Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Potrivit acesteia, mai grav decat atat este faptul ca obiectul atacului il reprezinta intimitatea familiei ei, sotul ei nefiind persoana publica si neimplicat in politica sau in activitati de interes public.
„Problemele de sanatate ale sotului meu, in prezent in varsta de 68 de ani, au fost facute publice in lipsa consimtamantului sau, desi divulgarea diagnosticului unei persoane este interzisa prin Legea nr. 95/2006, drepturile pacientului fiind ocrotite tocmai in virtutea caracterului extrem de personal al afectiunilor de care sufera”, a mai spus ministrul.
Aceasta afirma ca, s-a incercat acreditarea ideii ca pensionarea medicala a sotului ei, in anul 2005, este nejustificata, desi este evident ca nu a existat un interes de natura materiala pentru ca acesta sa fie declarat inapt de munca la varsta de 59 de ani, primind o pensie lunara de 350 lei in conditiile in care, daca si-ar fi continuat activitatea, veniturile sale salariale ar fi fost in mod vadit mult mai consistente.
Din nefericire insa, inca din anul 2000, sotul ei a fost afectat de probleme neurologice care, nesupravegheate si netratate in mod corespunzator, au evoluat si au generat accidente vascular cerebrale astfel incat in intervalul 2004-2005.
„Incetarea contractului de munca, survenita la 1 martie 2005, a fost determinata tocmai de faptul ca societatea la care isi desfasura activitatea a constatat ca Iulian Campeanu avea probleme de concentrare la locul de munca, absenta perioade lungi de timp, intr-un cuvant, activitatea sa nu se mai ridica la nivelul de exigenta al angajatorului”, a mai spus ministrul.
Teste de Evaluare Nationala clasa a II-a - Matematica
Modele de texte pentru nota 10 la Evaluarea Nationala clasa a VIII-a
Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a
Ultimele NOUTATI

Cum sprijina Trevora Electric tranzitia gospodariilor din Romania catre independenta energetica?

Romanii vor castiga mai mult, dar se vor simti mai saraci. Cum ar trebui sa interpretam noile cifre de la CNSP

Legislatia anti-evasiune fiscala. Cele mai frecvente greseli ale firmelor care atrag atentia autoritatilor

De ce ajung managerii romani in Burnout - cele mai dureroase simptome si cum sa scapi de stresul excesiv

Partenerii nostri
Acordarea unei polite de asigurare de viata in perioada CCC poate duce la suspendarea indemnizatiei?
Top 10 intrebari pe care salariatii le pun despre concediul de odihna
7 semne ca firma pregateste concedieri. Ce trebuie sa urmareasca salariatii?
Marfa lipsa la receptie in operatiune triunghiulara: Cum se justifica si ce documente sunt necesare
Accize si alte taxe speciale: Modificari privind procedura de solutionare a contestatiilor
Transparenta salariala: Cum schimba Directiva (UE) 2023/970 recrutarea si grilele salariale
Imprumut bancar in valuta: cum inregistrezi corect principalul, dobanda si diferentele de curs
Patru lucruri care fac diferenta in zilele cu volum mare de munca
Regimul TVA si deductibilitatea cheltuielilor cu casarea mijloacelor fixe
Managementul resurselor in companiile moderne: cum influenteaza mediul de lucru performanta echipei
Cum iti protejezi afacerea din zootehnie: controlul laptelui incepe direct din ferma
Cum sa iti pregatesti afacerea pentru succes inca din prima zi de activitate
Te-ar putea interesa si








