Analizele Manager.ro: Doamnele de fier ale politicii mondiale

Analizele Manager.ro: Doamnele de fier ale politicii mondiale femei in politicafemei politicianhillary clintonanca boagiuelena udrea

Presedintele Irlandei este o femeie: Mary Patricia McAleese. Seful Fondului Monetar International este o femeie: Christine Lagarde. Cancelarul Germaniei este, stie oricine, o femeie: Angela Merkel. Femeile sunt prezente in politica mai mult decat credeti. Si, contrar a ceea ce va spune intuitia, ele nu sunt deloc mai pacifiste decat barbatii.
Cand vine vorba de vreun conflict, femeile aflate in functii de conducere nu se sfiiesc deloc sa trimita trupele la razboi. E suficient sa ne gandim, de exemplu, ca in timpul mandatului lui Margaret Thatcher, premierul Marii Britanii in perioada 1979-1990, a avut loc razboiul cu Argentina pentru controlul Insulelelor Falkland (Malvine).

Thatcher a actionat atunci foarte hotarat si a luat prompt masurile necesare, ca un autentic lider militar, si inca unul talentat dupa parerea unanima a analistilor. De altfel, victoria obtinuta in acel conflict i-a asigurat realegerea ca prim-ministru in 1983. Ca o paranteza, conflictul este reinviat acum, culmea, tot de catre o femeie – Cristina Fernandez de Kirchner, presedintele Argentinei – care, de curand, a catalogat drepturile tarii sale asupra Insulelor Falkland ca fiind inalienabile.

Mai inainte de Margaret Thacher avem exemplul Goldei Meir, care a devenit prim-ministru al statului Israel in 1969, dupa ce anterior ocupase functiile de Ministru al Muncii si Ministru de Externe. A fost prima “Doamna de Fier” a politicii mondiale, iar fostul premier David Ben-Gurion obisnuia sa spuna despre ea ca este “the best man in the government”. Ca prim-ministru, Golda Meir a trebuit sa gestioneze doua momente foarte importante, carora putini barbati le-ar fi putut face fata:

1. masacrul din Munchen, de la editia din 1972 a Jocurilor Olimpice, cand 11 sportivi israelieni au fost ucisi de un grup terorist palestinian. Dezamagita atunci de ineficienta organismelor internationale in a face dreptate, ea a ordonat Mossad-ului sa-i gaseasca si sa-i asasineze pe atacatori. Lucru care s-a si intamplat.

2. razboiul Yom Kippur din 1973, intre Israel si o coalitie a statelor arabe condusa de Egipt si Siria. Prestatia ei a fost atunci una controversata (a si demisionat in anul urmator), dar informatiile care au iesit mai tarziu la lumina au aratat ca, in contextul politic de la momentul respectiv, aceasta batranica de 75 de ani a facut totusi ce trebuia.

Cateva cuvinte si despre Tansu Ciller, prim-ministru al Turciei intre 1993 si 1996, a carei principala realizare a fost transformarea armatei tarii sale dintr-una invechita si prost dotata intr-o forta de lupta moderna, capabila sa invinga Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Tot Ciller a fost omul care a convins Statele Unite si Uniunea Europeana sa clasifice PKK drept organizatie terorista internationala si tot ea a lansat amenintari directe la adresa Greciei – amenintari de razboi – in urma anumitor dispute teritoriale in Marea Egee. “In istoria noastra, vietile pot fi sacrificate, dar nu si teritoriile”, a spus la un moment dat Tansu Ciller.

Mai recent, avem exemple ca Madeleine Albright, Condoleezza Rice, Hillary Clinton. Poate putini stiu ca in ajunul interventiei din primavara aceasta in Libia, politicienii din administratia Barack Obama care au facut cele mai mari presiuni pentru o actiune militara au fost secretarul de stat Hillary Clinton si ambasadoarea la ONU, Susan Rice. Hillary Clinton nu s-a sfiit sa-l avertizeze pe liderul libian Muammar Ghaddafi ca nicio optiune nu este scoasa din calcul pentru a-l indeparta de la putere si tot ea, intr-un alt context, i-a infruntat pe liderii pakistanezi, acuzandu-i ca tara lor adaposteste teroristi.

Spiritul bataios al femeilor este ilustrat de altfel si de studii serioase in urma carora s-a constatat ca atunci cand femeile ocupa posturi de mare raspundere (sef al apararii, prim-ministru) cheltuielile de aparare cresc cu peste 3%. Femeile de pe aceste pozitii isi iau rolul foarte in serios, privesc securitatea tarii ca pe una dintre principalele lor responsabilitati si sunt destul de agresive, lucru care nu se intampla atunci cand sunt doar membre ale Paralamentului. Un studiu intreprins in perioada 1970-2000 asupra a 22 de tari democratice a relevat ca o crestere cu 1% a proportiei de femei intr-o legislatura duce la o scadere cu 0,1% a cheltuielilor pentru aparare.

Situatia in Romania

In Romania, femeile nu au jucat cine stie ce rol in politica in ultimii 50 de ani. Desigur, ne vine in minte numele Elenei Ceausescu, a carei functie de prim viceprim-ministru o indreptateste sa fie numita om politic, dar activitatea ei in aceasta calitate starneste si acum zambete sau nervi. (De citit cartea “Elena Ceausescu: confesiuni fara frontiere”, aparuta in 2010 la editura Niculescu, scrisa de Violeta Nastasescu,  traducatoarea ei oficiala la deplasarile in strainatate.)

In rest, poate doar Mona Musca a mai fost o prezenta notabila, dar esecul ei – dupa cum considera Adriana Saftoiu - a lasat un loc gol pe care n-a reusit sa-l ocupe niciuna dintre femeile politician din Romania. Fostul consilier prezidential crede ca “in perceptia publica, promovarea femeilor in politica este doar rezultatul modului lor de relationare cu sefii de partide. Femeia politician nu are curaj sa fie femeie in politica. Dimpotriva, adopta stilul masculin agresiv, uneori grobian, de la formulare pana la argumentatie. Ceea ce, la alegeri, provoaca replierea electoratului in spatele candidatului barbat, pentru ca ceea ce ii este acceptat barbatului nu ii este acceptat si femeii“.

La ora actuala, femeile sunt slab reprezentate in functiile de conducere a tarii. Mai putin de 10% dintre parlamentarii tarii sunt femei. Procentul este ceva mai bun in cazul Guvernului (13%), unde din 15 ministri (am exclus premierul si vice-premierul) 2 sunt femei: Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor si Infrastructurii si Elena Udrea, Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Situatia s-a imbunatatit fata de 2008, cand nicio femeie nu a reusit sa ajunga la acest nivel decizional, insa procentul de 13% se situeaza mult sub media europeana de 25%.

Totusi, sa nu uitam ca a treia functie in stat, cea de presedinte al Camerei Deputatilor, este detinuta de o femeie, Roberta Anastase. Si, de asemenea, sa nu uitam de Parlamentul European, unde femeile stau bine: 36% din europarlamentarii ce reprezinta Romania la Bruxelles sunt femei.