Cresterile salariale din 2025 au fost sterse de inflatie – vezi ce transe de venit sufera cel mai mult

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Cresterile salariale din 2025 au fost sterse de inflatie – vezi ce transe de venit sufera cel mai mult
Cresterile salariale din 2025 au fost sterse de inflatie – vezi ce transe de venit sufera cel mai mult
de Adrian Somai la 19 Sep. 2025
inflatiecresteri salarialesalarii mai mici

Tot mai multi romani au inceput sa simta din plin efectele inflatiei care erodeaza cresterile salariale anuntate cu optimism la inceputul anului. Potrivit celor mai noi date furnizate de Institutul National de Statistica (INS), in luna iulie 2025 salariul mediu net a fost de 5.517 lei, in scadere usoara fata de luna precedenta. Daca privim insa evolutia din primele sapte luni, situatia devine mai complicata: in trei sferturi din sectoarele economiei, inflatia a depasit ritmul cresterilor salariale. Cu alte cuvinte, puterea de cumparare a romanilor a scazut, chiar daca veniturile au parut ca au crescut pe hartie.

 
Cele mai mari salarii medii s-au inregistrat in domeniul extractiei petrolului brut si gazelor naturale, peste 12.000 de lei, precum si in fabricarea produselor obtinute din prelucrarea titeiului. Aceste cifre ridicate sunt insa influentate de veniturile managerilor si ale personalului cu functii de conducere, ceea ce nu reflecta realitatea celor mai multi angajati. La polul opus, cei mai slab platiti raman lucratorii din hoteluri si restaurante, unde salariul mediu abia depaseste 3.300 de lei, si cei din industria textila, unde veniturile lunare se situeaza sub 3.600 de lei.
 
Nici sectorul bugetar nu a fost scutit de fluctuatii. In iulie, salariile din invatamant au scazut cu aproape 5% ca urmare a reducerii sumelor platite pentru orele suplimentare, efect direct al vacantei scolare. Administratia publica a consemnat si ea o scadere de 2,8%, in timp ce sanatatea si asistenta sociala au reusit sa inregistreze o crestere modesta, de 0,4%. Statisticile arata ca indicele castigului salarial real a scazut sub 100%, semn clar ca ritmul preturilor depaseste evolutia veniturilor.

In ce domenii au scazut cel mai mult salariile

Cei mai afectati au fost angajatii din sectoare unde salariile au cunoscut scaderi dramatice. Domeniul editorial a inregistrat o diminuare de 10,8%, in timp ce industria IT hardware si productia de echipamente electronice au pierdut intre 6 si 10%. Sectorul financiar, telecomunicatiile si fabricarea de utilaje au fost la randul lor lovite, angajatii simtind ca buzunarele lor se subtiaza de la o luna la alta. In plus, chiar si in domenii traditional solide, precum asigurarile, industria farmaceutica sau transporturile maritime, s-au inregistrat scaderi intre 2% si 5,5%.
 
Pe de alta parte, exista si sectoare unde salariile au crescut semnificativ. Extractia petrolului si gazelor naturale a adus majorari de aproape 16%, in timp ce fabricarea hartiei si transporturile aeriene au consemnat salturi de pana la 8,5%. Alte industrii, precum productia de energie, constructiile si comertul, au avut cresteri mai modeste, situate intre 2 si 3,5%. Totusi, aceste domenii reprezinta o minoritate, iar efectele inflatiei continua sa erodeze castigurile chiar si aici.
 
Diferentele dintre sectoare sunt tot mai vizibile. In timp ce un angajat din energie sau petrol castiga, in medie, peste 12.000 de lei, un chelner sau un muncitor din industria textila se multumeste cu sume de trei ori mai mici. Aceasta polarizare a veniturilor contribuie la adancirea discrepantelor sociale si ridica intrebari serioase despre sustenabilitatea cresterilor economice. In lipsa unor politici fiscale si salariale coerente, decalajele risca sa se accentueze in anii urmatori, potrivit avertizarilor facute de specialisti. 
 
Pentru romanii obisnuiti, realitatea de zi cu zi se dovedeste a fi destul de dificila: facturile cresc, cosul zilnic se scumpeste, iar salariile nu mai tin pasul cu preturile. Inflatia a devenit principalul „impozit ascuns” care sterge rapid beneficiile oricarei majorari salariale. Specialistii avertizeaza ca, daca tendinta continua, Romania ar putea intra intr-o perioada prelungita de stagnare a puterii de cumparare, cu efecte negative asupra consumului si, implicit, asupra economiei in ansamblu.

         Citeste si: Cum sa pui bani deoparte dintr-un salariu de 4.000 de lei in Romania anului 2025, cu cea mai mare inflatie din UE

Sursa foto: freepik.com

Jurnalist Manager.ro
Noutati Fiscale 2026. Reguli noi pentru societatile comerciale
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
Noutati Fiscale 2026. Reguli noi pentru societatile comerciale

Partenerii nostri

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"Noutati Fiscale 2026. Reguli noi pentru societatile comerciale"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x