Editorial Dan Manusaride: Ziua in care astepti sa se intample ceva deosebit
editorialdan manusaridefilmeportiicloud atlas
Pe scena, o orchestra simfonica interpreta o uvertura dintr-o opereta de Lehar. Se aude primul tarait de telefon mobil in sala. Dirijorul isi intoarce capul, continuand sa-si miste bagheta. Da din cap in semn de dezaprobare. Se mai intampla, isi mai uita unii oameni mobilele deschise! Dupa nici trei minute acelasi telefon zbarnie din nou. Dirijorul face un semn clar cu ambele maini si orchestra se opreste. Se intoarce incet spre public si vorbeste calm: "Daca v-am intrerupt din ceva important, va rog sa ne scuzati. Terminati-va convorbirea si cand o veti face, va rog sa ne anuntati ca sa putem continua". Sala izbucneste in ras si un ropot de aplauze insoteste starea de voie buna.
Cand lucrurile se linistesc, un tanar, se ridica din fundul salii si, cu vocea tremuranda, se adreseaza dirijorului: “Ma scuzati maestre, imi cer scuze si publicului, dar tocmai am fost anuntat ca sotia mi-a daruit un baiat!” Aplauze din nou, iar dirijorul, un om cu un fin simt al improvizatiei, ii sopteste ceva concert-maistrului, iar orchestra incepe a canta “Happy Birthday To You”, acompaniata de public.
S-a intamplat acum doua ierni la un concert de Sarbatori sustinut la Palatul Hofburg din Viena. Acesta este un lucru neobisnuit care s-a petrecut intr-o tara obisnuita. Reactia dirijorului si a publicului au fost si ele cat se poate de obisnuite. Nu stiu daca ziarele de a doua zi au consemnat intamplarea ca fapt divers, dar stiu sigur ca atat tanarul tatic cat si publicul prezent la acel concert au plecat acasa cu o amintire frumoasa, de povestit cunoscutilor, rudelor, copiilor si nepotilor.
Imi doresc de doi ani sa pot trai si eu o poveste pe care sa o pot istorisi celor apropiati. Am fost intr-o banala sala de cinema si simteam ca se va intampla ceva extraordinar. Si s-a intamplat! Primele zece minute a trebuit sa fac un slalom cu privirea printre spectatorii care carau tavi cu bauturi racoritoare si floricele.
Evident, multi dintre intarziati isi strigau prietenii in gura mare. Pe toata durata spectacolului au sunat telefoanele moblie, s-au facut chiar fotografii cu blitul, dar cel mai interesant moment a fost aparitia unei tinere chiar in vecinatatea mea, care a rontait tot filmul nachos inmuiati intr-un sos picant. Si-a luat doua portii, ca sa-i ajunga tot filmul.
La final, aparent satula, tanara a lasat tavile din plastic pe scaunul pe care statuse si si-a sunat o prietena careia i-a destainuit ca nu a inteles nimic din filmul pe care il vazuse. Era vorba despre “Cloud Atlas”, un film cu mult mai greu de digerat decat doua portii de nachos. Pentru ca mi s-a implinit dorinta, m-am gandit sa o impartasesc cu dumneavoastra.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
