Contele Eusebi Güell i Bacigalupi, denumit si „patriarhul” revolutiei industriale din Catalunia, l-a cunoscut pe marele arhitect Antoni Gaudí in 1878. Impresionat de biroul din cristal expus la Expozitia Universala de la Paris, Güell a cerut sa-l intalneasca pe marele artist. Industiasul avea 31 de ani, artistul 26 si amandoi o mare dragoste pentru frumos.
Prietenia dintre cei doi s-a intins pe o perioada de aproape jumatate de secol. Güel i-a facut o comanda mica, la inceput, rugandu-l sa finalizeze pavilionul de intrare de la palatul sau din Pedralbe, aflat in vecinatatea Barcelonei.
Apoi l-a implicat intr-un amplu proiect imobiliar, in Montaña Pelada, unul dintre dealurile molcome din nordul capitalei catalane, comandandu-i lui Gaudí un parc care sa completeze cele doua cladiri deja ridicate pe amplasament, Casa Muntaner de Dalt si La Salud. Intentia lui Güel era sa creeze un „parc englezesc”, in asteptarea unor cumparatori interesati de o oaza de liniste si racoare. Proiectul includea peste 60 de case incastrate in gradini geometrice si un paradis verde. Din pacate, proiectul s-a dovedit a fi un dezastru imobiliar, cu doar trei case terminate si un santier care parea ca nu se mai termina niciodata. E adevarat, nici Güel nu si-a calculat bine pasii, criza lovindu-i puternic pe cei cativa investitori imobiliari ce se aratasera interesati de proiect.
Probabil, cea mai mare evocare a infinitei varietati si a magiei vietii din secolul al XX-lea, parcul iesit din imaginatia arhitectului are ca punct de sprijin o terasa ampla care se arcuieste ca o plaja in consola, sprijinita de stalpi grosi, ce se aseamana cu niste picioare uriase de elefant. Balustrada este „glazurata” cu faianta multicolora, iar aleile „pudrate” cu zgura rosie, totul intr-un amestec ce incorporeaza si motive nationale dar si elemente ale misticismului catalan.
Inceput in 1900 si finalizat in 1914, ansamblul nu a putut fi vandut de Güel, acesta propunandu-i lui Gaudí sa se mute, alaturi de familie, intr-o resedinta mica, aflata in inima parcului (La Torre Rosa), proiectata de discipolul sau Berenguer.
Relatia dintre cei doi, investitor si arhitect era in primul rand una de respect reciproc. Gaudí i-a spus la un moment dat „patronului” sau: „Se pare ca numai noi doi apreciem acest gen de arhitectura”, iar Don Güel i-a raspuns: „Mie nu-mi place arhitectura ta, dar o respect”.
In 1923, initiatorul proiectului, Güel a murit. Trei ani mai tarziu s-a stins si creatorul proiectului…Povestea de prietenie dintre doi oameni fundamentali diferiti dar uniti de o mare dragoste pentru frumos se incheia si ea. Ceea ce a ramas in urma acestei prietenii este bijuteria de arta de pe colina Pelada, intrata in 1984 in Patrimoniul UNESCO.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
