Inflatia scade in Zona Euro, dar Romania ramane campioana la scumpiri

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Inflatia scade in Zona Euro, dar Romania ramane campioana la scumpiri
Inflatia scade in Zona Euro, dar Romania ramane campioana la scumpiri
de Cristina Enescu la 04 Feb. 2026
Urmareste-ne pe Google News
inflatie zona euroinflatie romania

Cresterea preturilor in statele din zona euro continua sa se tempereze la inceputul anului 2026, potrivit estimarilor preliminare publicate de Eurostat. Scaderea inflatiei este sustinuta in principal de ieftinirea energiei, in timp ce inflatia de baza, indicator urmarit de Banca Centrala Europeana (BCE), s-a redus usor. In contrast, Romania continua sa inregistreze una dintre cele mai ridicate rate ale inflatiei din Uniunea Europeana.
 


 

Inflatia in zona euro a coborat la 1,7% in ianuarie 2026

 
Rata anuala a inflatiei in zona euro a scazut la 1,7% in luna ianuarie 2026, de la 1,9% in decembrie 2025, potrivit unei estimari preliminare publicate miercuri de Eurostat, citata de AFP si Agerpres.
 
Datele arata ca inflatia de baza, care exclude preturile bunurilor volatile precum energia si alimentele, a coborat la 2,2%, de la 2,3% in luna precedenta. Acest indicator este urmarit cu atentie de BCE in procesul de elaborare a deciziilor de politica monetara.
 

Ieftinirea energiei, principalul factor al incetinirii inflatiei

 
Temperarea inflatiei in zona euro este explicata in principal de evolutia preturilor la energie. Acestea au inregistrat un declin anual de 4,1% in ianuarie, dupa o scadere de 1,9% in luna decembrie 2025.
 
Estimarea publicata de Eurostat este una preliminara, urmand ca o versiune revizuita, care va include si datele privind inflatia in Uniunea Europeana, sa fie publicata la 25 februarie.
 

Romania, din nou peste media UE la finalul lui 2025

 
In luna decembrie 2025, Romania a avut cea mai ridicata inflatie din Uniunea Europeana, cu un avans anual al preturilor de 8,6%, potrivit datelor Eurostat.
 
Conform informatiilor publicate anterior de Institutul National de Statistica, rata anuala a inflatiei a coborat la 9,69% in decembrie, de la 9,76% in noiembrie. In aceasta perioada, serviciile s-au scumpit cu 11%, marfurile nealimentare cu 10,48%, iar marfurile alimentare cu 7,75%.
 
Indicele armonizat al preturilor de consum a indicat o rata anuala de 8,6% in decembrie 2025, iar rata medie a modificarii preturilor in ultimele 12 luni a fost de 6,8%.
 
Banca Nationala a Romaniei a revizuit in crestere prognoza de inflatie pentru finalul anului 2025, la 9,6%, de la 8,8% anterior, si estimeaza ca inflatia va ajunge la 3,7% la sfarsitul anului 2026.
 
Sursa foto: freepik.com
 
Colaborator Manager.ro
Noutati Fiscale 2026. Reguli noi pentru societatile comerciale
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
Noutati Fiscale 2026. Reguli noi pentru societatile comerciale

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"Noutati Fiscale 2026. Reguli noi pentru societatile comerciale"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x