Cum calca-n strachini un manager roman, in loc sa le vanda

Cum calca-n strachini un manager roman, in loc sa le vanda idei de afaceriturism brasovrestaurante brasovrestaurante specific romanescingvar kamprad

Brasovul tinde sa devina cel mai important oras turistic din Romania. An de an, zi de vara sau de iarna pana-n seara, strazile innoitului centru vechi sunt intesate de turisti.
Daca ar mai avea si promisul aeroport, orasul de sub Tampa ar putea lasa in urma Bucurestiul precum va lasa prima garnitura de metrou statia Raul Doamnei, in zorii zilei de Pastile Cailor.
 
Pana atunci, antreprenorii brasoveni viseaza frumos precum locuitorii din Drumul Taberei. Dar, spre deosebire de acestia, care, de sapte ani, inghit colbul verii, mocirla celorlalte anotimpuri si pe cea a promisiunilor autoritatilor, brasovenii inghit si incasari tot mai mari, din toate afacerile presupuse de dezvoltarea turismului.

Citeste si: Alba-neagra cu orice

In Brasov, Piata Sfatului, Bulevardul Republicii si strazile adiacente numara la restaurante cati arbori au prins radacini in solul Tampei.
 
Din aceasta puzderie, niste antreprenori inimosi s-au gandit sa puna, in meniuri si-n farfurii, deloc pretentioase si traditionale mancaruri neaose.
 
Ideea a prins de minune, atat la romanii satui de bucatele straine - gatite, de cele mai multe ori, stangaci, pe aici - si mai ales la tot mai multele mii de turisti straini care nu au papat ciolan odihnit pe varza calita, zacusca, ciorba de fasole in "pita", d’astea.
 
Imbucurator este ca aceste mancaruri, garniturile si "beuturile" care le insotesc sunt servite in olarie autohtona si numai tacamurile de inox contrasteaza cu lutul ars si pictat manual.
 
Asa cum un manager bun ar fi anticipat, vasele astea au starnit interesul mesenilor straini, mai ales ca ele sunt autentice, nu precum zecile de ii al caror material aduce mai mult cu carpele de sters praful.
 
La solicitarea unui turist italian de a cumpara stacana din care fusese servit cu vin rosu, tanarul chelner a raspuns, intr-o engleza bunicica precum coastele cu varza, ca ii pare rau...

Adauga ca, in fiecare zi, restaurantul primeste numeroase astfel de solicitari... isi exprima, din nou, pararea de rau si isi vede de multa treaba pe care chiar o are, localul fiind plin ochi.
 
Pe fata italianului, se citeste o dezamagire sora geamana cu pierderea calificarii la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal...
 
Care va sa zica, nu numai un client solicita, asa, din cand in cand, sa cumpere olarie romanesca, ci tu insuti povestesti cum si multi altii vor acelasi lucru, iar tu ii refuzi.
 
La o atare schema ilogica, nu poti sa nu-ti aduci aminte de cum iau nastere, in minti aerisite, idei absolut geniale.


Citeste si: De ce sa nu trageti in miliardari

Pe langa inventarea mobilei pe care sa o transporte, pe bucati, clientul, dupa care s-o asambleze singur, Ingvar Kamprad a avut o idee si mai strasnica. Observand ca, la ora pranzului, magazinul sau de mobila se goleste, nu a zis: "paguba-n ciuperci", ci s-a intrebat unde se duce atata mare de clienti.
 
Raspunsul: sa manance! Si suedezul nu s-a oprit aici, ci si-a mai pus o intrebare (urmata rapid de un raspuns care, la fel de iute, a luat chip de solutie ingenioasa): "De ce nu ar manca tot de la mine, in magazinul de mobila?"
 
Ce a urmat probabil ca stiti. Pe langa succesul international al retetei si al retetelor suedeze, restauranul IKEA din Bucuresti, unicul din Romania, ca si magazinul de mobila, deocamdata, are cele mai mari incasari dintre unitatile de alimentatie publica din tara noastra.
 
Cat de trist ca zambetul de satisfactie cu deschidere cat Piata Sfatului al managerului restaurantului din Brasov il impiedica sa cumpere de doua ori mai multe blide, sa le lege de toarta un certificat de autenticitate, se le expuna intr-o vitrina incastrata in biroul de la receptie si sa vanda cu 20 de euro una bucata strachina si una bucata stacana?