ANAF declara inactive firmele care au sediu social fictiv si nu isi desfasoara activitatea acolo. Cum poti sa contesti decizia ANAF si sa iti continui activitatea

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ANAF declara inactive firmele care au sediu social fictiv si nu isi desfasoara activitatea acolo. Cum poti sa contesti decizia ANAF si sa iti continui activitatea
ANAF declara inactive firmele care au sediu social fictiv si nu isi desfasoara activitatea acolo. Cum poti sa contesti decizia ANAF si sa iti continui activitatea
de Magda Florea la 20 Aug. 2025
firme fantomafirme cu sediu social fantomafirme fara sediu socialsediu social firme

ANAF a declansat o noua ofensiva impotriva „firmelor fantoma”: companiile care figureaza cu sediu social, dar fara activitate reala, sunt trecute pe lista neagra si declarate inactive fiscal. Consecintele sunt dure: pierderea dreptului de a deduce cheltuieli si TVA, dar cu obligatia de a plati in continuare impozite si contributii. Din fericire, antreprenorii au la indemana parghii legale prin care pot actiona si cu ajutorul carora isi pot continua activitatea.
 


 
Dr. Av. Radu Pavel, Avocatul Coordonator al Societatii Romanesti de Avocatura Pavel, Margarit si Asociatii, subliniaza ca declararea unei firme ca inactiva de catre ANAF si efectele fiscale imediate impun antreprenorilor o verificare atenta a sediului social si o colaborare stransa cu un avocat fiscal si avocat societar, pentru a contesta deciziile abuzive si a asigura continuitatea afacerii.
 
"Recent, ANAF a intensificat verificarile asupra companiilor care isi declara un sediu social dar nu desfasoara o activitate efectiva. Operatiunea cunoscuta sub denumirea de  „cuib de fantome” a dus la declararea ca firma inactiva a numeroase societati, cu efecte juridice si fiscale imediate. Conform acestui Cod de procedura fiscala, o societate care este declarata inactiva pierde dreptul de deducere a cheltuielilor si TVA, dar ramane obligata sa plateasca impozite si contributii sociale.
 
Situatiile care pot conduce la declararea inactivitatii includ: expirarea contractului de gazduire a sediului social, imposibilitatea organelor fiscale de a identifica firma la adresa, neindeplinirea obligatiilor declarative sau lipsa organelor statutare. In ciuda modificarilor aduse Legii societatilor nr. 31/1990, care permit mai multe firme la acelasi sediu social, ANAF poate verifica daca exista activitate reala la adresa respectiva", transmit avocatii.
 
Cu toate acestea, spun expertii, deciziile ANAF nu sunt definitive si pot fi contestate, conform art. 274 si art. 275 din Codul de procedura fiscala. 
 
Conform avocatilor, firmele trebuie sa inteleaga faptul ca notificarile primite de la ANAF au efecte imediate asupra activitatii firmelor. Chiar daca o societate a fost declarata inactiv fiscal, aceasta poate sa desfasoare activitate, insa, in perioada respectiva, nu beneficiaza de dreptul de deducere a cheltuielilor si a taxei pe valoarea adaugata aferente achizitiilor efectuate.
 

Cum contesti decizia ANAF de declarare a inactivitatii fiscale

 
Daca ANAF emite o decizie de declarare a unei firme inactive, aceasta poate fi contestata in termenul legal prevazut de art. 274 din Codul de procedura fiscala de 45 de zile. Contestatia trebuie sa fie bine redactata, documentata si sustinuta de probe relevante. 
 
Este de dorit ca in contestatie sa fie incluse documente contabile, contracte de munca, facturi, corespondenta si orice alta dovada care arata ca activitatea firmei a fost reala la sediul social. 
 
De asemenea, contestatia poate include argumente suplimentare legate de eventuale erori de notificare sau de comunicare din partea ANAF, conform art. 253 si 260 din Codul de procedura fiscala, ceea ce poate fi un factor decisiv in solutionarea favorabila a cazului.
 

