Editorial Florin Campeanu: Despre cum se conduce lumea

Editorial Florin Campeanu: Despre cum se conduce lumea americaeconomiechinabanimunca

In perioada Vestului salbatic, in America apareau frecvent irlandezi sau galezi care se lepadau de hainele soioase peste care nisipul aurifer se asternuse ca o crusta si se transformau, dandu-se de trei ori peste cap (uneori, de beti ce erau), in veritabili Feti Frumosi. Era o situatie acceptata de toata lumea pentru ca, nu-i asa, cineva trebuia sa scoata la lumina aurul ascuns in muntii sau raurile pierdute in tinutul nimanui.
Desi munca lor era apreciata, minerii ramaneau ani de zile la statutul de "parveniti", un stigmat pe care cu greu si l-au putut sterge. La teatru nu primeau loja cea mai buna, oricat de mult ar fi platit si doar nepotii lor puteau sa spere ca, la Harvard, nu va rade nimeni de ei in pauzele dintre cursuri. Banul fara educatie nu are valoare, spune un vechi proverb... Oamenii educati, scoliti la universitati bune in Anglia sau Franta, au luat acel aur si l-au investit cu cap, insutindu-l sau, uneori, inmiindu-l. Munca din mina a mii de oameni nu echilibra, financiar vorbind, balanta pentru ca un pachet de actiuni intr-o uzina de - sa spunem - otel urma sa aduca bani lunar. Averile se pot face peste noapte, dar se sporesc prin continuitate. Vanzand ceva zi de zi, luna de luna, an de an. Oricat de mare ar fi fost filonul aurifer, la un moment dat el se termina. Dar cei care au stiut cum merg lucrurile au profitat de pe urma muncii brute si au pus, caramida cu caramida, temelia unui stat care a devenit model pentru ceea ce inseamna capitalism.

Pestisorul de aur

In Delta Dunarii, mii de pescari se trezesc dimineata la ora 03.00 pentru a pleca la munca, indiferent de vreme, indiferent de vremuri. Sunt oameni care nu fac niciodata "punte" intre 1 Mai si Paste. Sunt oameni care seara, la cherhana, isi vand pestele pe cativa lei unora mai... norocosi decat ei. Unora care au facut o fabrica de procesare a pestelui, a icrelor. Care fac conserve sau care si-au deschis lanturi de restaurante in buricul targului unde un file de salau costa cat o luna de scoala a unui copil de pescar. Oamenii din Delta se retrag seara pe prispa cu o bere in mana (nu se mai bea de mult timp vodca in Delta) si vorbesc despre faptul ca in apa e tot mai putin peste. Si despre cat de prost e condusa lumea. Cei ce adauga valoare muncii lor se duc la teatru sau in cluburi si conduc lumea. E adevarat, undeva este o mare cruzime. Dar, parafrazandu-l pe un vechi coleg de munca, am avut cu totii sanse egale cand ne-am nascut. Cel mai important, am avut acces la educatie gratuita. Si chiar daca din Delta e destul de greu sa ajungi guvernator de banca centrala, nu este, totusi, imposibil. Asta daca nu cumva te intalnesti, intr-o seara, cu pestisorul de aur...

Lumea nu se conduce cu forta bruta. Lumea se conduce cu mintea. Ca se conduce prost sau bine, asta este o alta discutie. Cert este ca, de cateva mii de ani, un anumit echilibru a fost tinut. Au disparut imperii, au aparut altele, dar ora exacta s-a cam dat, intotdeauna, din Europa. De ceva vreme, America si-a arogat rolul de politist mondial, de garant al democratiei. Insa daca vorbiti cu un american cat de cat educat si ii povestiti despre Londra, Paris sau Oslo, o sa vedeti ca ofteaza. Cel mai apreciat tablou de la Muzeul Federal de Arta din Washington nu si-ar gasi loc nici macar intr-un cotlon la Luvru... Iar cand nemtii faceau submarine si patrulau cu ele pe mari si oceane, americanii inca se chinuiau sa descopere cum plutesc vapoarele.

