Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

Analistul economic Adrian Negrescu avertizeaza ca noile impozite ar putea creste intre 70% si 270%, in functie de zona si de tipul proprietatii. In marile orase, unde preturile reale pe metrul patrat au crescut accelerat in ultimii ani, diferenta fata de valorile actuale de impozitare este uriasa. Daca astazi statul taxeaza multe locuinte la valori echivalente cu 500 de euro pe metrul patrat, noile evaluari ar putea porni de la 1.000 de euro si ar putea urca semnificativ peste acest prag in zonele centrale.
Sistemul e-Proprietatea este deja reglementat formal in pachetul 2 de masuri fiscale adoptat de Guvern, chiar daca nu este inca operational. Scopul declarat este digitalizarea si eficientizarea colectarii taxelor locale, prin centralizarea datelor provenite de la notari, ANAF, cadastru si din tranzactiile reale din piata. Reforma este ceruta explicit de Comisia Europeana, printr-un jalon care impune legarea bazei de impozitare de valoarea de piata a proprietatilor. Statul nu este obligat sa stabileasca un anumit procent de taxare, dar schimbarea formulei de calcul este inevitabila.
Primele efecte ale acestei reforme au inceput deja sa se vada indirect, prin evaluarile notariale utilizate la tranzactii. Tot mai des, valoarea de piata estimata de notari nu coincide cu pretul real negociat intre vanzator si cumparator, ceea ce creeaza confuzie si tensiuni in piata. In viitor, aceasta valoare va deveni reper si pentru cei de la Fisc, influentand direct impozitele anuale. Practic, pentru proprietari, asta inseamna ca nu doar pretul de vanzare conteaza, ci si evaluarea oficiala care va ramane in sistem ani la rand.
Impozitul pe locuinta va deveni un cost dinamic, care va creste in fiecare an
Guvernul a justificat deja majorarile de taxe locale operate de la 1 ianuarie 2026 prin nevoia primariilor de a-si creste veniturile. Premierul Ilie Bolojan a explicat ca impozitele erau prea mici raportat la valorile reale ale proprietatilor si la nevoile comunitatilor locale. Adrian Negrescu atrage insa atentia ca, odata cu introducerea e-Proprietatea, aceste cresteri nu vor mai fi exceptii, ci vor deveni o regula anuala, cel putin la nivelul inflatiei. Practic, impozitul pe locuinta va deveni un cost dinamic, care va creste constant.Impactul social ar putea fi semnificativ, mai ales pentru pensionari si pentru proprietarii cu venituri mici care locuiesc in zone centrale sau considerate de lux. Analistul vorbeste despre o posibila migratie interna, determinata nu de dorinta, ci de constrangeri fiscale. Familii care au mostenit sau au cumparat locuinte in centrele oraselor ar putea fi fortate sa vanda si sa se mute la periferie, unde taxele sunt mai mici. Fenomenul este deja prezent in marile capitale europene, dar pentru Romania ar reprezenta o schimbare de mentalitate majora.
„Din 2027, probabil ca vom vedea un nou fenomen in piata imobiliara, o schimbare a comportamentului celor care detin imobile. De la 1 ianuarie vom vedea semnele unui alt tip de migratie, probabil in interiorul oraselor, pe fondul introducerii acestui sistem, e-Proprietatea, care va calcula impozitul locuintelor in functie de valoarea de piata a imobilelor", a explicat Adrian Negrescu pentru Ziare.com.
Citeste si: Se schimba legea pentru prosumatori. Energia produsa acasa aduce beneficii noi, dar si costuri care pana acum erau ascunse
Sursa foto: freepik.com
Sinteze de Teoria si Metodica Educatiei fizice si sportive
Compuneri perfecte pentru clasele III-IV
Bacalaureat - Proba orala Teste rezolvate la Limba si Literatura romana
Ultimele NOUTATI

Cu ce s-a ocupat pana acum Adrian Vestea, noua propunere de premier a lui Nicusor Dan

Ceasul incepe sa bata la Palatul Victoria. Adrian Vestea are doar 10 zile la dispozitie sa mearga in Parlamentu cu un nou Guvern

Antreprenorii romani au pierdut trenul digitalizarii. Sub 50% au afacerea promovata pe internet

Inflatia continua sa urce. A ajuns la 10,9% - calcul de impact asupra salariilor, cati bani pierd romanii

De ce a ajuns totul sa fie o subscriptie si cum putem scapa de dependenta abonamentelor

Partenerii nostri
Preturi de transfer: ANAF modifica regulile si actualizeaza pragurile pentru dosarul obligatoriu
Controale ANAF la casele de schimb valutar: Ce nereguli au descoperit inspectorii
Microintreprindere: Ce obligatii fiscale apar dupa depasirea plafonului de 100.000 euro?
Dosarul preturilor de transfer se schimba radical: noi praguri de semnificatie
Este obligatoriu ca lista de inventariere sa fie semnata olograf? Ce spun specialistii
Cum deschizi un magazin la cheie: ghid complet de la proiect la inaugurare
Ai service mixt? S-ar putea ca elevatorul actual sa fie deja insuficient.
Managementul resurselor in companiile moderne: cum influenteaza mediul de lucru performanta echipei







