Rezervele valutare s-au diminuat cu 870 de milioane de euro
rezerve valutarerezerve romaniabnr
La 30 noiembrie 2017, rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei se situau la 33,062 miliarde de euro, fata de 33,932 miliarde, la 31 octombrie 2017.
In cursul lunii trecute, intrarile au insumat 1,070 miliarde de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene si altele.
Iesirile au fost in suma de 1,940 miliarde de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta si altele.
Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 3,643 miliarde de euro.
Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur), la 30 noiembrie 2017, erau de 36,705 miliarde de euro, fata de 37,581 miliarde, la 31 octombrie 2017.
Platile scadente, in decembrie 2017, in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza circa 107 milioane de euro.