de materii prime, a confirmat discutiile pentru achizitionarea activelor internationale ale Lukoil, iar Ministerul Energiei din Romania a anuntat ca va analiza cu atentie tranzactia. Ministrul Energiei a subliniat ca va fi emisa o pozitie oficiala abia dupa clarificarea structurii actionariatului si a provenientei capitalului oricarui potential investitor, in conformitate cu legislatia in vigoare.
Cata putere are compania la noi?
In Romania, Lukoil detine rafinaria Petrotel-Lukoil si o retea de aproximativ 320 de statii de distributie a carburantului, activele fiind controlate de compania elvetiana Litasco. Intr-un comunicat oficial, Ministerul Energiei a precizat ca va urmari cu atentie evolutiile tranzactiei, avand in vedere implicatiile economice si sociale ale unei eventuale retrageri din piata romaneasca a Lukoil.
Lukoil este una dintre cele mai mari companii petroliere rusesti, cu operatiuni in diverse colturi ale lumii, de la fosta Uniune Sovietica pana in Africa si Orientul Mijlociu.
Anul trecut, compania a produs aproximativ 270.000 de barili pe zi, iar reteaua sa globala de benzinarii depaseste 5.300 de unitati.
Sanctiuni si provocari pentru Lukoil
Pe 22 octombrie, presedintele american Donald Trump a impus sanctiuni economice celor mai mari companii petroliere din Rusia, Lukoil si Rosneft, ca parte a presiunilor geopolitice asupra Moscovei.
Aceste sanctiuni au accelerat intentia Lukoil de a-si vinde activele internationale, inclusiv in Romania, iar deciziile viitoare ale autoritatilor romane vor fi esentiale pentru protejarea pietei locale.
Sursa foto: gov.ro