Editorial Florin Campeanu: Despre rusinea si mandria de a fi roman
romaniaromanimunca afaraburj khalifa
Filmul despre romani pe care un post britanic de televiziune l-a facut (si apoi l-a difuzat) mi-a adus aminte de faptul ca vreau de mult timp sa scriu acest editorial. Un editorial despre cum cred eu ca suntem noi, romanii. Un editorial pe care va invit sa nu-l cititi, daca faceti parte din categoria celor care cred ca suntem centrul Universului. Din categoria celor care cred ca singurul motiv pentru care nu suntem numarul 1 in toate domeniile este ca nu am avut noroc.
Incep abrupt, in caz ca ati uitat: noi, romanii nu am purtat niciodata in istorie, dar absolut niciodata, un razboi de cucerire. Treaba asta mie mi-a fost "vanduta" la orele de istorie ca fiind un lucru extraordinar. Nu a fost. Pe cand "imperialistii" extrageau diamante din Africa sau infiintau banci in Hong Kong, noi ne complaceam in razboaie de uzura cu turcii si tatarii. Unii faceau bani, altii isi cheltuiau resursele. In afara de cartea "Toate panzele sus", nu prea exista situatii in care un grup de romani sa se fi urcat pe o corabie si sa incerce sa faca vreo... nebunie. Despre descoperiri, nu are sens sa vorbesc. Daca Anglia, Franta, Spania, Olanda sunt ceea ce sunt acum, acest lucru se datoreaza si trecutului colonialist. Poate ca nu a fost cea mai corecta abordare din partea lor, prin colonii drepturile omului erau o notiune inexistenta. Dar a fost abordarea secolelor respective si, in lupta aceasta mondiala, orice resursa castigata este binevenita... Iar daca privesti pragmatic, credeti ca Angola ar fi ajuns la un nivel de dezvoltare remarcabil pentru Africa daca nu ar fi fost colonie portugheza?
Ca sa fiu corect, trebuie sa mentionez ca, tot la istorie, ni s-a spus ca Decebal traversa Dunarea inghetata cu mici armate si purta razboaie de cucerire pe teritoriul actualei Bulgarii. Profesorul de istorie de la Universitate ne-a spus, intr-un moment de sinceritate, ca lucrurile au stat cu totul altfel. Ramasi fara vin, aflat la mare cinste la curtea lui Decebal, si-au luat inima in dinti si au inceput sa-l caute... Cand il gaseau, se intorceau la baza. La degustat. Nici vorba de cucerire.
Bunicul meu a facut parte din armata care a pus steagul Romaniei pe primaria capitalei unei tari eliberate de fascisti, in 1945. Steagul a stat pe primarie o jumatate de zi, fiind apoi inlocuit cu unul mai rosu... Comandantii nostri nici macar nu au cracnit.
Exemplele pot continua cu zecile. E bine sa ne cunoastem istoria, pentru ca altfel o retraim. Dar sa ne intoarcem la ceea ce vroiam sa va povestesc despre noi.
Fara sa am pretentia ca sunt vreun sociolog, indraznesc sa cataloghez romanii de afara in 3 grupe distincte. In prima sunt cei care ne fac de ras. In a doua sunt cei care isi vad linistiti de treaba lor. In a treia sunt romanii remarcabili. Sa o luam in ordine.
Romanii care ne fac de ras
Acum vreo 15-16 ani, am avut onoarea de a fi prezent la Dublin la un eveniment sportiv mondial. La o plimbare prin centrul orasului, i-am vazut. Erau multi, imbracati asa cum stiti, cu veste si palarii. Vorbeau tare, stateau in grup si pareau puternici. Am intrat in vorba cu ei: exploatau toate gaurile din legislatia irlandeza. Femeile nasteau copiii la Dublin, iar parintii deveneau sustinatorii acestora, fiind ajutati financiar de guvern. Iar ajutorul era semnificativ... Aveau masini puternice, afaceri mici si dubioase, iar localnicii se fereau sa intre in contact cu ei. Cand ne vizitau la hotel imi era rusine...
Acum vreo 10 ani, un grup de conationali isi facusera, la propriu, tabara sub Tour Eiffel. Stateau in cerc si spargeau seminte. Eram cu o delegatie oficiala, alaturi de vreo 15 nationalitati diferite, iar un danez m-a intrebat: "stii cumva ce limba vorbesc domnii"? Am dat din umeri, indiferent. Italianul s-a prins, dar a fost elegant. In 10 minute am asistat la traditionala scena a aruncarii copiilor in politisti. Asa se bat ei, de fapt, ele... In 15 minute, tabara nu mai exista. Mi-a fost tare rusine...
