Taxele pentru contractele part-time ar putea scadea din 2027. Ce bani raman in plus angajatilor si cand intra in vigoare schimbarea
taxele pentru contractele part-timeimpozit contract de munca partialcontract de munca part time
Angajatii care lucreaza cu norma partiala ar putea beneficia de taxe mai mici incepand cu 1 ianuarie 2027, daca proiectul de lege care elimina supraimpozitarea contractelor part-time va fi adoptat definitiv. Masura ar putea aduce venituri nete mai mari pentru sute de mii de salariati si ar reduce costurile suportate de angajatori pentru acest tip de contracte.
In prezent, pentru multe contracte part-time, contributiile sociale sunt calculate la nivelul salariului minim, chiar daca angajatul castiga mai putin.
"Prin Ordonanta Guvernului nr.16/2022 a fost introdusa o masura fiscala profund inechitabila - suprafiscalizarea contractelor de munca cu timp partial care, cu numai cativa ani in urma, isi demonstrase produnda ineficienta economica si fiscala: scaderea numarului de contracte de munca cu timp partial, cresterea evaziunii fiscale, cresterea muncii la negru, scaderea veniturilor bugetare din contributii de asigurari si din impozitul pe veniturile salariale. Initiatorul actului normativ, respectiv Ministerul Finantelor, a fundamentat in mod eronat aceasta masura, prezumand apriori angajatorii/angajatii ca fiind rea-credinta", potrivit initiatorilor proiectului.
Trebuie precizat faptul ca supraimpozitarea contractelor part-time din 2022 a avut insa si unele exceptii, cum ar fi elevii sau studentii, cu varsta pana la 26 de ani, aflati intr-o forma de scolarizare.
De ce e important: Proiectul de lege aprobat acum in Comisia pentru buget-finante a Camerei Deputatilor prevede revenirea la principiul taxarii in functie de venitul efectiv realizat. Cu alte cuvinte, contributiile ar urma sa fie calculate doar la salariul incasat de angajat.
"Din cauza efectelor negative produse in economie de supraimpozitarea contractelor de munca cu timp partial in economie, propunem ca baza de calcul pentru contributiile de asigurari (sociale/de sanatate) datorate de catre persoanele fizice care obtin venituri din salarii sau asimilate salariilor, in baza unui contract individual de munca cu timp partial, sa fie reprezentata de venitul efectiv realizat si nu prin raportare la salariul minim tara in vigoare in luna pentru care se datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate. Prevederile art. 146 alin. (56)-(59) au produse deja efecte negative asupra pietei muncii din Romania, materializate prin incetarea a zeci de mii de contracte de munca cu timp partial. Asadar, impactul bugetar al prezentei legi va fi unul semnificativ pozitiv, in conditiile in care se estimeaza o revigorare a inregistrarii de noi contracte de munca part-time (cu timp partial) si o reducere semnificativa a muncii la negru. Astfel, impactul bugetar va fi pozitiv atat pe componenta de venituri (cresterea incasarilor din contributii de asigurari si impozit pe salarii), cat si pe componenta cheltuieli (diminuarea cheltuielilor de asistenta sociala)", mai expun initiatorii.
De exemplu, un salariat care lucreaza patru ore pe zi si castiga 2.000 de lei brut ar urma sa plateasca taxe raportate la aceasta suma, nu la nivelul salariului minim integral. In functie de venit si de contributiile aplicabile la momentul intrarii in vigoare a legii, diferenta poate insemna zeci sau chiar sute de lei economisiti lunar pentru angajat si costuri mai mici pentru angajator.
Principalii beneficiari ai schimbarii ar fi studentii, pensionarii care lucreaza cateva ore pe zi, parintii care aleg un program redus si persoanele care au un al doilea loc de munca part-time. De asemenea, firmele din comert, servicii, turism si HoReCa ar putea utiliza mai usor contractele cu timp partial.
Pe de alta parte, criticii masurii sustin ca reducerea contributiilor ar putea diminua incasarile la bugetul de stat si la sistemele de asigurari sociale. Autoritatile vor trebui sa compenseze eventualele pierderi prin cresterea numarului de contracte active si a gradului de ocupare.
Potrivit initiatorilor, noile reguli ar urma sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2027, dupa adoptarea finala in Parlament si promulgarea legii. Camera Deputatilor este forul decizional in acest caz.
Romania are una dintre cele mai mici ponderi ale contractelor part-time din Uniunea Europeana. Doar aproximativ 3% dintre salariati lucreaza cu norma partiala, comparativ cu peste 17% la nivelul UE.
„Romania este codasa in Uniunea Europeana in privinta ponderii contractelor de munca cu timp partial. In Germania, de exemplu, ponderea angajatilor cu norma partiala este de 39,9% din totalul fortei de munca”, arata Raluca Turcan, PNL.
Sustinatorii proiectului considera ca eliminarea supraimpozitarii ar putea incuraja angajarile si ar oferi mai multa flexibilitate pe piata muncii, intr-un context in care somajul in randul tinerilor ramane la un nivel ridicat.
Va precizam faptul ca acest proiect statea blocat la comisia de buget-finante din anul 2023. Proiectul are cei mai multi initiatori din partea PNL, dar se bucura de sustinere si din partea unor membri PSD si AUR.
„Statul trebuie sa stimuleze munca, nu sa o penalizeze”, a concluzionat Raluca Turcan.
Este imposibil de calculat cu exactitate cat de mult vor creste salariile nete pe contractele part-time
Desi eliminarea supraimpozitarii contractelor part-time este prezentata ca o masura care va aduce venituri nete mai mari pentru angajati si costuri mai reduse pentru angajatori, impactul financiar exact nu poate fi calculat in acest moment. Proiectul legislativ se afla inca in proces parlamentar, iar forma finala a legii poate suferi modificari pana la adoptarea si promulgarea sa.
In plus, noile reguli ar urma sa intre in vigoare abia de la 1 ianuarie 2027, ceea ce inseamna ca exista suficient timp pentru eventuale schimbari ale sistemului fiscal.
Nivelul contributiilor sociale, al impozitului pe venit, salariul minim brut si eventualele facilitati fiscale aplicabile anumitor categorii de salariati pot fi diferite fata de cele existente in prezent.
Din acest motiv, orice estimare privind castigul net al angajatilor trebuie privita cu prudenta.
Valoarea exacta a sumelor care vor ramane in buzunarul salariatilor va putea fi calculata doar dupa publicarea formei finale a legii si dupa clarificarea tuturor normelor de aplicare.
Pana atunci, se poate afirma doar ca principiul urmarit de initiatori este ca taxarea contractelor part-time sa fie realizata in functie de venitul efectiv obtinut, si nu prin raportare la alte baze de calcul stabilite de legislatia fiscala.
Specialistii in fiscalitate atrag atentia ca efectele reale ale masurii vor depinde nu doar de textul final al legii, ci si de evolutia generala a politicilor fiscale din urmatorii ani.
In consecinta, beneficiile concrete pentru fiecare angajat vor putea fi determinate doar in functie de situatia individuala, nivelul salariului si cadrul fiscal care va fi in vigoare la momentul aplicarii noilor prevederi.
Sursa foto: magnific.com