Tancurile germanilor

Exagerez, desigur, dar vreau sa scot in evidenta cat de importanta este inovatia, cercetarea, ingineria. Nu uitati ca seful comisiei de savanti care au pus pe picioare, eufemistic vorbind, prima bomba atomica a fost un neamt. Imi veti spune: daca au fost atat de destepti, atunci de ce au pierdut al doilea razboi mondial? Raspunsul este simplu: pentru ca, in loc sa fie practici, au vrut sa fie perfecti. Tancurile rusesti erau concepute sa aiba o durata de viata de maximum 6 luni. Dupa aceea, pur si simplu, se dezintegrau. Insa pe front, se dovedise statistic ca nici un tanc nu rezista mai mult de trei luni... Germanii au facut tancuri care pornesc la sfert de cheie si acum, la 70 de ani de la terminarea razboiului... Evident, asta este doar una din explicatii.

Pentru un singur avion Boeing sau Airbus, tari precum China sau Bangladesh trebuie sa produca mii de containere de maieuri si papuci de casa. Pentru a ajunge la valoarea de piata a unui ecograf Siemens, o fabrica de cuie din India trebuie sa lucreze, in trei schimburi, timp de o luna. Acestea sunt regulile economiei de piata. Triste, dure, dar reale. Cine nu le urmeaza, nu are sanse sa aiba un cuvant de spus in consiliul celor ce conduc lumea. Fara traditie, cultura, arta, asistenta sociala, cercetare, dezvoltare, inovatie, spirit civic, fara libertate inteleasa corect, fara respect pentru ceilalti, sansele de a fi urmatorul numar 1 mondial sunt reduse. Sau, atunci cand ajungi acolo, sus, e posibil ca nimeni sa nu-ti recunoasca pozitia. Si sa te simti frustrat.

Banii de la saltea

Am vazut oameni care, asa cum spune mama, „au dat de bani”. A iesit soarele si pe strada lor. Au muncit pe branci zeci de ani. Au pus banii la saltea si au mancat in fiecare seara paine cu magiun. Si au baut ceai. Ca sa faca bani. Nu au beneficiat de prea multa educatie pentru ca, nu-i asa, nu era timp. Ei au muncit... Apoi, au scos banii de sub saltea s-au intors in satul lor si si-au construit un adevarat palat. Palatul este impresionant, dar este un kitch. Oamenii care trec pe strada si au avut o minima tangenta cu arhitectura inteleg ca materialele sunt de buna calitate, dar constructorului i-a lipsit ceva. Ceva ce tine nu de caramizi sau mortar, ci de cultura constructiilor. Aceeasi oameni au plecat in excursii lungi si scumpe. In croaziere in care au stat pe sezlonguri si au baut bauturi scumpe. Dar nu au putut purta o conversatie cu prea multi colegi de excursie pentru ca subiectele lor de discutie erau diferite.

Trotuare si poduri

Oamenii s-au intors acasa suparati si au inceput sa-i imprumute cu bani pe cei din jur. Asta ii face sa se simta puternici, apreciati, respectati. Au un cuvant de spus pentru ca, daca imprumutatii nu fac ce vor ei, le pot cere repede banii inapoi si ii pun in dificultate. Cumva, ii controleaza. Apoi isi doresc sa intre in consiliul local. Si chiar intra. Insa lipsa de experienta se vede, iar la sedinte se uita timizi in jur, sperand sa nu li se dea cuvantul. Intre timp, au daramat palatul si au facut trei blocuri inalte. Care contrasteaza puternic cu ceea ce este in jur, dar asta nu conteaza. Oamenii muncesc in continuare si fac bani. Nu inventeaza nimic, copiaza mult si isi ofera, din ce in ce mai scump, forta de munca celor care au nevoie de ea. Fac bani tot mai multi si ii investeasc in ceea ce nu au avut niciodata. Construiesc un trotuar spre sopron, desi nu este neaparat nevoie de el. Fac un pod de la etajul 3 al unui bloc la etajul 3 al altuia. Lumea se mira de el, dar nimeni nu trece peste. Oamenii isi trimit copiii sa studieze in alte sate, in alte orase. Asta este o decizie inteleapta, care va genera un progres real. Decizia va aduce cu sine inovatie. Va aduce cu sine respect si, la un moment dat, oamenii vor conduce satul, comuna, judetul. Poate chiar tara si lumea. Deocamdata, oamenii muncesc si isi cheltuie banii cu o frenezie ce nu lasa de multe ori sa se vada vreo strategie in spate.

Acum, in propozitiile de mai sus, inlocuiti „oamenii” cu China...

P.S. Fotografia este facuta recent, in Guanghzou.

 * Florin Campeanu este Director General al Rentrop&Straton Group, trainer si public speaker.