Amintiri din comunism. Cea mai tare meserie pe vremea lui Ceausescu (XXVII)

Amintiri din comunism. Cea mai tare meserie pe vremea lui Ceausescu (XXVII) Pana in decembrie 1989, in Romania exista o meserie bizara, inutila din punct de vedere economic, dar extrem de avantajoasa pentru cel care o presta – aceea de activist de partid. Pentru cei care nu au prins vremurile acelea, activistul era un individ fara o pregatire profesionala clara (nu puteai sa spui, concret, ce stie sa faca), dar dedicat cauzei partidului si foarte activ pe partea de propaganda.

Cu ce se ocupa, practic, activistul de partid? 

In esenta, se ocupa de promovarea ideologiei comuniste in “colectivele de oameni ai muncii”. Recruta noi membri, organiza sedinte de analiza, se asigura ca nu exista abateri de la linia partidului, identifica “elementele dusmanoase”, mergea in teritoriu pentru a pregati vizite de lucru sau a mobiliza autoritatile locale, pe scurt era un om pe care partidul se putea baza in tinerea lucrurilor sub control.

Evident, migrand spre partea de ideologie, activistul pierdea contactul cu profesia de baza (presupunand ca ar fi existat la un moment dat o profesie de baza), nu mai avea competente concrete, obiectul muncii lui il constituiau doar indicatiile si lozincile partidului, exprimate intr-un limbaj de lemn. 

Dar avantajele erau clare: avea toate usile deschise, se bucura de privilegii (nu ducea lipsa de absolut nimic), era intampinat cu un respect amestecat cu teama peste tot pe unde mergea si putea avansa spre functii superioare in aparatul de stat. 

Fostul presedinte Ion Iliescu este exemplul perfect de activist. Desi a urmat cursurile Institutului Politehnic Bucuresti, n-a avut nicio treaba cu ingineria. A migrat rapid spre politica, devenind inca de la 25 de ani presedinte al Comitetului de organizare a Asociatiilor Studentesti si apoi, pe rand, sef de sectie la Comitetul Central al PCR, prim-secretar al Uniunii Tineretului Comunist, sef al Departamentului de propaganda al CC al PCR, ministru pentru problemele legate de tineret, vice-presedinte al Consiliului Judetean Timis, presedinte al Consiliului Judetean Iasi etc. 

Pana la varsta de 54 de ani, in 1984, cand a fost eliberat din functia de membru CC al PCR si numit director al Editurii Tehnice, toata activitatea lui a fost practic pe partea de ideologie: mobilizare, lamurire, indoctrinare – nimic productiv.

De altfel, dintre toti presedintii care au condus Romania dupa Revolutie este singurul care nu a avut o meserie certa. Toti ceilalti au avut anterior intrarii in politica o cariera profesionala clara: Emil Constantinescu – geolog, Traian Basescu – ofiter de marina comerciala, Klaus Iohannis – profesor de fizica, Nicusor Dan – matematician. Despre Ion Iliescu nu se poate spune decat ca toata viata a fost... activist de partid.     

Interesant este ca acesta meserie nu a disparut din peisaj. Ea s-a transformat, dupa Revolutie, in meseria de “membru de partid” unde, la fel ca in cazul celei de activist, nu trebuie sa stii sa faci ceva concret, sa fii pregatit profesional intr-un domeniu sau macar sa ai bacalaureatul. 

Te inscrii intr-un partid, poate intr-unul mai nou infiintat, dar aflat pe val (gen AUR, SOS, POT), te dedici “cauzei” si te poti trezi senator sau deputat in Parlamentul Romaniei, cu salariu, statut si beneficii de top – un rezultat care in mod normal apare dupa zeci de ani de munca si pregatire, dar pe care, iata, il poti obtine practic peste noapte, cu efort zero.

Nu e de mirare ca meseria de “membru de partid” atrage ca un magnet o gramada de nulitati.

Sursa foto: Agerpres