ANALIZA Alan Greenspan, Captain America al anilor '90

ANALIZA Alan Greenspan, Captain America al anilor '90 alan greenspanrezerva federalabill clintongeorge bushsua

A fost o vreme cand Alan Greenspan putea, cu o simpla fraza, sa demoleze sau sa scoata din impas cea mai puternica economie a planetei, SUA. Greenspan este al doilea cel mai longeviv presedinte din istoria Rezervei Federale (1987-2006), dupa William McChesney Martin (1951-1970). In timpul ”domniei” sale, pe la Casa Alba s-au perindat patru presedinti. Acestia au fost Ronald Reagan, George H. W. Bush, Bill Clinton si George W. Bush.
Greenspan a cedat locul in februarie 2006 mult mai tanarului Ben Bernanke, cel care a avut sarcina ingrata de a conduce Fed in timpul crizei financiare. Fostul sef al Fed nu a avut niciodata alura unui antreprenor precum Bill Gates sau a unui lider politic precum Sir Winston Churchill. Totusi, cand vorbea, toata lumea era atenta. Cu o simpla declaratie, putea trimite bursele mondiale in sus sau in jos. In mod ciudat, Greenspan a studiat clarinetul si saxofonul la Juilliard School din New York inainte de a lua o licenta si un doctorat in economie, potrivit Investopedia.

Ce inseamna sa fii seful Fed? Inseamna, in termeni literari, „sa te lupti cu taurul” si „sa pui ursul pe fuga”. Altfel spus, inseamna sa ai grija ca economia sa nu creasca prea repede (bull = piata in crestere), dar sa nu se prabuseasca, sa cada in letargie (bear = piata in scadere). Cand economia creste prea repede, exista riscul aparitiei unor bule speculative. Banii sunt obtinuti prea usor, preturile cresc foarte repede, speculantii fac averi peste noapte, toata lumea se imprumuta usor pentru a cumpara azi niste active care maine sunt deja mai scumpe. In acest caz, presedintele unei banci centrale ar trebui sa creasca dobanda de referinta. Astfel, finantarile devin mai greu de obtinut, preturile se stabilizeaza, situatia se calmeaza.

In cealalta situatie, cand piata se prabuseste, finantarile devin extrem de greu de obtinut. Cand bancile devin extrem de pesimiste si acorda foarte greu credite, banca centrala intervine si scade dobanda de referinta. Creditarea se reia incet-incet, la fel si investitiile, increderea oamenilor de afaceri devine tot mai mare, iar numarul locurilor de munca creste. Si totusi, desi rolul Fed pare unul foarte clar, rolul presedintelui este inconjurat de multe semne de intrebare. De exemplu, in ce moment trebuie redusa rata dobanzii de referinta si cu cat? In ce moment este mai bine sa astepti decat sa actionezi? Ar trebui o economie sa fie franata? Daca DA, cand, cum si cu cat?

In plus, apar mereu presiuni de o parte si de alta. Ca om de afaceri, de exemplu, ai vrea rate mai scazute la dobanzi pentru a te putea imprumuta mai usor. Cu exceptia unei inflatii foarte mari, o cresterea accentuata a pietei este de dorit pentru cineva care are o pozitie financiara puternica. Dar, presedintele Fed ar trebui sa aiba grija de toata economia, nu doar de jucatorii importanti ai pietei financiare. Un adevarat sef al unei banci centrale trebuie sa se gandeasca si la clasa de mijloc, la someri, la cei care castiga sub salariul mediu pe economie. Pentru cei saraci, o inflatie mare inseamna mai putina mancare in fiecare luna. In acest mod, putem diferentia doua tipuri de sef al unei banci centrale: vulturi si porumbei. „Porumbeii” sunt cei care accepta mai usor inflatia si se concentreaza pe cresterea economiei, pe cand vulturii au ca obiectiv principal limitarea inflatiei. Din acest punct de vedere, Alan Greenspan era „vultur”.



Foto: moneyfactory.gov.

