Editorial: Maturitatea tarzie a muncii si succesul care nu rezista

Editorial: Maturitatea tarzie a muncii si succesul care nu rezista maturitatea tarzie a munciisuccesulresponsabilitatepiedestal

Duminica trecuta am mers la un concert in parc. Langa mine, mai multe doamne povesteau despre o persoana pe care, intamplator, o cunosteam, mai mult sau mai putin. Ii criticau munca, ii criticau actiunile si se mirau ca multi oameni cad in capcana unui astfel de fals succes. M-am surprins dandu-le dreptate. Si, mai mult, mi-am dat seama ca nu mi-as dori niciodata sa fiu in locul persoanei respective.

Insa ceea ce facem tine foarte mult de toate etapele prin care trecem in viata. Putem indrazni mai mult, putem indrazni mai putin. Poate sa ne pese realmente de calitatea muncii noastre, poate sa ne pese numai de succes, indiferent de costuri. Indiferent daca un fals succes ne-ar trimite pentru totdeauna inapoi din negura din care am venit? E un pret pe care, personal, nu vreau sa il platesc vreodata. Si stiu ca o implinire mai mare si mai de durata vine din munca, din eforturile depuse constant, din temerile si grijile pe care le facem in legatura cu munca noastra, atunci cand nu vrem sa ne asociem cu orice, oricand, doar pentru a mai sari o etapa catre... falsul succes.

Insa maturitatea tarzie a muncii vine odata cu maturitatea noastra. Cand intelegem ca e nevoie ca noi sa fim sinceri cu cine suntem si cat suntem dispusi sa muncim pentru ceea ce vrem. Nu cred intr-o viata sacrificata la masa de lucru, dar nu cred nici in lucrurile care se obtin fiindca asa a vrut contextul. E motivul pentru care nu trimit niciodata SMS-uri catre codurile de pe batoanele de ciocolata care promit calatorii extraordinare si alte premii fantastice. Cred ca viata e compusa din eforturile noastre, din sustinerea si bunavointa celorlalti, din ceea ce oferim si ceea ce primim.

Las deoparte hazardul, las deoparte haosul care se intampla sa fie uneori viata. Dincolo de acestea, viata e compusa din momentele pe care nu le vom putea pune niciodata pe niciun piedestal, pe care nu le vom posta niciodata in amanunt pe Facebook si despre care, de multe ori, nu vom dori sa spunem si altcuiva. Sunt cuvintele pe care omul pe care-l iubim ni le va spune. Sunt surprizele pe care copiii nostri le fac pentru noi sau bucuria din ochii celor carora noi le-am facut o surpriza.

De cate ori nu am simtit ca am ajuns in varf, profesional vorbind? Si de cate ori nu am avut impresia ca am coborat la locul nostru in banca, inconjurati de o mare de oameni care nu incearca sa faca decat acelasi lucru – sa urce pe un piedestal de pe care vor cobori imediat doar pentru ca si altii stau la coada, asteptand si dorindu-si sa urce?

Noutatea devine imediat obisnuita, iar noi avem datoria de a munci pentru a pastra lucrurile vii, pline de entuziasm si de incantarea care ne motiveaza la fiecare pas. Nu intotdeauna vom avea stare pentru astfel de lucruri, insa nu inspiratia sau motivatia sunt acele elemente care pun lucrurile in miscare. Va trebui sa muncim si cand suntem imbufnati, dar va trebui sa o facem cu aceeasi responsabilitate. Lucrurile de care nu tinem cont se vor reflecta in alte aspecte din vietile noastre.

Pe cat posibil, sa punem in functiune, la orice varsta, maturitatea tarzie a muncii. Pentru un succes de durata, singurul care conteaza cu adevarat si care nu are nevoie de niciun piedestal.