Adevarata bogatie a unei tari

Adevarata bogatie a unei tari Imaginati-va ca maine s-ar descoperi ca Romania sta, la propriu, pe un ocean de petrol. Un ocean accesibil, foarte usor de exploatat, care ar putea fi valorificat imediat si care ar transforma instantaneu tara noastra intr-una dintre cele mai bogate tari ale lumii.
Primul gand ar fi, desigur, ca ne-a pus Dumnezeu mana in cap si ca, avand vistieria plina, Romania ar scapa in sfarsit de toate grijile financiare, de problemele cu pensiile sau cu constructia de autostrazi. Dar... gresit! Tara noastra ar avea de pierdut, deoarece, mai mult ca sigur, ar experimenta o situatie nefasta pe care economistii o cunosc foarte bine si pe care o numesc Boala Olandeza.

The Dutch Disease. Termenul vine, evident, de la Olanda, o tara care chiar a trait, in 1959, scenariul descris mai sus. Olandezii au descoperit atunci un zacamant important de gaze naturale in Marea Nordului si, normal, s-au pus pe exploatat si pe incasat. Doar ca s-au trezit in scurt timp ca lucrul acesta are consecinte nefericite asupra altor sectoare economice, in special asupra celui productiv.

Concret, urmare a banilor obtinuti usor, moneda nationala s-a apreciat, iar firmele olandeze producatoare de bunuri si marfuri au descoperit ca nu mai sunt competitive. Pe piata interna au trebuit sa se lupte cu importurile (mult mai convenabile), iar pe piata externa sansele li s-au redus si ele dramatic, tocmai din cauza monedei nationale puternice.

Economia Olandei a inceput deci sa gafaie sau cel putin a stagnat, ilustrand astfel in cel mai clar mod un adevar pe care toti specialistii il accepta fara nicio rezerva: dezvoltarea sanatoasa si de durata a a unei tari nu poate fi sustinuta cu bani castigati usor.

E-adevarat, la inceput, cand banii curg, lucrurile arata bine, doar ca acesti bani castigati usor concureaza direct cu cei veniti din economia reala. Si aici e de fapt marea problema: in economia reala, firmele se afla in competitie intre ele pentru resurse (angajati, contracte, credite) si de-aceea sunt nevoite permanent sa caute solutii noi, sa imbunatateasca procesele, sa eficientizeze, sa inoveze (iar inovatia, stim foarte bine, este cea care sta la baza progresului si a dezvoltarii).

Companiile miniere, in schimb, axate pe exploatarea resurselor, nu creeaza inovatie. Ba mai mult, ele nu fac decat sa destabilizeze lucrurile, deoarece atrag cei mai calificati oameni la nivel local, oferindu-le salarii pe care companiile din celelalte sectoare nu le pot oferi. Si situatia devine si mai sumbra daca analizam si ce se intampla dupa ce resursele in cauza se epuizeaza.

Cand o mina moare, ea trage de obicei dupa ea si tot ce s-a construit in jurul ei, asta insemnand oameni, investitii in infrastructura, ba chiar orase intregi. In mod clar, nu exista nicio alta industrie care sa fi generat mai multe orase-fantoma decat industria miniera. Rusii, de exemplu, au peste 400 de orase mono-industriale mostenite din era sovietica, raspandite pe intreg teritoriul, de la Volga pana la Vladivostock, si se straduiesc din greu sa gaseasca o solutie pentru ele.

E un aspect care se manifesta perfect si la noi in tara, unde vedem cum in Valea Jiului sau la Baia de Aries mineritul a lasat in urma comunitati precare, cu oameni greu de reconvertit profesional.

Mineritul nu aduce deci inovatie, nu aduce o dezvoltare sanatoasa. O economie veritabila inseamna nu suma resurselor naturale, ci suma resurselor umane, a oamenilor care gandesc si sunt capabili sa imagineze lucruri noi.

De-aceea dezvoltarea capitalului uman - prin educatie, prin sistemul de invatamant, prin pregatirea profesionala - reprezinta singurul mod prin care o tara poate sa creasca. De-aceea multe state dezvoltate pun exploatarea resurselor naturale printre ultimele lor prioritati, preferand sa-si pastreze aceste resurse pentru vremurile cu adevarat grele. O strategie cat se poate de inteleapta.