Logica acestei cresteri, daca ea este reala, o gasim oare in istoria Romaniei, aflata sub monarhie intre 1859 (Moldova si Tara Romaneasca sub principele Carol I) si 1947 (sub Mihai I), dupa Unirea cea Mare de la 1 decembrie 1918, cand Vechiului Regat i s-au adaugat Banatul, Basarabia, Bucovina si Transilvania, sub Ferdinand I? Nu cred ca putem vorbi despre o puternica traditie monarhica in Romania.
Si am sa ma explic de ce. Monarhia Constitutionala in Romania, ma refer la Romania Mare, nu a durat decat 29 de ani. Astfel, in timp ce domnitorul Alexandru Ioan Cuza se afla in strainatate, o revolta porneste „spontan” la Bucuresti fiind atacat sediul Primariei. Revolta este inabusita de armata care insa nu se amesteca in lovitura de stat (11 februarie 1866), care il inlatura pe Cuza de la putere, trimitându-l in exil. Se propune candidatura la tronul principatelor a printului Carol de Hohenzollern, iar la 23 aprilie 1866, acesta este declarat domnitorul Principatelor Române. La 10 mai soseste in tara, unde depune juramantul de credinta la Mitropolie. Carol I ramane principe al Tarilor Romane pana la moartea sa, in 1914. I-a urmat pe tron Ferdinand I, care este proclamat rege al Romaniei Mari, reintregite, abia la 15 octombrie 1922. In 1947, Regele Mihai I renunta la tron sub presiunea comunistilor.
Istoria scurta a Monarhiei Constitutionale in Romania este valabila si pentru alte state europene si nu are consistenta istoriei monarhiei in Franta, de exemplu, sau in Marea Britanie. Si atunci de unde a crescut procentul celor care se declara ca ar fi de acord si si-ar dori ca Romania sa se intoarca la o forma constitutionala sub care, se spune, tara a trait ani buni de progres si prosperitate? Raspunsul este simplu si se refera la cei peste 3 milioane de romani care au lucrat sau inca mai lucreaza in strainatate. Intrand in contact cu sisteme monarhice, cum sunt cele din Marea Britanie, Spania, Olanda, Belgia sau Suedia, romanii au cuplat ideea ca au putut sa lucreze acolo, au fost bine primiti si au castigat bani frumosi, cu principiul ca monarhia este o garantie a drepturilor si libertatilor lor. Cu alte cuvinte, au plecat republicani si s-au intors monarhisti.
Pe cale de consecinta, capsunarul sau constructorul roman din Spania sau medicul roman si asistentul medical din Marea Britanie, precum si chelnerul roman din Begia sau inginerul roman din Olanda au descifrat pe indelete itele monarhismul european si l-au adoptat fara rezerve.
Chiar daca se intorc acasa, si multi o fac pentru ca au aici familii numeroase de intretinut, acesti oameni aduc in bagajele lor ideile si mentalitatea pe care le-au capatat peste hotare si le transfera rudelor si prietenilor.
Presedintele Basescu a mai spus ceva in interventia sa televizata, referindu-se la acest subiect: „Deci o repet, sunt republican, parerile mi le cam stiti despre Casa Regala a Romaniei, dar cred ca romanii ar trebui sa aiba un raspuns definitiv dupa ce abdicarea regelui s-a produs in conditiile in care s-a produs, sa aiba un raspuns definitiv prin propriul lor vot, si nu prin sondaje, daca vor monarhie sau republica."
Cu alte cuvinte, mai bine mai tarziu decat niciodata. Din pacate, declaratia presedintelui vine tardiv, la sfarsit de mandat si in plina revizuire a unei noi Constitutii republicane, astfel incat imi vin in minte cuvintele unui vechi proverb grecesc, care suna exact pe dos: „Mai bine niciodata decat prea tarziu!”
Un produs media marca Rentrop&Straton 
