Evident, au aparut o multime de modele care sunt adevarate expresii ale artei, din punct de vedere al designului. Exista ceasuri ce par veritabile bijuterii, in special ceasuri de dama. In privinta modelelor de ceasuri barbatesti, exista multe stiluri, de la clasic la casual, de la office - business la fashion sau chiar sport. In ceea ce priveste conceptul smartwatch, acesta este considerat mai degraba un gadget / smartphone purtat la mana decat un ceas de mana.
Daca primele variante de ceasuri aveau preturi mari si erau accesorii exclusiviste, astazi oricine isi poate cumpara un ceas de mana. Exista ceasuri pentru toate bugetele, de la ceasuri ieftine propuse de branduri economice, pana la ceasuri pe segmentul premium si desigur ceasuri de lux. Ce face insa atat de special la unele ceasuri de mana incat sa valoreze milioane de dolari si sa ajunga celebre in mass-media, mai ales in zona de lifestyle / monden? De obicei, contribuie la cresterea valorii mecanismele folosite, seria limitata, eventual unicitatea anumitor elemente, contributii ale unor designeri celebri si, desigur, includerea de diamante si alte pietre pretioase, pe langa aur sau / si platina.
Iata 5 modele de ceasuri de mana devenite celebre prin unicitate si... valoare imensa:
Graff Diamonds Hallucination este un ceas cu o valoare estimata la 55 de milioane USD, cea mai mare valoare a unui ceas de mana. Pe o bratara de platina au fost fixate diamante colorate foarte rare si foarte mari, de 110 carate. Este vorba despre diamante impresionante, cu unele culori rare - Fancy Vivid Yellow, Fancy Pink Intens, Fancy Intense Blue, Fancy Pink Pink, Fancy Light Grey Blue, Fancy Intense Blue, Fancy Green si Fancy Orange. Se evidentiaza si multe taieturi distincte, ceea ce arata maiestria creatorului - forma inimii, forma perei, radiant, rotund etc. Gama este astfel exclusivista prin toate manierele posibile, de la origini la design artistic. Pare o bijuterie si atat, insa in centru exista un cadran mic de cuart, incadrat de diamante roz, afisand in mod delicat timpul exact. Este un ceas de dama unic, o bijuterie care masoara si trecerea timpului.
Hublot Big Bang cu diamante este un ceas barbatesc ce are o valoare de 5 milioane USD. Cine spune ca diamantele sunt doar pentru femei?! Iata, un ceas pentru barbati incrustat cu diamante, care straluceste cu adevarat. Modelele de ceasuri barbatesti Hublot Big Bang sunt disponibile pe piata in foarte multe variante, toate pe segmentul de lux, valorand de obicei mii de dolari sau chiar mai mult. Insa unul este modelul care ajunge la 5 milioane de dolari gratie diamantelor care il insotesc. Compania spune ca este cel mai scump ceas de mana pe care l-a creat in istoria brandului Hublot (fondat de Carlo Crocco in anul 1980). Ceasul are carcasa din aur alb de 18 carate, cu 302 de diamante baguette. Cadranul de aur alb de 19 carate detine alte 179 de diamante de acest tip. Bratara (evident, tot din aur de 18 carate) are incluse inca 782 de diamante de baguette si alte 6 diamante taiate cu smarald. Multe alte elemente fac acest ceas unul dorit de orice colectionar.
Jacob & Co. Billionaire este un ceas de mana exceptional de extravagant, cu 260 de carate de diamante taiate cu smarald. Se foloseste un stil piramidal inversat in asezarea diamantelor ce stralucesc si mai puternic gratie decupajului inedit. Toata suprafata carcasei de aur de 18 carate si toata suprafata bratarii ofera si mai multe diamante ce cantaresc fiecare pana la 3 carate. Evident, ceasul este unul de lux si din punct de vedere tehnic. Jacob & Co. Billionaire are un cadran cu mecanism de tip scheletic, concept turbillon cu compensarea erorilor de cronometrare din cauza efectelor gravitatiei atunci cand ceasul se afla in anumite pozitii pe incheietura mainii.
Grandmaster Chime 6300A-010 de la Patek Philippe a devenit recent cel mai scump ceas de mana tranzactionat in cadrul unei licitatii - nu mai putin de 31 de milioane de franci elvetieni platiti de un colectionar asiatic in urma licitatiei realizate de Christie`s la Geneva. Acest ceas de mana este prevazut cu o carcasa reversibila, doua cadrane si este in sine cel mai complex ceas de mana creat de Patek Philippe. Grandmaster Chime are 20 de complicatii, in constructia sa regasindu-se 1366 de piese! Spre deosebire de alte ceasuri de mana prezentate mai sus, acest ceas nu impresioneaza prin materiale pretioase, este chiar singurul exemplar din aceasta colectie Grandmaster Chime care este fabricat din otel inoxidabil.
Graff Diamonds The Fascination este o alta creatie de tip bijuterie excentrica, un ceas pentru femei absolut plin de diamante. Este o bratara ce poate fi considerata opera de arta in domeniu, evaluata la 40 de milioane de dolari. Piesa incorporeaza diamante albe, fine, de mare valoare. In centrul piesei se afla un diamant deosebit de rar, de 38,13 carate D, taiat si lustruit de Graff. Interesant este ca diamantul principal poate fi purtat in mai multe feluri, pe bratara sau separat.
Ultimele NOUTATI
NEWS ALERT Ilie Bolojan este noul premier al Romaniei - Nicusor Dan: Urgenta pentru Romania este relansarea economica
Din 2019 pana in 2025, datoria publica a Romaniei a explodat cu 35 la suta! Cum am reusit performanta sa ne indatoram cu 625,7 miliarde de lei in 6 ani
Clinica Dr. Wonder: „Continuam sa fim un nume de incredere in domeniul asistentei medicale pentru pacientii romani”
Facturi mai mari la energie de la 1 iulie: ce furnizor are cel mai mic pret si cine risca scumpiri de peste 130%
Revolta unei antreprenoare din Romania: IMM-urile – coloana vertebrala a economiei, au ajuns o vaca de muls. Platesc 9.000 de euro taxe la stat si raman cu 900 profit
Eticheta energetica UE, obligatorie pentru telefoane si tablete incepand din 20 iunie 2025
Partenerii nostri
Reges-Online vs Regulamentul intern - obligatii pentru angajator si angajat
[LISTA] Coduri concedii medicale platite 100% si Q&A despre concediile medicale
Salariati cu handicap mediu. Sunt scutiti de impozitul pe venit?
Cum ii integrezi rapid pe noii angajati. 4 sfaturi si recomandari
Cum se inregistreaza in contabilitate achizitia unui sistem de gestiune
Cum sa iti organizezi mai eficient activitatea financiara si contabila
Angajezi elevi sau studenti in vacanta? Primesti 330 lei/luna pentru fiecare!
Reforma fiscala si implicatiile ei asupra contractelor civile si comerciale
Inselaciunea: ce inseamna, ce pedepse prevede Codul Penal si cum te protejezi
Te-ar putea interesa si
Clinica Dr. Wonder: „Continuam sa fim un nume de incredere in domeniul asistentei medicale pentru pacientii romani”
Facturi mai mari la energie de la 1 iulie: ce furnizor are cel mai mic pret si cine risca scumpiri de peste 130%