Ne folosim, intr-adevar, doar 10% din capacitatea creierului?

Ne folosim, intr-adevar, doar 10% din capacitatea creierului? capacitatea creieruluimit creierperformantele creierului uman

Ati auzit cu siguranta aceasta afirmatie, cum ca ne folosim creierul la doar 10% din capacitatea lui reala. Si ca daca ne-am antrena corespunzator am putea exploata mult mai serios acest organ-minune, devenind genii in orice domeniu si capatand cu siguranta si ceva abilitati paranormale: telepatie, telekinezie etc.
Din pacate, persoanele de la care ati auzit asemenea lucruri nu aveau nicio pregatire stiintifica. Erau fie indivizi cu o cultura de almanah, dornici sa si-o etaleze in fata dvs., fie diversi speakeri motivationali pe la seminarii, interesati (financiar) sa va arate ca aveti un potential imens care e pacat sa ramana neexploatat. Adevarul e insa altul: ne folosim creierul la intreaga lui capacitate. Punct.

Ideea ca oamenii reusesc sa functioneze normal utilizandu-si pentru asta doar o mica portiune din creier s-a nascut undeva in a doua jumatate a secolului 19, cand au avut loc primele incercari timide de a descifra modul in care lucreaza acest organ.

Medicii germani Gustav Frisch si Eduard Hitzig au descoperit atunci ca daca aplica stimuli electrici asupra unei anumite portiuni din creierul unui caine acesta isi misca laba dreapta si ca, daca indeparteaza chirurgical portiunea respectiva, cainele nu numai ca nu-si mai misca laba, dar nici macar nu mai pare constient ca o are. Ceea ce dovedea, foarte corect, ca diferite zone ale creierului sunt responsabile pentru diferite activitati.

In anii care au urmat, experimentele de acest gen s-au repetat, conturandu-se astfel o harta a functionarii creierului. Iar harta a aratat un lucru foarte interesant, anume ca doar 10% din suprafata creierului duce, prin stimulare electrica, la efecte vizibile, cum ar fi miscarile unor muschi. Pentru restul de 90%, stimularea electrica parea sa nu aiba niciun rezultat. Ca urmare, cercetatorii au presupus (eronat) ca restul de 90% din creier este inactiv, fara sa isi dea insa seama ca acele zone aparent inutile controleaza de fapt chestiuni “invizibile”, cum ar fi limbajul sau gandirea abstracta.

De aici pana la propagarea rapida a mitului cu cei 10% n-a mai fost decat un pas. Mitul a fost intarit si de cercetarile intreprinse la inceputul secolului 20 de un psiholog celebru al vremii, William James, care, inspirat de cazul unui copil-minune ce stia sa vorbeasca fluent 40 de limbi (!), a tras concluzia ca oamenii isi folosesc doar o fractiune din potentialul mental. O concluzie destul de plauzibila, de altfel.

Investigatiile din a doua jumatate a secolului 20, cu mijloace moderne, au aratat insa ca nici vorba de cei 10%. Creierul functioneaza la intreaga lui capacitate, fara sa se odihneasca nicio secunda, principala lui preocupare fiind… sa ne tina in viata. (Respiratia in somn, bataile non-stop ale inimii, starea permanenta de alerta la ceea ce se intampla in jur, chiar si cand dormim, sunt lucruri comandate de creier.)

E-adevarat, diferitele zone ale acestui organ nu lucreaza la aceeasi intensitate pe parcursul unei zile, dar lucreaza. Iar toate cercetarile sofisticate privind activitatea cerebrala - tomografii, rezonanta magnetica, radiografii - arata asta. Pur si simplu, in creier nu exista zone inactive.

Totusi, chiar si fara dovezile stiintifice ale cercetatorilor, orice persoana care poseda cat de cat o cultura generala isi poate da seama ca e ceva in neregula cu mitul celor 10%. Se stie, de exemplu, ca atunci cand ne este afectata o portiune cat de mica din creier (in urma unui accident, sa zicem), ne pierdem cel putin o parte din abilitati. Daca am avea nevoie de doar 10% din creier, atunci ar trebui sa existe macar unele leziuni cerebrale fara niciun fel de efecte, ori asta nu se intampla niciodata.

Apoi, creierul este un mare consumator de energie. Desi reprezinta doar 2% din masa corpului, el “papa” 20% din energia produsa prin metabolism. A avea un creier mai mic, care sa consume cu 90% mai putina energie, ar fi fost deci un avantaj imens, iar natura ar fi avut grija sa evoluam in acest sens.

In ciuda acestor argumente insa, mitul continua sa fie destul de raspandit. 52% dintre cei care au auzit de el il si cred si, in mod surprinzator, procentul se pastreaza inclusiv in randul studentilor la Psihologie, care se presupune ca ar trebui sa stie mai bine cum stau de fapt lucrurile.

Se pare ca oamenii vor sa creada acest mit. De vina este, poate, sentimentul incurajator pe care il capata “stiind” ca ei sunt de fapt niste genii care, daca s-ar concentra putin, s-ar putea compara cu Einstein, ba chiar l-ar putea si depasi. E o chestie foarte magulitoare, care merita ignorarea dovezilor stiintifice, nu-i asa?