Masuri adoptate de Comisia Europeana in privinta liberei circulatii a persoanelor
comisieeuropeanfondproeictnorme
Comisia Europeana a lansat o strategie care are rolul de a ajuta tarile membre sa lupte impotriva abuzurilor privind dreptul la libera circulatie.
Planul Comisiei cuprinde cinci masuri. Prima dintre aceste masuri se refera la elaborarea unui manual dedicat solutionarii problemei casatoriilor de convenienta, se arata intr-un comunicat CE, citat de Agerpres.
Comisia Europeana va elabora, pana la sfarsitul anului, un ghid practic de aplicare a normelor UE de coordonare a securitatii sociale.
Expertii CE vor ca prin intermediul acestui document sa clarifice situatia "resedintei obisnuite", astfel incat cetatenii care nu lucreaza sa poata avea acces la securitate sociala intr-un alt stat membru.
O alta masura a Comisiei se refera la folosirea mai eficienta a Fondului Social European (FSE). Astfel, CE recomanda ca de anul viitor cel putin 20% din fondurile Fondului sa fie cheltuite pentru promovarea incluziunii sociale si combaterea saraciei in fiecare stat membru.
Conform Agerpres, cea de a patra masura prevede realizarea unui "schimb de cunostinte" intre autoritatile locale din intreaga Europa, care sa permita o mai buna incluziune sociala.
Potrivit sursei citate, a cincea masura se refera la elaborarea "unui modul de pregatire online", pentru a ajuta autoritatile locale sa inteleaga si sa aplice pe deplin dreptul la libera circulatie al cetatenilor UE.
"Comisia se angajeaza sa garanteze faptul ca cetatenii UE sunt intr-adevar in masura sa-si exercite drepturile de a munci si de a trai in orice tara din UE.
Statele membre si UE trebuie sa lucreze impreuna pentru a se asigura ca normele privind libera circulatie continua sa ofere avantaje maxime cetatenilor si economiilor noastre", a mentionat Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si incluziune.