Astfel, cei de pe Wall Street nu il iubeau prea tare pe Greenspan. Marile firme si banci de investitii vor mereu acces usor la bani, pe cand Greenspan era mereu cu ochii pe inflatie. De aceea, Greenspan era mereu criticat ca este prea atent la inflatie si nu acorda o importanta mai mare cresterii economice si creearii de noi locuri de munca. Desi a fost seful Fed vreme de 19 ani, in timpul uneia dintre cele mai prospere perioade din istoria SUA (1987-2006), Greenspan va ramane in istorie si pentru doua mari greseli. Prima a avut loc in anii ’90, cand Fed a apasat pe frana ca raspuns la temerile privind inflatia. Asta a avut ca rezultat o incetinire a cresterii economice, intr-o perioada buna pentru SUA. Ca raspuns, Greenspan a schimbat strategia ulterior, sustinand ca „noua economie” este mai bine protejata in fata inflatiei.

Ce era „noua economie”? Un termen care definea sectorul noilor tehnologii, al companiilor online care veneau cu promisiuni referitoare la schimbari economice majore si la profituri uriase obtinute rapid. Acest termen a fost la originea isteriei de dinaintea bulei dotcom, care s-a spart in anul 2000. Prin recunoastere greselii sale, Greenspan si-a consolidat imaginea buna, reusind sa para uman si umil in fata Senatului american. Anul 2000, cand Nasdaq Composite a scazut cu peste 60% in decurs de un an, a fost si momentul in care Greenspan a facut trecerea de la „vultur” la „porumbel”. A urmat apoi si atentatul din septembrie 2001, care a contribuit din plin la o scadere a economiei americane.



Foto: Wall-Street. Sursa: Wikipedia.

A doua mare greseala a lui Greenspan a fost insa si mai mare. Dupa ce a consolidat o imagine apolitica a Fed, s-a compromis singur. El era renumit pentru maniera sa ambigua de a vorbi, in principal pentru a nu determina o reactie exagerata din partea pietelor. Pe masura insa ce influenta sa crestea, discursurile sale aveau un potential efect nociv tot mai mare. Daca lumea financiara ar fi reprezentat catolicismul, Greenspan ar fi fost Papa. Apoi, la un moment, a facut o previziune care s-a dovedit falsa. In momentul in care George W. Bush a ajuns presedinte, Greenspan a sugerat nu numai ca exista spatiu suficient pentru o reducere substantiala a taxelor, dar si ca exista riscul ca datoria nationala a SUA sa fie platita prea repede. In acel moment, anul 2000, datoria nationala a SUA era de circa 8 trilioane dolari, pe cand acum se apropie de 17 trilioane dolari.

Ulterior, Greenspan a criticat reducerile de taxe care au fost facute, care au dus la scaderea veniturilor inregistrate la buget, la adancirea deficitelor si, implicit, la cresterea datoriei nationale. Seful Fed nu putea totusi sa prevada lungul sir de evenimente care a dus la dublarea datoriei nationale a SUA, in special razboaiele costisitoare in care tara s-a implicat dupa atentatul din septembrie 2001. In mod ironic, Greenspan a preluat sefia Fed chiar inaintea crash-ului din 1987, unul dintre cele mai rele din istoria SUA. Ulterior, printr-o reducere inteligenta a dobanzii de referinta, a ajutat economia sa-si revina. Au urmat apoi anii ’90, in vremea presedintelui Bill Clinton, perioada inca considerata de multi americani ca una de aur pentru cea mai mare economie a planetei.

Greenspan va ramane in istorie, cel mai probabil, ca acel om providential al Americii intr-o perioada cand tara era intr-adevar liderul planetei. A facut si greseli, dar a avut rabdarea necesara sa repare, macar partial, raul facut. Ben Bernanke, inlocuit recent de prima femeie presedinte din istoria Rezervei Federale, Janet Yellen, ramane mai degraba cu imaginea unui om care a incercat sa pastreze corabia pe linia de plutire, la nivelul la care a adus-o Greenspan.