Editorial Dan Manusaride: 85 de ani de radio in Romania
editorialdan manusarideteleviziuneexperientaradiomateriale
La 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, la microfonul Radio Romania, fizicianul Dragomir Hurmuzescu (care a fost si primul presedinte al Consiliului de Administratie), inventator indragostit de teoriile lui Marconi, rostea cu voce tare primele cuvinte din istoria radioului public romanesc: "Alo, alo, aici Radio Bucuresti!". Atunci se numea Societatea de Difuziune Radio-Telefonica.
Asa a pornit povestea radio-ului romanesc, care astazi implineste 85 de ani. Al doilea moment important dar deopotriva tragic, din istoria radio-ului romanesc este legat de patrunderea, la 21 septembrie 1939, a unui grup de 9 legionari, acelasi care il asasinase pe primul ministru Armand Calinescu, pentru a anunta, intrerupand concertul Orchestrei Radio, odioasa lor actiune. Funerariile primului ministru asasinat au fost transmise in direct de postul national de radio.
Si ordinul maresalului Antonescu „Ostași vă ordon, treceți Prutul!”, a fost transmis tot la postul de radio national, in noaptea de 21/22 iunie 1941, ca si trecerea Armatei Romane de partea aliatilor, la 23 august 1944 si abdicarea majestatii sale, Regele Mihai, la 30 decembrie 1947. Zilele evenimentelor tulburi din decembrie 1989 au fost si ele reflectate in programele radio-ului national.
Ca vechi colaborator al Radiodifuziunii Romane, primul meu contact cu presa in tineretile mele, nu pot decat sa imi amintesc acum cu nostalgie vremurile in care editarea materialor le faceam, noi reporterii, singuri in cabinele de montaj, folosind o foarfeca chirurgicala si o banda de lipit care, adeseori, era veche si ingalbenita de timp. Aparatele de inregistrare cu care se mergea pe teren erau de dimensiuni impresionante, iar cenzura putea sa iti elimine in totalitate un material la care muncisei pe rupte o saptamana.
Prima mea deplasare pentru a realiza un reportaj pentru Radio Romania am facut-o la indemnul regretatului om de radio, Liviu Tudor Samuila, caruia ii aduc acolo de unde ne priveste acum, un adanc omagiu si multumirile mele pentru tot ce m-a invatat. Am fost intr-o iarna extrem de geroasa si bogata in precipitatii la Intorsura Buzaului, unde erau minus 30 de grade iar eu trebuia sa inregistrez niste oameni inghetati, la propriu, care trebuiau sa imi vorbeasca despre traditiile locale. Dupa ce am dormit o noapte imbracat in palton, intr-un motel fara incalzire (era prin 1979), si am vorbit cu primarul din localitate, am fost convins ca doua pahare de palinca dimineata, cu o bucata de slana cu paine, sunt antidotul pentru a invinge gerul si emotiile. Eram priviti atunci ca niste zei care aterizau pe planeta pentru a face din niste anonimi, niste vedete, iar respectul pentru ziaristul din acea perioada era nu numai disimulat, ipocrit, ci chiar exista cu adevarat.
Castigam intre 85 si 250 de lei pentru fiecare material realizat, in functie de durata si importanta, banii ne erau virati acasa prin posta si reuseam, ca tanar debutant, sa adun in jur de 2000 de lei pe luna, o suma onorabila, cu care puteam sa-mi satisfac toate placerile de care se putea bucura un tanar intr-o Romanie cenusie. Mai tarziu, cand am ajuns la televiziunea nationala si la cateva posturi de radio private (aparute dupa 1990), am realizat cat de importanta a fost experienta mea din radioul national, caruia ii raman dator pentru tot restul vietii mele. Iar astazi ii urez, cu drag: La multi Ani si emisie fara intrerupere!
Un produs media marca Rentrop&Straton 
