30 de calatorii catre tine: A sasea excursie - O prejudecata paguboasa...

30 de calatorii catre tine: A sasea excursie - O prejudecata paguboasa... prejudecatasuferintafericire

Mereu aceasta obsesie - tot ceea ce este divin, beatific, pur, minunat, frumos in cel mai inalt grad nu poate veni din mine insumi! Trebuie neaparat ca vine de undeva din afara, de la o instanta superioara, de la un zeu, de la Dumnezeu.
De ce n-ar veni insa chiar din mine insumi? Daca pana in prezent am cunoscut in mine doar minciuna, falsitatea, uratenia, violenta, aceasta nu vad de ce ar trebui in vreun chip necesar sa ma faca sa fiu convins ca doar asa ceva se gaseste in mine si ca tot ceea ce este frumos, sublim se afla in afara mea. Oare chiar am pretentia ca ma cunosc atat de bine pe mine insumi incat sa pot afirma asa ceva? Am cunoscut pana acum poate doar o parte din mine. Poate ca privirea mea a fost superficiala, poate ca ochii mei nu au avut pana in aceasta clipa suficienta profunzime astfel incat sa vada in adancurile fiintei mele. Daca nu am fost capabil sa vad sublimul in mine, asta nu inseamna si ca acel sublim n-ar exista acolo, contrar superficialei mele convingeri.

Am intalnit oameni agatandu-se de suferinta lor, convinsi fiind ca astfel devin mai puri, mai curati, mai oameni. Nu devenisera insa altceva decat un mediu foarte propice pentru dezvoltarea rapida si sigura a orgoliului.
Persoanele care au suferit mult si-au pierdut increderea in fericire, in posibilitatea ei. Este suficient ca o persoana care a avut parte de multa durere sa recada in suferinta dupa un scurt rastimp de bucurie pentru ca acea persoana sa refuze ivirea, din nou, a bucuriei, pentru ca ea sa ajunga chiar sa urasca fericirea. Este foarte probabil sa ajungi sa urasti fericirea in conditiile in care durata ei este, de fiecare data, neglijabila in raport cu durata suferintei. Atunci cand fericirea nu este decat pauza intre dureri, ajungi, incetul cu incetul, sa nu ti-o mai doresti si sa te agati de suferinta. Si asta pentru ca frica de scurta durata nu te mai lasa oricum sa te bucuri.

Frustrarea resimtita o data cu trecerea rapida de la extaz la agonie, ca si frustrarea de a nu te putea bucura de fericire, atunci cand ai ocazia, din cauza fricii la care faceam referire, ei bine, toate acestea cantaresc deja periculos de mult in comparatie cu greutatea neconvingatoare a prea rarei si prea scurtei fericiri.

Chestia este insa ca exista la fel de bine cauze ale suferintei, precum exista cauze pentru indiferent care boala care afecteaza trupul. Si tocmai de aceea – aici si numai aici trebuie lucrat! Descoperirea acestor cauze si crearea unei contraponderi corespunzatoare calitativ si cantitativ – oricat de sec ar suna aceasta fraza – este cheia care poate sa deschida poarta fericirii.