Fotograme din tranzitie: avantul, gloria si prabusirea fabricii de muste de la Marasesti

Fotograme din tranzitie: avantul, gloria si prabusirea fabricii de muste de la Marasesti Din capul locului trebuie spus ca la Marasesti nu exista nicio fabrica. De fapt, nu mai exista niciuna dintre cele mai multe care functionau inainte de 1989. La fel de adevarat este si faptul ca, pentru o perioada, in localitate a functionat o "fabrica de muste" intr-una dintre halele fostei intreprinderi chimice.
Fabrica Chimica de la Marasesti a fost construita la inceputul secolului XX (documentul de punere in functiune a fost emis la 17 decembrie 1901)  si a supravietuit ambelor razboaie mondiale, desi a fost bombardata. Razboaiele, insa, s-au dovedit mult mai miloase cu dansa decat "revolutia si reforma".

"Revolutiei" a reusit sa-i supravietuiasca, insa "reforma" i-a venit de hac, definitiv.

Fabrica Chimica producea o gama larga de produse: de la chituri pentru hidroizolatii, la material spumant pentru stingerea incendiilor, produse fosfatice folosite la fabricarea ingrasamintelor chimice si detergent. La acest ultim capitol, Chimica Marasesti era al doilea mare producator din Romania, dupa Dero Ploiesti.

Inainte de 1989, la Chimica Marasesti lucrau aproape 1.500 de oameni.

Dupa "revolutie", Chimica a trecut, ca mai toata industria romaneasca, printr-o stranie privatizare, apoi printr-o implacabila falimentare, pana cand, in 2011, a fost stearsa de pe fata pamantului cu 16 kilograme de dinamita.

Pe cand era deja muribunda, la Chimica Marasesti au poposit niste "investitori" italieni. Acestia au inchiriat hala in care erau depozitate resturile organice de animale (piei si oase, folosite la fabricarea unor anumite produse) si au inchis-o ermetic. Apoi au plecat in tara lor, de unde s-au intors cu un borcan in care bazaiau mai multe muste grase, pe care le-au eliberat in hala amintita.

Pentru mustele italienilor, hala cu resturi organice era raiul pe pamant. Drept pentru care s-au apucat sa depuna oua, din care au iesit larve, din care au iesit alte muste si tot asa. Nici nu mai era nevoie acum sa tina hala ferecata, fiindca mustele nu mai plecau de acolo nici daca le goneai.

Italienii verificau cu mare grija evolutia larvelor si, cand acestea ajungeau la un anumit stadiu de dezvoltare, erau incarcate in containere frigorifice si expediate in Italia, drept momeala premium pentru pescari. Viermii nu erau congelati, fiindca ar fi murit – erau doar refrigerati atat cat sa nu apuce sa se transforme in muste pe durata transportului.

Treaba cu viermii a mers o vreme, pana cand mustele au ispravit de mancat tot ce gasisera in hala si au intrat, cum se spune, in somaj tehnic. Atunci, italienii au incarcat ultimul container cu larve si au plecat cu tot cu el in Italia, de unde nu s-au mai intors niciodata.

Din acel moment, Chimica Marasesti si-a incetat definitiv activitatea si tot de atunci nu se mai stie nimic nici de soarta mustelor abandonate, care s-or fi corcit, probabil, cu mustele autohtone, repetand cumva istoria de la anul 256, cand cu retragerea romana din Dacia.