Avertismentul economistului care a prezis criza economica din 2008: acum poate fi mai rau ca atunci
recesiunestagflatiepreviziuni economice
Nouriel Roubini, economistul recunoscut la nivel global ca a prezis criza economica din 2008, lanseaza un avertisment dur cu privire la situatia economica actuala. Expertul sustine ca situatia din prezent ar putea degenera intr-una mai periculoasa decat in 2008.
"Ideea ca (recesiunea – n. red.) va fi scurta si superficiala este total deliranta", a afirmat Nouriel Roubini, potrivit Bloomberg, contrazicand astfel predictiile optimiste facute de multi analisti economici, inclusiv de cei de pe Wall Street.
SUA ar putea intra intr-o recesiune profunda, avertizeaza specialistul.
"Exista multe motive pentru care vom avea o recesiune severa si o criza financiara si de indatorare severa. Ideea ca aceasta va fi scurta si superficiala este total iluzorie”, a declarat Roubini.
Roubini isi si argumenteaza avertismentele, subliniind cateva riscuri pe care el le considera deosebit de grave, in aceasta perioada. De exemplu, economistul atrage atentia asupra faptului ca ratele datoriilor au atins niveluri istorice de 420% pentru economiile avansate si continua sa creasca. De altfel, mai spune el, schemele de ajutorare din timpul pandemiei au dus la aparitia unor "corporatii zombie" care pun sanatatea economiei in pericol.
El a facut o comparatie cu alte crize istorice, precum momentul din 1970 si avertizeaza ca, acum, datele problemei sunt mai grave decat atunci. De exemplu, in anii '70, ratele datoriilor erau scazute subliniaza el.
Acum, ne confruntam cu numerosi factori de risc ce provoaca deja stagflatie. Termenul a intrat in uz in anii 1970, cand economistii si bancherii centrali au fost dezorientati de o perioada neobisnuita de inflatie ridicata si de crestere economica slaba declansata de doua socuri petroliere.
“De data aceasta, avem socuri agregate negative stagflationiste si rate ale datoriilor care sunt ridicate din punct de vedere istoric. In recesiunile anterioare, cum a fost si cazul ultimelor doua, am avut o relaxare monetara si fiscala masiva. De data aceasta, intram intr-o recesiune prin inasprirea politicii monetare. Nu avem spatiu fiscal”, a explicat Roubini.
Stagflatia descrie o economie care functioneaza defectuos, in care preturile continua sa creasca in timp ce cresterea economica - rata de crestere a productiei de bunuri si servicii - scade. Lipsa cresterii economice in timp poate duce la cresterea somajului, o alta caracteristica de baza a stagflatiei.
Din nefericire, economistii sunt de parere ca stagflatia si recesiunea merg "mana in mana". "Singurul remediu cunoscut pentru stagflatie este o recesiune", spune David Wilcox, economist senior la Institutul Peterson pentru Economie Internationala si Bloomberg Economics.
Ce s-a intamplat, de fapt in anii '70
"In 1964, in Statele Unite, inflatia era putin peste 1% pe an, a inceput sa creasca la mijlocul anilor '60 si a ajuns la peste 14 procente in 1980. Un factor foarte puternic de crestere a inflatiei fost reprezentat de crizele energetice repetate care au crescut costurile petrolului si au redus masiv cresterea economica a SUA. Prima criza a fost creata de embargoul petrolier arab din 1973 si a durat aproximativ cinci luni.
In aceasta perioada, pretul titeiului a crescut de patru ori plafonandu-se la o valoare care a rezistat pana la revolutia iraniana din 1979.
Aceasta a declansat cea de-a doua criza, tripland costul petrolului. Cerealele au avut, de asemenea, o crestere abrupta a preturilor in anii ‘70. O crestere rapida a cererii globale de cereale si seminte oleaginoase a declansat cresterea preturilor din 1971-1974. O cercetare a Bancii Mondiale arata ca politicile comerciale restrictive au contribuit in mod substantial la cresterile de preturi din anii '70. Factorii principali au fost socurile exogene ale ofertei sau cererii, nivelurile scazute ale stocurilor, comportamentul speculativ si raspunsurile statelor prin politici comerciale restrictive.
Un alt factor al hiperinflatiei din anii '70 venea din mandatul Fed, avand ca obiective ocuparea maxima a fortei de munca, preturi stabile si rate moderate ale dobanzii pe termen lung. Insa o teorie economica afirma ca inflatia si somajul sunt invers corelate. Somajul scazut declanseaza o crestere a salariilor care duce la cresterea cererii, ceea ce duce la o inflatie mai mare.
Cautand solutii pentru a limita inflatia anilor '70 fara a provoca populatiei prea multa durere indusa de somajul ridicat, administratia Nixon a introdus controlul salariilor si al preturilor intre 1971 si 1974.
Desi a incetinit temporar cresterea preturilor, efectul secundar a fost cresterea mare a penuriei, in special de alimente si energie. Administratia Ford a esuat, de asemenea, in incercarea de a limita inflatia printr-un program de masuri voluntare de descurajare a cheltuielilor si de incurajare a economiilor.
Atunci cand Fed a introdus masuri de limitari monetare si control al creditelor la inceputul anului 1980, ratele dobanzilor au crescut brusc, apoi au scazut pentru scurt timp si au crescut din nou. Activitatea de creditare a scazut, somajul a crescut, iar economia a intrat intr-o scurta recesiune in primele 7 luni. Inflatia a scazut, dar a ramas ridicata chiar si atunci cand economia si-a revenit in a doua jumatate a anului 1980.
Fed a continuat sa lupte impotriva inflatiei ridicate cu o combinatie de rate ale dobanzii mai mari si o crestere si mai lenta a rezervelor. Economia a intrat din nou intr-o recesiune si mai severa, care a durat mai mult de un an.
Rata somajului a crescut pana la aproape 11%, cheltuielile gospodariilor au scazut, iar inflatia a continuat sa scada si ea. La sfarsitul recesiunii, inflatia anuala a revenit sub 5%. In cele din urma, aceasta a ajuns pana la o medie de numai 3,5% in a doua jumatate a anilor 80, somajul s-a redus, iar economia a intrat intr-o perioada de crestere sustinuta si de stabilitate. Marea Inflatie se incheiase", conform analistului eToro, Bogdan Maioreanu.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