In urma cu mai putin de un an, in gara din Oslo, am inceput sa vorbesc cu sotia in engleza, dupa ce am auzit, strigat peste zeci de capete de la un "smecher" la altul: "L-ai facut, ma, pe ala"? Era plin de romani. Ma rog, cetateni romani. Cum de reusisera sa puna stapanire pe gara unei capitale nordice, e un mister. Din turistul vesel, care tocmai se bucurase de o vizita impresionanta la muzeul de tehnologie, m-am transformat intr-un "concetatean" al respectivilor, dornic sa vina trenul cat mai repede si sa ma pierd in marea alba de zapada. Si mi-a fost, din nou, rusine.
Romanii care isi vad de treaba lor
In celebrul Space Shuttle din Seattle este un restaurant cu totul deosebit. Select. Ospatarii sunt unul si unul. Iar unul este roman. Il cheama Ion, dar pe ecuson isi spune Nelu. Lucreaza acolo de 11 ani (acum sper ca sunt 13). Traieste visul american, casatorit cu o mexicanca, doi copii la scoala, casa pe credit, vacante in locuri exotice. Am schimbat 5-6 fraze si m-am simtit bine. La zeci de mii de kilometri departare de casa, un roman facea bani cinstit. Absolut normal.
Pe un mic vas de croaziera, ce face curse regulate intre Fort Lauderdale si Bahamas, in urma cu 5 ani. Doamna de la ticketing - nume romanesc. Era acolo de 18 ani. S-a bucurat enorm sa vada romani de-ai ei, ne-a ajutat cu o situatie neprevazuta. Doi dintre cei ce asigurau personalul la bord, un el si o ea, tot de-ai nostri. Joviali, sportivi, meseriasi, cum se spune. Dansau printre oameni, se umpleau de bacsisuri pentru ca stiau cum si cand trebuie sa zambeasca. La coborare, ne-a salutat capitanul. In limba romana. Era din Aiud. Si m-am bucurat din nou.
Sunt milioane de romani care lucreaza in Italia, Spania, Marea Britanie. Sunt alte sute de mii in Germania sau Franta si zeci de mii care-si cauta un trai mai bun prin tari mai mici, precum Portugalia sau Austria. Suntem imprastiati peste tot. In general, suntem muncitori si ne vedem de ale noastre. Pentru asta suntem respectati si primim contracte pe perioade nedeterminate. E plin de medici romani in Franta si Germania, de bucatari in Antalya, de asistente medicale in Italia, de soferi de tir in Anglia. Iar acest lucru ma bucura, pentru ca este un efect normal al globalizarii. Cand poti trai mai bine afara, fa-o. Daca poti sa te rupi de ceea ce ai aici, evident.
Romanii remarcabili
Washington, prin 2002-2003. Colegul cu care am mers la conferinta avea niste rude in zona. Am mers si i-am vizitat. Un cartier select, de case frumoase americane, in Virginia. Cu gazon, cu iesire la un mic lac. Rudele, doi romani plecati de acasa de peste 15 ani. Lucrau in domeniul monitorizarii activitatilor nucleare la nivel mondial. Erau doar 6 in lume avand specializarea lor. Si am fost mandru.
Prin 2010 am avut marea sansa sa vizitez sediul Google, din Mountain View, California. Am luat un tren din San Francisco, celebrul CalTrain, trenul navetistilor spre Silicon Valley. Corporatisti, pasagerii isi agatasera de acasa celebrele badge-uri. Cred ca m-am holbat, realmente, sa vad din ce tari sunt, dupa rezonanta numelui. Dupa ce am citit vreo 10 nume romanesti, m-am oprit. Vizitand Google, am dat peste alti romani de-ai nostri. Multi. In pozitii grele de tot. Si am fost foarte, foarte mandru.
Am o ruda indepartata care a coordonat proiectul instalatiei electrice la celebrul Burj Khalifa din Dubai. Da, cea mai inalta cladire din lume, aproape 830 de metri. Unul din contractori a fost Samsung (corect, nu fac numai telefoane si televizoare, sunt si a doua, daca nu ma insel, firma de constructii din lume). Ruda mea lucreaza pentru sud-coreeni care, efectiv, il venereaza. I-ar ridica statuie, fara exagerare. Dupa vreo 10 ani in care i-a ajutat sa castige miliarde de dolari, coreenii l-au facut senior consultant. Asta inseamna ca zboara de colo-colo si se uita la munca unor colegi si spune daca e bine sau e rau. Iar treaba asta ma face extrem de mandru.
De la spartul semintelor sub simbolul Parisului pana la romanii de la Google e drum lung. Pana la urma, tot ceea ce trebuie sa facem este sa ne raspundem la o intrebare de bun simt: "daca ar fi sa ne facem veacul in afara tarii, noi ce fel de romani am fi"? Mai concret, in ce categorie ne-am incadra?
Raspunsul este simplu: am fi exact romanii care am vrea sa fim.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