Schimbarea sediului social la o adresa valida si conforma cu legea

 
Una dintre principalele cauze pentru care o firma este declarata inactiva este lipsa unui sediu social valid. Asemanator actelor necesare pentru infiintarea unei firme la Registrul Comertului, schimbarea sediului social al firmei presupune redactarea si depunerea unei serii de documente, conform art. 16 din Legea societatilor nr. 31/1990.
 
Sediul social trebuie sa fie cel la care functioneaza domiciliul fiscal declarat al firmei identificabil de catre autoritatile fiscale. Daca adresa nu este conforma, exista riscul ca ANAF sa declare din nou firma ca inactiva.
 
Anterior, Legea nr. 31/1990, art. 17, impunea anumite restrictii privind numarul de firme sau sedii sociale pe care o persoana le putea detine. Acest alineat a fost insa eliminat, iar reglementarile actuale nu mai limiteaza nici numarul de firme, nici sediul social, oferind astfel flexibilitate in infiintarea si gestionarea societatilor comerciale. 
 
Astfel, chiar si in situatii de reorganizare sau mutare a sediului, companiile pot actiona conform legii fara restrictii suplimentare.
 
Legea romaneasca prevede ca modificarea sediului social trebuie comunicata in 30 de zile de la semnarea actului aditional, iar nerespectarea acestui termen poate constitui temei de sanctiune. 
 

Solicitarea reactivarii fiscale dupa remedierea neregulilor

 
Conform art. 92 din Codul de procedura fiscala, reactivarea unei firme inactive presupune depunerea tuturor declaratiilor fiscale si plata obligatiilor restante, precum si remedierea cauzelor care au generat inactivitatea.
 
Procesul de reactivare implica verificarea documentelor contabile, rectificarea declaratiilor si confirmarea existentei activitatii la sediul social. 
 
Reactivarea firmei poate include solicitarea unui punct de vedere oficial de la ANAF privind modul de inregistrare si evidenta a activitatii, conform art. 289 si 290 din Codul de procedura fiscala, ceea ce poate preveni probleme viitoare si clarifica pozitia firmei. Aceasta abordare asigura ca societatea ramane conforma si protejata juridic. 
 

Infiintarea unei noi firme cu sediul social la societate de avocati

 
Daca reactivarea este complicata sau economic dezavantajoasa, se poate opta pentru infiintarea unei firme de la zero. Aceasta solutie este recomandata mai ales pentru firmele care doresc sa evite litigii cu ANAF sau pentru antreprenorii care doresc un nou inceput, fara istoric fiscal. Avantajele includ accesul la un sediu social legal, suport complet in gestionarea documentatiei contabile si fiscale si protectia juridica oferita de o casa de avocatura.
 
„Declararea unei firme ca inactiva de catre ANAF, combinata cu complexitatea legislatiei privind sediul social si obligatiile fiscale, genereaza un impact semnificativ asupra continuitatii afacerilor si planificarii financiare a antreprenorilor.”, a declarat Avocatul Coordonator Dr. Radu Pavel, din cadrul Societatii Romanesti de Avocatura Pavel, Margarit si Asociatii.
 
Declararea unei firme ca inactiva de catre ANAF are consecinte fiscale si juridice imediate si poate afecta grav continuitatea unei afaceri. Antreprenorii trebuie sa trateze cu maxima atentie obligatiile declarative si situatia sediului social, iar in cazul primirii unei decizii de inactivitate fiscala, sa actioneze prompt prin contestare si prin remedierea cauzelor care au generat aceasta situatie.
Sursa foto: freepik.com


 
Senior Editor Manager.ro
Noutati Fiscale 2026. Reguli noi pentru societatile comerciale
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
Noutati Fiscale 2026. Reguli noi pentru societatile comerciale

Partenerii nostri

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"Noutati Fiscale 2026. Reguli noi pentru societatile comerciale"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x